Azi noapte m-a vizitat Mircea Horia Simionescu. Când m-am trezit era aşezat pe fotoliu lângă patul meu. Părea uşor emoţionat, nesigur, fâstâcit. În mâna dreaptă avea un baston negru cu măciulie de argint, iar cu stânga îşi ţinea pipa. Şi-a scos pipa din gură şi m-a privit drept în ochi. - Am o rugăminte la dvs., domnule Perţa. - Vă rog, spuneţi… - Aş vrea… ştiţi, aş vrea să îmi publicaţi o carte . - Cu cel mai mare drag, domnule Simionescu, dar avem o mică problemă. Ştiţi, dvs. sunteţi mort… - Păi mai veneam altfel la dvs. ? - Am înţeles… - E vorba de o reeditare. O carte mai veche, extrem de importantă pentru mine. E ceva special cu cartea asta… - Înţeleg, dar nu pot să vă public fără drepturi de autor… - Tocmai asta e adevărata problemă, ştiţi, fiul meu nu vrea să republice cartea asta. Nu vrea nici în ruptul capului şi pace. Şi e foarte important să reapară cartea asta acum. - Despre ce carte e vorba? - Banchetul. - Nu văd cum am putea face. Trebuie să vorbiţi cu fiul dvs. - Am vorbit, degeaba. O să mai încerc. Dar nu uitaţi, domnule Perţa, cartea asta trebuie să iasă acum, anul acesta sau celalalt. Faceţi şi dvs. ceva, cât de puţin… E important, pentru om, nu pentru literatură. S-a ridicat de pe fotoliu şi s-a dus în mijlocul camerei. S-a înclinat uşor şi mi-a făcut un semn discret cu măciuca bastonului lipită de tâmplă. Când au intrat copiii în cameră încă mai persista mirosul aromat de tutun de pipă. Am deschis larg toate geamurile.
Posted on: Tue, 24 Sep 2013 16:54:45 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015