Am ajuns în Cimitirul Evreilor (părăsit) pe la 07:45 în dimineaţa asta. Nu vedeam picior de vietate în împrejurimi...bine, dacă fac abstracţie de zecile..poate sutele de întunecate înaripate din copaci, care-şi scăpau nucile de credeam că ninge cu ele (am şi păstrat vreo 3). Am intrat de mai multe ori în cimitir în ultimii ani, dar nu în zona asta, cu mult mai multe sicrie. Am făcut câteva poze, vreo 10 clipuri, 2 chiar demne de GIF-uri, l-am ars pe domnul preşedinte Băselu` [l-am incinerat în cimitir :) ] ... şi cum citeam diferitele inscripţii ebraice, aud lătratul unui câine. Era suficient de departe şi fără să vină dintr-o direcţie anume, l-am ignorat. 2-3 minute mai târziu, foarte nervos, s-a apropiat în viteză la 2 m de mine. Mă uit la el: Mă, tu crezi că eu sunt Ionuţ? Fără să ezit, l-am fugarit, adresându-i şi câteva înjurături pe un ton de rocker.Nici bine n-a dispărut din peisaj, printre morminte, că au mai apărut din direcţii diferite, în aceeaşi viteză şi proastă-dispoziţie, încă 3 câini solizi. Hmmm. Bine, hai că-mi iau un băt. Cimitirul devenise un labirint. Nu mai ştiam pe unde dispar câinii şi de unde aveau să sară din nou înspre mine. I-am fugărit în toate direcţiile, trosnind cu băţul orice îmi ieşea în cale. Între timp, văzând că persistă...am luat-i înspre gard, să ies. Acolo era o tanti care mă dojenea: - Măi băiete, ieşi de-acolo...vrei să te mănânce? După care, pe un ton duios, îl alinta pe nume, pe unul dintre câini.
Posted on: Sat, 05 Oct 2013 05:58:12 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015