Cand am pierdut controlul vietii mele? Nu e vorba ca am pierdut numai o parte, e ca a disparut tot intregul deodata, toate bucatile dintr-un intreg. Bucata din iubire, familie, scoala, educatie, viata sociala, din orice face parte din evolutia mea. Dar pierderea controlului din iubire ma framanta cel mai mult , cel mai urat si chinuitor, ai zice ca nu pot suferi mai mult de atat, dar pot, fizic. Sunt o persoana a carei slabiciune este fizicul. Nu te lega de fizicul meu, leaga-te de sentimentele mele, caci ele nu se vad si nu doare in genul ala in care primesti un pumn, ci pur si simplu se manifesta ca o adunatura de sentimente de tot felul. Vin acolo, din toate directiile , toate peste tine sa-ti ceara socoteala ca nu-ti menajezi sarcinile cum trebuie ca nu-ti respecti munca psihica care o ai fata de ele. E ca o adunare de oameni, ca la piata, vorbesc toti si nu intelegi nimic, dar sentimentele nu vorbesc, transmit cele mai ciudate si prostesti ganduri care-ti consuma toate resursele de energie, te epuizeaza complet, te lasa fara aer. Stii espresia spusa in popor ,,a ramas tablou, e exact asta, nu te mai misti, nu din loc, ci din drumul vietii, ramai blocat acolo intr-un colt la fel ca desenul din tablou. E terifiant, mai ingrozitor decat in filmele de groaza felul in care te face sa te simti iubirea de nici nu stii ce simti. Te ingenunchiaza, nu te lasa sa spui ce vrei, e exact ca genul acela de persoana superioara tie care nu face decat sa te indimideze, astfel are tot controlul asupra ta. Am gasit cauza, am gasit rezultatul, nu o lasa sa te intimideze, striga, tipa, fugi mai tare ca ea, pune piciorul in prag. E greu, enervant de greu.
Posted on: Mon, 02 Dec 2013 20:00:18 +0000