CENACLUL „LUMINĂ LINĂ” LA CEAS ANIVERSAR! A trece prin - TopicsExpress



          

CENACLUL „LUMINĂ LINĂ” LA CEAS ANIVERSAR! A trece prin viață însemnă a trece prin viața altora; însemnă o permanentă legătură cu cei pe care Dumnezeu ți i-a scos în cale! Zi de Duminică, zi de mare bucurie! Zi de mare bucurie nu doar pentru că am avut încă o ocazie de a ne apropia de Hristos, Cel care ne așteaptă cu brațele deschise la Euharistie, ci și datorită faptului că în această zi și-a sărbătorit ziua de naștere Părintele nostru drag, Părintele Cătălin Dumitrean. Același care pentru cei mai mulți dintre noi este duhovnic și părinte spiritual, pentru alții coleg, pentru alții șef, dar și pentru alții liderul Cenaclului „Lumină Lină“ din Sibiu, ce propovăduiește deopotrivă dragostea de Dumnezeu dar și dragostea de neam și pământ românesc. Părintele și-a invitat toți „prietenii“ – căci așa îi place părintelui să ne numească – la Biblioteca Astra din Sibiu, începând cu ora 18. Dacă am fost mulți sau puțini... se poate vedea limpede din poze. În prima parte, după un recital al grupurilor de muzică „Anastasis” și al grupului psaltic „Sf. Andrei Șaguna“ al Facultății de Teologie din Sibiu, publicul a fost încântat de recitalurile grupurilor de copii din localitățile Broșteni și Ruși din Jud. Sibiu, dar și de un ansamblu folcloric din Jud. Prahova. A urmat un recital emoționant al Părintelui Cătalin, care nu a avut cum să nu ajungă la sufletul celor din sală; emoția sa, s-a transformat în emoția tuturor. În cea de-a doua parte, a urmat un recital al Cenaclului, în care nu au lipsit piesele deja consacrate dar și unele piese noi. În final, Părintele Marian Mărcuș de la Caransebeș a susținut și el un concert de pricesne și cântece religioase. Au fost trei ore și jumătate care au trecut imediat. Au trecut vremurile când Părintele s-ar fi bucurat dacă ar fi primit cadou o carte sau un buchet de flori sau o „șampanie” sau orice alt lucru material și trecător. Cadoul cel mai mare care îl așteaptă de la noi este acela de a fi mărturisitori a lui Dumnezeu și al valorilor creștine, fiecare acolo unde lucrăm, învățăm sau unde ne desfășurăm activitatea. A ne arăta devotamentul față de Dumnezeu și față de țară! Căci până la urmă daca facem bine doar pentru noi, se duce odată cu noi după ce murim; numai binele care îl facem față de aproapele rămână și după ce noi nu vom mai fi. Îi urăm încă o dată Părintelui Cătălin să fie alături de noi mulți ani de acum înainte și să-i dea Dumnezeu în continuare putere de muncă și răbdare pentru fiecare!
Posted on: Sun, 30 Jun 2013 21:53:10 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015