Aşa cum anunţam în urmă cu ceva vreme vom începe o serie - TopicsExpress



          

Aşa cum anunţam în urmă cu ceva vreme vom începe o serie dedicată acelor "găuri" negre ale Constanţei. Terenuri imense (în mare parte proprietăţi private) pe care daca s-ar dezvolta ceva ar schimba faţa oraşului. Pe multe dintre ele s-au proiectat dezvoltări imobiliare spectaculoase însă toate au rămas doar pe hârtie. Criza a lovit serios aeste proiecte astfel încât în loc de mall-uri şi zgârie nori avem acum nişte terenuri pline de buruieni. Începem această serie cu un teren imens aflat chiar în centrul oraşului. Terenul respectiv este supratraversat de 2 pasaje rutiere: Cumpenei şi IPMC. Este lotizat, loturile aparţinând mai multor companii printre care Oil Terminal şi CFR. Paralel cu bulevardul Brătianu se află o vale care împarte terenul în două. Prin această vale pe vremuri circula trenul spre Bucureşti. Acest ambiţios proiect de infrastructură, care este continuat cu un tunel ce subtraversează bulevardul 1 Mai şi Şoseaua Mangaliei ieşind în port, este una din operele marelui inginer Anghel Saligny. În perioada interbelică aici s-au ridicat o serie de rezervoare de petrol. După venirea comunsimului şi mutarea depozitelor Oil Terminal în sudul oraşului aceste rezervoare au fost abandonate, întreaga zonă fiind de altfel poluată istoric cu petrol. Cu toate acestea prin accesul la infrastructură: bulevarde, cale ferată, port, terenul are un potenţial imens pentru dezvoltări imobiliare (rezidenţial, office, retail, logistică). Pentru viitor ca proiecte de infrastructură care să relanseze zona ar trebui făcute: şosea cu 4 benzi care să meargă prin valea respectivă urmând traseul căii ferate realizate de Saligny până în port şi bineînţes betonarea pereţilor văii pentru a stabiliza malurile. Şoseaua putând fi folosită de autocamioane ca o autostradă urbană îngropată un pasaj rutier peste vale (cu 4-6 benzi) conectat la şoseaua de dedesubt în funcţiile de dezvoltările din zonă o pasarelă pietonală care să supratraverseze valea Primul investitor privat care a înţeles potenţialul acestei zone este Cora. Deţinătorii lanţului de hypermarket-uri au cumpărat fostul depozit de butelii şi pe locul lui au ridicat un mall ce va fi inaugurat pe 25 iulie. Între timp se pare că şi cei de la Oil Terminal au sesizat potenţialul zonei aşa că au declarat că se pregătesc să demoleze o parte din rezervoarele de petrol şi să depolueze lotul de teren respectiv. Însă până când vom vedea între terenul acesta imens plin de construcţii noi vor trece cel puţin 20-30 de ani. Până atunci va rămâne o "gaură neagră" în mijlocul oraşului. urban-constanta.blogspot.ro/2013/07/gaurile-negre-ale-constantei-partea-1.html
Posted on: Mon, 22 Jul 2013 17:08:46 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015