CHIPUL LUI IISUS HRISTOS Arhimandritul Sofronie Saharov Iată acum, înaintea mea fiind de față destul de mulți, dar cuvântul meu, după gândul meu cel dintru început se adresează celor nou veniți, tineri, care au venit la noi și vor să împărtășească cu noi greutatea vieții monahale. Rogu-vă, aveți în vedere că astăzi cuvântul meu se îndreptează către monahii începători, și nu către cei ce deja au trecut prin multe, și știu mai bine decât mine. Pentru astăzi, gândul meu este: a însemna în mintea voastră și în inimile voastre chipul lui Iisus Hristos. O, fără de minte Galateni, cine pre voi a zavistuit ca adevărului să nu vă plecați, cărora mai nainte vă era scris Iisus Hristos înaintea ochilor, întru voi răstignit? Aceasta voiesc numai să știu de la voi: din faptele legii ați luat Duhul, sau din auzul credinței? (Gal. 3: 1-2) Cu aceste cuvinte apostolul Pavel amintește de intenția lui de a însemna chipul lui Hristos în mințile și în inimile Galatenilor. (Cf. Gal. 4: 19) Bineînțeles, mi-aș dori să fi fost de față atunci când însuflatul Apostol Pavel vorbea despre Hristos. În Epistola sa, el nu repetă ceea ce le spusese mai nainte, dar se înțelege că aprinsese inimile Galatenilor cu foc ceresc, astfel încât Biserica Galatenilor devenise una dintre pietrele importante în zidirea Bisericii Creștine. Iar acum aș dori, înainte de moartea mea, să însemnez în inimile și în mințile tinerilor mei frați și surori chipul lui Hristos așa cum mi-a dat mie Dumnezeu. Știți expresia Psalmistului: Cu foc lămurit este cuvântul tău foarte. (Ps. 118: 140) Mă vedeți în viața de zi cu zi hodorogit, dar eu trebuie totuși să întrebuințez cuvintele Scripturii, iar cuvintele Scripturii sunt ca metalul înroșit în foc. Nu fără frică vă vorbesc despre ce vreau să fac, cu gândul la Dumnezeu Tatăl Care, după cuvintele lui Iisus Hristos Însuși, ne cheamă către Fiul Său. Precum zice Însuși Hristos: Nimenea poate să vie către Mine, de nu va trage pre el Tatăl cel ce M’au trimis, și eu voiu învia pre el în ziua cea de apoi. (Io. 6: 44) Și așa, în aceleași limite în care Domnul Dumnezeu, Tatăl nostru, a însemnat și în mine chipul lui Hristos, și eu îndrăznesc să vă vorbesc. Ca întotdeauna, înaintea mea se află greutatea de nedepășit de a vorbi despre Dumnezeu – căci este un ocean nețărmurit. Sânt nevoit să aleg numai câteva momente din sfânta viață pe care ne-a dat-o Duhul Sfânt în Biserica lui Hristos. Și iată că acum mă văd sub înrâurirea cuvintelor pe care Biserica le spune despre Hristos: „Cela ce în ziua și în ceasul al șaselea, pre Cruce ai pironit păcatul cel îndrăznit de Adam în Rai.” (Ceasul al șaselea, Troparul Glas 2 de la Aliluia) Așa descriu cuvintele Bisericii pe „Omul Iisus Hristos,” (Cf. 1 Tim. 2: 5) urcând pe Golgota. Unul din sfinții dragi inimii noastre, Episcopul Ignatie Briancianinov, subliniază un lucru minunat, și anume, că Domnul, săvârșind această cale a Sa pe Golgotha, avea înaintea Lui numai pe Tatăl. Iar când se ruga pentru pahar, (Cf. Mt. 26: 39; Mc. 14: 36; Lc. 22: 42 ș.a.) El nu avea în gând pe cei ce I-au pregătit această durere, mâhnire, batjocură, suferință, răstignire, moarte de ocară – ci toate acestea El le-a numit paharul pe care I-l dă Tatăl. (Cf. Sf. Ignatie Briancianinov, „Paharul lui Hristos,” în vol. Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, Experiențe ascetice – vol. II, Ed. Sophia, București, 2002, pp.273-281) Închipuiți-vă că Domnul în acele zile, cele mai mărețe din istoria lumii, gândea numai la Tatăl și întregul Lui dialog era cu Tatăl; însă nevoința lui era pentru întregul Adam. Acum îl putem gândi ca pe singurul „Om” de pe tot pământul. Pe mine m’au izbit cuvintele acestea când le-am auzit în biserică. Deși nevăzut în acel moment, Îl vedeam totuși pe Hristos ca om, urcând pe Golgotha cu acest gând. Care gând? De a șterge blestemul adus peste tot pământul de păcatul lui