CEI CURAŢI CU INIMA -CARAREA IMPARATIEI-PARINTELE ARSENIE BOCA Măsura celor sporiţi stă sub fericirea fecioriei sau a celor curaţicu inima. Căci una e să făgăduieşti că vei petrece în feciorie şi alta e săajungi cu adevărat starea nevinovăţiei şi nepătimirea. Cei ce-şi întorcmânia şi pofta de la cele de aici, unde altfel ar fi zăcătorit în contrafirii, aceia scapă de bărbatul sau de femeia dintr-înşii şi vin la stareaunui suflet de fecioară.Sufletul ajuns la starea de fecioară are parte de crinul Bunei-Vestiri a naşterii lui Hristos într-însul. In vremea aceasta, sortitădezvelirii darurilor dobândite prin Sf. Mir, se întâmplă că sufletultrebuie să treacă prin nevoinţe fără de voie, neatâmătoare de el, care însă îi vin prin dumnezeiască orânduire, împlinind ceea ce mai lipseadin lămurirea la câtă s-a supus prin nevoinţe de bună voie. În vremeaaceasta, lucrează asupra nevoitorilor puterea cea mai presus de fire a Duhului Sfânt. Dar, să nu uităm: numai după ce ei, prin nevoinţele cele de bună voie, au scos toate puterile sufletului din robia lucrăricontra firii şi le-au adus la lucrarea potrivită cu firea, spre care le eraudate. Odată dobândită această convertire şi armonie lăuntrică a puterilor, vine şi lucrarea cea mai presus de fire şi ajută creşterea şi rodireadarurilor Duhului Sfânt, potrivit orânduirii lui Dumnezeu cu fiecare.Prunc nou s-a născut firii, pe care a întors-o la starea de fecioarăfără prihană. Iar Pruncul creştea şi se întărea cu Duhul, umplându-sede înţelepciune, şi Harul lui Dumnezeu era cu El . El e steaua dedimineaţă, care răsare în inimile credincioşilor , după cum zice Petru.El e Dumnezeul-lumină - lumina ta - cea care era învăluită de întunericul neştiinţei din vremea patimilor, care va răsări ca zorile şi va grăbitămăduirea ta . Pe dărâmăturile tale vechi se vor face zidiri din nou,cărora le vei pune temelia cea străveche : Iisus Hristos. Lumina lumiişi lumina ta va creşte tot mai tare, Pruncul Iisus s-a făcut, în ceatacelor desăvârşiţi, bărbat desăvârşit, şi vine, plecându-şi capul, submâna de ţărână a zidirii Sale, arătându-ne smerenia ca pe un botez.Duhul lui Dumnezeu, lumina cea adevărată: Hristos, luminacare luminează pe tot omul ce vine în lume , ajută sufletul să secunoască cu adevărat ce este faţă de sfinţenia lui Dumnezeu. Lalumina adevărului veşnic îşi vede mulţimea păcatelor, lovituriletâlharilor, tăieturile fărădelegilor şi întârzierea tămăduirii. Pe măsurăce sporeşte într-însul lumina dumnezeiască a cunoştinţei de sine, peaceeaşi măsură vede câtă stricăciune i-a făcut vremea închisă înnecunoştinţa de sine. Aşa se face că sub lucrarea sfântă a Harului,nevoitorii se văd cei mai mari păcătoşi - căci e Cineva sfânt în ei şi learată aceasta. Iată cuvântul Sf. Marcu Ascetul: "Cu cât sporeşti virtutea astăzi, cu atât te-ai dovedit dator pentru ziua de ieri, făcândarătată capacitatea firii. Fiindcă prin sporul de azi s-a dovedit că nuexistă un spor sau un scăzământ al firii, ci al voinţei." Ca atare sfinţii sunt convinşi de păcatele lor. De aceea ju-decându-se pe ei înşişi vrednici de iad, primesc de la Dumnezeu Raiul Cei înşelaţi nu-şi văd păcatele, ci virtuţile.Pe când sfinţii sunt "păcătoşi" convinşi de păcatele lor - căciputerea sfinţitoare a lui Hristos se află în ei şi întru recunoaştereaneputinţei se săvârşeşte darul - înşelaţii sunt nişte păcătoşi închişi înneştiinţă, dar convinşi de "mântuirea" lor, căci s-a întărit într-înşii întunericul cel mai dinafară, care-i face să se dea pe ei înşişi mai presus de Biserică şi sfinţi. Sunt cei ce n-au avut grijă şi s-au suit lapărerea de sine; văzând darul lui Dumnezeu, şi socotindu-1 al lor, şi-au frânt aripile minţii.Cei desăvârşiţi nu simt numai spinul păcatelor lor, ci găsesc într-înşii murmurând toate păcatele oamenilor. Căci prin cei desăvârşiţi se răsfrânge sfinţenia lui Dumnezeu, ca printr-o oglindă, şi într-înşii iarăşi toată firea omenească-şi simte durerea şi păcatul. Abia lor le îngăduie atotştiutorul Dumnezeu să bată război custricătorul firii omeneşti, şi cu sabia Duhului neîntrerupt să-1 ardă. Dar nu spre el le e privirea, ci având toată făptura lor absorbită de dar, s-aufăcut ca un pârjol într-un rug nearzător şi, strămutaţi de dragostea luiDumnezeu, chiar şi numai cu atâta, că sunt în lumea aceasta, ard pe"stăpânitorul" ei în inimă, ca o sabie de văpaie. Această nebănuită simţire a neputinţelor, întru care se desăvârşeşte darul lui Hristos, ne face înţeleasă mutarea din cele de aici aunui Cuvios Părinte:"Venind el la vremea mutării din viaţa aceasta,şi în jurul lui şezând Părinţii, a strălucit faţa lui casoarele. Şi le-a zis lor: «Iată Avva Antonie a venit». Şi după puţin a zis: «Iată ceata Proorocilor a venit». Şi iarăşi faţa lui mai mult a strălucit. Şi azis: «Iată ceata Apostolilor a venit». Şi s-a îndoit faţa lui în strălucire. Şi se părea ca şi cum ar vorbicu cineva, şi i s-au rugat lui bătrânii zicând: «Cu cine vorbeşti, Părinte ?» - «Iată îngerii au venit să mă ia, şi mă rog ca să fiu lăsat să mă mai pocăiesc puţin». Şi i-au zis lui bătrânii: «Nu ai trebuinţă să te pocăieşti, Părinte!» Şi le-a zis lor bătrânul: «Cu adevărat nu mă ştiu pe mine să fi pus început (pocăinţei)». Şi au cunoscut Părinţii că a ajuns desăvârşirea. Şi iarăşi de năpraznă s-a făcut faţa lui ca soarele, şi s-au temut toţi. Şi le-a zis lor:«Vedeţi, Domnul a venit, şi zice: «Aduceţi-Mi pe vasul pustiului !» Şi îndată şi-a dat duhul, şi s-afăcut ca un fulger şi s-a umplut tot locul de bunămireasmă.»" Cu aceste graiuri trece pragul dincolo, în adâncul smereniei,nevoitorul ce a ajuns desăvârşirea.
Posted on: Sat, 05 Oct 2013 09:35:12 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015