Boris Ioachim Chipul tău... Adesea-ţi sculptez chipul din - TopicsExpress



          

Boris Ioachim Chipul tău... Adesea-ţi sculptez chipul din lespede de gând – C-o daltă făurită din dor şi din cuvânt... Dar mai ades, în noapte, cu flacăra privirii, Îţi modelez făptura din purpura iubirii. Iubito, eşti departe, sub alte zări trăieşti Şi pe alei străine, tu pasu-ţi potriveşti Cu alte ore, clipe...în triste-amiezi adaşti - Şi te veghează-n noapte, străini şi sumbri aştri. Deasupra mea sunt stele, pe care nu le vezi, Decât cu ochii minţii, strălucitori şi verzi – Ochi plini de limpezimea unui curat pârâu Şi verzi, ca-n primăvară, un verde lan de grâu. Vezi?! Pictor de m-aş face, uşor aş zugrăvi Şi chipul tău şi ochii – şi felul tău de-a fi! Dar sunt stângaci – penelul din dor mi-e făurit, Din dor îţi sculptez chipul – cu dor l-am zugrăvit... În noaptea înnorată, la ceas târziu veghez – Cu dor arzând, eu chipul, din dragoste-ţi sculptez... Un freamăt se aude – în frunze sau în gând - Sau răsuflarea-ţi caldă, tu mi-ai trimis, oftând?! Aştept ca dimineaţa să vină-nrourată, În prospeţimea-i verde, de soare-înnobilată, Pe bolta sinilie, drag chipul să-ţi pictez - Apoi, în raze calde, duios să-l înrămez. ...Ades îţi sculptez chipul din lespede de gând, Sau te pictez, pe boltă, de doruri fremătând... Ştiu: sunt stângaci în taina, măiastră-a zugrăvirii – Dar te-am sculptat în mine cu dălţile iubirii...
Posted on: Mon, 29 Jul 2013 06:02:10 +0000

Recently Viewed Topics




© 2015