Adam. (Cf. Rm. 5: 18; 1 Cor. 15: 21-22) Pe Adam îl gândim ca pe începutul întregului neam omenesc. (1 Cor. 15: 45) Și dacă apostolul spune că trebuie să avem același cuget pe care-l vedem în Hristos Iisus, (Flp. 2: 5), atunci și noi vom vedea cu ochii lui Hristos întreaga lume, în timp și în spațiu, de la Adam până la ultimul om ce va să se nască din femeie pe lumea asta. (Cf. Gal. 4: 4) Să trecem la alt aspect. Și „pilda” lui Hristos, (Cf. Io. 13: 15) și poruncile Lui, și mai cu seamă iubiți pre vrăjmașii voștri (Mt. 5: 44; Lc. 6: 27-28) – lărgesc inima și mintea noastră, și de acum vedem întreaga omenire ca o singură istorie, cu care este strâns legată și viața noastră personală. Iar dacă Domnul ne ajută astfel să ne lărgim inima, încât să purtăm în sine întreaga omenire, atunci se va întâmpla că noi vom trece în starea omului celui de Dumnezeu făcut. Așa cum Domnul zice în scriptură: Să facem om dupre chipul nostru și dupre asemănarea. (Fac. 1: 26) În vremea lui, apostolul Pavel, vorbind despre un astfel de Hristos care ia asupra Sa păcatele întregii lumi, prin aceasta a înflăcărat inimile Galatenilor pentru tot restul vieții lor, și chiar după moarte. Prin aceasta el a pus o piatră de temelie și vieții noastre – și în inimile noastre trebuie să se răsfrângă, prin puterea Duhului Sfânt, chemarea Tatălui, după cuvântul lui Hristos: Nimenea poate să vie către Mine, de nu va trage pre el Tatăl. (Io. 6: 44) Cu alte cuvinte, ca să dobândim o conștiință adevărat creștină noi, bineînțeles, trebuie să urmăm lui Hristos, să-I urmăm cu rugăciune la Dumnezeu, la Duhul Sfânt, Împăratul Ceresc: „Vino și sălășluiește întru noi, povățuiește pre noi întru tot adevărul, trage inimile noastre către iubirea cea de sus, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.” Înainte de Hristos și în afara lui Hristos, de-a lungul întregii istorii a lumii, nimeni altcineva nu ne învață aceasta. Vreau să vă spun că a fost un astfel de moment când aceste cuvinte au pătruns în inima mea „altfel”, purcezând de la însuși Dumnezeu… O, de aș putea, în starea mea jalnică de acum, pe care voi o știți și o vedeți, să vă ajut să primiți adânc în inimă acel Chip, pentru ca viața voastră monahicească să se umple pe totdeauna de însuflarea cea de sus! Toată viața noastră devine alta: Nu după chipul ei exterior – în exterior nu se vede nimic! – ci numai pe planul conștiinței noastre lăuntrice, care ni se dă după harul Duhului Sfânt. A trăi întregul Adam – foarte multora li se pare ca un fel de fantezie filozofică; dar, bineînțeles, nu despre filosofia aceasta este vorba în Evanghelie. Este vorba de starea lui Hristos, Care Însuși fiind și Făcătorul omului, și îmbrăcându-Se în chipul de rob al ființării noastre, proceda uneori ca Om… (Flp. 2: 5-7) Și când privim asupra unui „astfel” de Om, atunci firește și în noi se naște dorirea de a ne asemăna Lui; tot așa, atunci înțelegem și cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Iadul a luat un trup, și de Dumnezeu s’a lovit; pământ a luat, și s’a întâmpinat cu cerul.” (Cuvânt de învățătură al Sfântului Ioan Gură de Aur pentru luminata zi a învierii lui Hristos.) Viața aceasta eu am numit-o „însuflare de sus.” Cuvântarea noastră pe aceste subiecte coincide cu zilele când pomenim îndeosebi pe părintele nostru duhovnicesc, pe Sf. Siluan. (24 Septemvrie. n.tr) Dumnezeu i-a dat dintru începutul vieții sale monastice rugăciunea pentru întreaga lume, pentru întregul Adam – cu adânc plâns: mai mult decât pentru sine însuși. Și iarăși subliniez: am în vedere „starea” duhului nostru, ceea ce este cu putință numai prin lucrarea harului lui Dumnezeu, și în aceasta constă deosebirea ei calitativă de orice filosofie; și chiar – voiu spune un cuvânt îndrăzneț – de toată teologia intelectuală. Dacă o astfel de însuflare se va atinge de inima noastră, iubiții mei frați și surori, atunci, repet, această