Aveam o relaţie care durase 3 ani, 3 ani de fericire si in acelasi timp durere, deoarece nimic nu era reciproc. Am iubit doar eu, si cu toate astea nu puteam sa-i permit sa plece din viata si sufletul meu. Ce sa zic, a fost o dragoste cu arome copilaresti! Totul a durat pina într-o zi, cind a aparut EL...un băiat care îl admiram incă din primul an de facultate. Era doar o simpla admiratie pt EL, deoarece eram conştientă ca sunt deja implicată într-o relatie, şi nu aveam dreptul la nimic. Atunci însă, la inceput de septembrie 2011 a apărut mai activ în viaţa mea, deoarece am început să locuim în acelaşi cămin. La momentul respectiv ambii făceam practica într-un sat din apropierea Chişinăului, astfel circulam împreună în fiecare zi. Respectiv, se construiau ore întregi de discuţii, schimb de păreri şi, respectiv cîte o ieşire nevinovată prin oraş Serile în care mă duceam sa mă pregătesc pt ore în sala de lectură, se transformau în seri petrecute împreună cu EL. La facultate, cu toate că eram în grupe diferite, orele de teorie le petreceam împreună în acelaşi auditoriu. Discutam necondiţionat prin mesaje, şi ne priveam continuu. Zburam, eram fericită că a apărut în viaţa mea CEL care l-am admirat timp de un, iar în acelaşi timp încă luptam cu relaţia precedentă, luptam cu unele trăiri interioare. Astfel, a fost creat începutul unei relaţii, începutul vieţii mele, care mai apoi s-a transformat într-un calvar... EL s-a îndrăgostit...mă făcea cea mai fericită...era mereu lîngă mine. Simţeam în sfîrşit fericirea de a fi iubită, apreciată şi în acelaşi timp respectată. Cu toate astea, oricum simţeam un gol imens în sufletul meu, pt ca Nu-l iubeam...Iar asta mereu a fost un impediment destul de important pt amindoi în a simţi fericirea pe deplin. Mereu am conştientizat că e un băiat bun, şi trebuie să fac orice pt a-i răsplăti iubirea cu care mereu mă mîngîia cînd mă simţeam mai rău, modul deosebit în care avea grijă de mine şi mă apăra de toată invidia din jurul nostru. În tot acest timp, speranţa şi credinţa în Dumnezeu nu a lipsit niciodata din sufletul meu. Zi de zi mă rugam Domnului, îl imploram să mă ajute să mă îndrăgostesc, să-l fac la fel de fericit cum mă făcea el. Spre fericirea sau tristeţea mea, Domnul nu a rămas indiferent la rugăciunile mele, m-a făcut să mă îndrăgostesc cu toată fiinţa mea, şi să-l iubesc mai mult decît propria-mi persoană, şi propria viaţă. Acesta a fost începutul Fericirii Noastre, începutul unei poveşti de dragoste care ne făcea pe ambii să zburăm...neştiind ce urma să se întîmple!!! Am trăit împreună 2 ani universitari, 2 ani de dragoste, cu toate că au existat şi supărări, şi certuri, de altfel, ca în orice cuplu normal. Am locuit împreuna, mergeam la facultate împreună, ne distram împreună, şi deoarece eram la aceiaşi facultate, aveam prieteni comuni, ceea ce ne făcea povestea şi mai frumoasă şi interesantă. Am iubit cu adevărat, am iubit matur, toate astea fiind trăiri reciproce. Eram cea mai fericită, cea mai împlinită, şi simţeam că am lîngă mine cel mai tandru bărbat din lume!!! Aveam impresia ca totul va dura la nesfîrşit, că ne vom iubi „pînă cînd moartea ne va despărţi”...ceea ce s-a dovedit a fi doar nişte iluzii...((( nişte iluzii amare!!! Ajunşi în momentul în care ambii am finisat facultatea, am hotărît de comun acord ca totuşi rămînem împreună în Chişinău pentru a da la master, pt a ne găsi un serviciu şi toate astea pt a ne păstra dragostea şi fericirea de a fi împreună. Totul a durat pînă într-o seară, în care m-a telefonat sa-mi zică că nu mai dă la master, din nişte motive cît se poate de banale, însă asigurîndu-mă că, cu toate astea dragostea noastră nu are de suferit. Am plîns mult, nu ştiu, poate pt faptul ca inima mea a simţit ca e Începutul unui Sfîrşit. În noaptea ceia nu am închis un ochi, am plîns continuu..., cred că sufletul meu oricm a ştiut că toate promisiunile lui sunt doar nişte vorbe aruncate în vînt. Eram incă în vacanţă, eram la ţară, cînd cam peste 2 săptămîni de la promisiunile făcute, mă anunţă că relaţia noastră nu mai are nici un viitor...că dragostea devine imposibilă la distanţă. La început nu puteam să cred în toate cîte se întîmplau, nu vroiam nicidecum să realizez că da, întradevăr totul s-a sfîrşit, şi că nu mai există nici un NOI. Au fost nişte momente teribile, plingeam nopţi şi zile întregi. Toată suferinţa mea s-a triplat în momentul în care am aflat că în nici mai mult nici mai putin de o săptămînă din momentul în care m-a anunţat ca nu mai suntem împreună, avea deja pe altcineva. Eu oricum incercam să-l sun, să-l caut căci nu puteam să exist fără vocea lui...de fiecare dată răspunsul însă era unicul „lasă-mă în pace , sunt deja fericit lingă alt cineva...”!!! Simţeam o durere insuportabilă, simţeam că totul se prăbuşeşte în jurul meu, simţeam ca viaţa nu mai are sens pt mine. Lacrimile nu se sfîrşeau nici o data de pe chipul meu...Am trăit nişte zile de coşmar, zile în care nu-mi doream decît să mă sfîrşesc cît mai repede pt a nu mai simţi nimic. Timp de un an deja, merg pe străzile care o data mi-au găzduit fericirea, şi nu mai văd nimic în jurul meu, totul e atît de pustiu şi întunecat fără el... Indiferent la timpul tecut, simt aceeaşi durere, aceleaşi sentimente care imi mistuie sufletul... Nici pînă acum nu am reuşit să-l uit, să trăiesc liniştită, cu atît mai mult nu mai stiu ce înseamnă să fiu fericită... Mi-e dor de el continuu, mi-e dor să-l văd cît de puţin...dar ştiu că e IMPOSIBIL
Posted on: Sun, 08 Sep 2013 11:49:29 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015