Asociația Pro Democrația și Fundația Konrad Adenauer au - TopicsExpress



          

Asociația Pro Democrația și Fundația Konrad Adenauer au plăcerea să vă invite joi, 09.30, Hotel Howard Johnson-Iridium Ballroom la Conferința: BAROMETRUL DEMOCRATIEI LOCALE IN ROMANIA 2012 În perioada iunie 2012-octombrie 2013, Asociația Pro Democrația-Centrul Regional București și Fundația Konrad Adenuarer au implementat proiectul Barometrul Democrației Locale 2012, cu obiectivul de a evalua calitatea democrației la nivel local pe parcursul ultimului an încheiat (2012) în opt județe din România, selectate pe baza unui criteriu aleator din fiecare regiune de dezvoltare a României. Plecând de la premisa că democrația nu este uniformă de la o comunitate locală la alta, APD a construit o metodologie cu indicatori cuantificabili, pe baza căreia să poată fi estimată calitatea democrației. În acest sens, au fost alese opt județe la nivelul cărora a fost aplicat Barometrul în reşedinţa de judeţ, un oraş de dimensiuni medii şi o comună. Indicatorii compoziți care stau la baza cercetării ne-au ajutat să conturăm o imagine clară și simplificată asupra democrației locale, bazată pe scoruri centralizate în urma măsurării indicatorilor. Aceștia sunt: procesul electoral/participarea politică, cultura civică democratică, societate civilă, libertatea presei, eficiență și cooperare a instituțiilor publice locale, date generale ale judeţului. În cadrul acestei conferințe, asociația va prezenta prima metodologie pentru evaluarea democrației locale utilizată în România, precum și principalele rezultate ale studiului. Această metodologie poate sta la baza unei cercetări comprehensive ulterioare, care să includă toate județele din România. Pentru confirmarea participării dumneavoastră, precum și pentru întrebări, vă rugăm să o contactați pe Alina Dănilă, coordonator proiecte, la adresa de e-mail [email protected].
Posted on: Fri, 01 Nov 2013 09:06:34 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015