însuflare este de nesecătuit, căci ea cuprinde principiul vieții vecinice; și chiar dacă alcătuirea noastră trupească se va destrăma, însuflarea aceasta va trăi în noi în chip puternic, cu nesfârșită putere. Atunci va fi greu celei ce se numește „grija de multe” (Cf. Rugăciunea Sf. Efrem Sirul din Postul Mare. n. tr.) să se atingă de noi, oricât am avea de suferit. Bineînțeles că, trăind în obște, vom avea multe restricții exterioare, ca „programul” zilei, un oarecare „tipic,” vreo „pravilă” oarecare, și altele asemenea lor; dar duhul care purcede de la Dumnezeu Tatăl va depăși toate aceste forme și pravile. Din punct de vedere exterior sântem nevoiți să păstrăm toate acestea, căci ele ne întăresc – am în vedere ascultarea și toate celelalte metode de a forma monahul. Ele ne sânt de neocolit, pentru ca treptat să ne introducă în starea duhovnicească în care se afla Însuși Hristos. Atunci vom vedea că în viață nu există nimic banal, meschin, neînsemnat. Fericitul Siluan, în cuvintele lui cât se poate de simple și mișcătoare, zice despre monah: „Merge un astfel de om cu picioarele pe pământ, și muncește cu mâinile, și nimenea nu știe și nu vede că el, cu duhul, petrece în Dumnezeul cel vecinic. (Cf. Între iadul deznădejdii…, op. cit., p. 237) Și dacă lucrul cel mai important este a petrece cu duhul în Dumnezeu, atuncea va fi ușor să păzim toate legile, toate pravilele exterioare, nemaifiind robi nici unei restricții, oricare ar fi ea.” O, cum aș dori să vă dau să înțelegeți prin cuvintele mele ceea ce gândesc eu în adâncul sufletului când vorbesc despre „însuflarea de sus.” Bineînțeles, am în vedere însuflarea de la Duhul Sfânt; dar ea nu depinde numai de Dumnezeu. Voi poate veți spune: „Ce este acest cuvânt straniu?” (Cf. Io. 6: 60) Dar sensul lui este următorul: Dumnezeu nu face nimic omului cu sila. El ne descoperă chipul lui Hristos, după care ne lasă slobozi – să urmăm Lui, sau să nu urmăm. Eu am scris în carte: „În Hristos, Logosul cel întrupat al Tatălui, ne este dat să vedem ideea cea mai nainte de veci a lui Dumnezeu pentru om.” (Cf. Mistica vederii lui Dumnezeu, op. cit., pp. 143-144) Când ne este dat de la Dumnezeu a zări chipul omului precum l-a gândit DUmnezeu, atunci se ivește în noi setea de a ne asemăna cu Hristos; atunci se face loc lui Dumnezeu în noi. Și în acest sens spunem noi că revărsarea harului peste noi atârnă nu numai de Dumnezeu, deși în El Singur este această viață, (Cf. Io. 1: 4) ci în parte și de dispoziția noastră – primi sau a nu primi. Și deci, iubiții mei frați și surori, mai ales cei ce ați venit de curând, iată ce aș dori să vă transmit: Deschideți-vă mințile și inimile, pentru ca Duhul Sfânt să însemneze chipul lui Hristos în voi, și atunci toată viața voastră monastică va fi ceva de cu nedescris în cuvinte omenești. Hristos, și în Ghetsimani și pe Golgotha, trăia continuu cu gândul la Tatăl; așa și noi vom trăi – noi însă mai degrabă vom trăi cu Hristos, iar nu cu Tatăl. Ei sânt nedespărțiți, dar cu noi Hristos este încă în „lucrare” (Cf. Io. 17: 4) – cum să ne mântuiască, iar noi numai prin El vom veni la Tatăl. Pe Duhul Sfânt îl vom recunoaște pentru că El ne vorbește – El vorbește aceleași ce a grăit Hristos. Iar dacă El vorbește contrariul, atunci acesta deja nu este Duhul, (Cf. Io. 14: 6) Persoana a treia a Sfintei Treimi. Din punct de vedere practic viața noastră se clădește în chip hristocentric, adică pe primul plan stă înaintea noastră, mai presus de toate, Fața lui Hristos. Și așa, să binecuvinteze Domnul venirea voastră, tinerii mei frați și surori. Eu sânt gata să slujesc vouă până la ultima mea suflare. Arhimandritul Sofronie, Cuvântări duhovnicești, Vol. 1, Trad Ierom. Rafail (Noica), Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2004
Posted on: Wed, 31 Jul 2013 14:51:49 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015