Ce este Acedia...tot de luat aminte! 2. Acedia Acedia corespunde unei stări de lenevie, de plictiseală, de dezgust, de aversiune, de oboseală, de demoralizare, de descurajare, de apatie, de lâncezeală, de nepăsare, de somnolenţă, de apăsare a trupului, ca şi a sufletului. Aceasta îl face pe om instabil din punct de vedere fizic şi psihic. Când e singur, nu mai suportă să rămână în locul în care se găseşte: patima îl împinge să iasă, să se deplaseze, să meargă dintr-un loc în altul. În general, el caută cu orice preţ contactul cu semenii. Acedia poate, de asemenea, să-l împingă pe om să scape, mai ales de munca lui, pe care o face lipsită de satisfacţie, îndemnându-l să caute altele. Toate aceste stări, care se leagă de acedie, sunt însoţite de nelinişte sau de anxietate, care reprezintă, în afara dezgustului, o caracteristică fundamentală a acestei patimi. E caracteristică pentru cei care se dăruiesc vieţii spirituale. Demonul acediei caută să-i întoarcă de la căile Duhului, să le împiedice în multe feluri activităţile pe care o astfel de viaţă le implică şi, în special, să distrugă regularitatea şi constanţa disciplinei ascetice, să întrerupă tăcerea şi imobilitatea. Creştinul, în această situaţie, devine indiferent la orice lucrare a lui Dumnezeu, încetează să dorească bunurile viitoare, merge până la a dispreţui lucrurile duhovniceşti. Acedia nu-i iartă nici pe cei care trăiesc în afara oricărei discipline sau a oricărei activităţi duhovniceşti. În acest caz, ia forma unui sentiment adesea obscur şi confuz de insatisfacţie, de plictiseală faţă de ei înşişi, de existenţă, sau mai sunt afectaţi de o nelinişte fără motiv. La cei care duc o viaţă ascetică, atacurile acestui demon, manifestările acestei patimi, îşi ating maximul de intensitate în preajma amiezii. Sfântul Isaac Sirul remarcă faptul că, la omul dotat cu însuşiri duhovniceşti, “acedia vine din neatenţia inteligenţei”. Realizând o întunecare generalizată a sufletului, acesta devine incapabil să înţeleagă adevărurile esenţiale. Astfel, omul, prin această patimă, se află întors şi ţinut la distanţă de cunoaşterea lui Dumnezeu. Îmbinată cu tristeţea, ea o sporeşte, şi se poate atunci cu uşurinţă să se ajungă la disperare. Pe acest climat se poate aşeza şi spiritul de răzbunare, care este sursa a mii de tentaţii. Mai amintim că, din această patimă se pot naşte toate celelalte patimi, iar fenomenul psihic al ei conţine toate fenomenele bolilor psihice. Sfântul Ioan Scărarul notează, în consecinţă, că “acedia este, pentru călugăr, o moarte care-l strânge din toate părţile”. Astfel, în faţa amplorii acestor efecte, Sfinţii Părinţi afirmă că acedia este cea mai apăsătoare, cea mai copleşitoare dintre toate patimile, “cea mai gravă dintre cele opt”, că “nu există patimă mai grea decât ea”. Sfântul Isaac ajunge până la a spune că ea face sufletul “să încerce iadul”. Terapeutica acediei Particularitatea acediei de a naşte din ea toate celelalte patimi necesită o terapeutică multiformă. Tratamentul trebuie să angajeze activ deopotrivă atât sufletul cât şi trupul. Indicăm: - mai întâi boala să fie dată la lumină şi să fie reperată ca atare; - bolnavul să se străduiască să nu părăsească locul în care se găseşte sub nici un pretext; - când se manifestă tendinţa somnolenţei nejustificate, se cuvine a rezista toropelii şi somnului. - singura întâlnire profitabilă să fie cu preotul duhovnic care, în timpul Tainei Sfintei Spovedanii, îi va da lumina şi forţa de a se opune patimei şi de a-şi menţine echilibrul într-un progres îmbucurător. De aceea, se impune săvârşirea tainei spovedaniei cât mai des, în funcţie de gravitatea şi frecvenţa stărilor amintite; Principiul vindecării de această boală constă în relaţia omului cu sine, iar nu a relaţiilor sale cu aproapele. De aceea, falsa impresie că bolnavul ar putea primi ajutor de la ceilalţi este în majoritatea cazurilor înşelătoare. - bolnavul trebuie să dea dovadă de răbdare şi perseverenţă, virtutea răbdării fiind unul din principalele leacuri pentru această patimă. “Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”. (Luca 21, 19); - speranţa; ea apare drept un alt leac, care se adaugă răbdării. Un om “plin de speranţă este distrugătorul acediei pe care o respinge înarmat cu această armă” arată Sfântul Ioan Scărarul. “Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi? Nădăjduieşte în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El; mântuirea feţei mele este Dumnezeul meu”. (Ps. 41, 6); - pocăinţa, jalea şi regretul; “Fie ca acest tiran să fie înlănţuit de amintirea păcatelor noastre”, dă sfat, la rândul său, Sfântul Ioan Scărarul, iar “cel care se supără pe sine nu cunoaşte acedia”; - lacrimile; ele urmează pocăinţei şi jalei spirituale şi apar în chip evident drept un remediu încă şi mai puternic. “Ostenit-am întru suspinul meu, spăla-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele aşternutul meu îl voi uda”. (Ps. 6, 7); - amintirea morţii; această practică ascetică fundamentală constă, pentru om, din a-şi aminti în permanenţă că este muritor şi că moartea lui poate surveni în orice clipă. Acestei “amintiri a morţii” i se adaugă sfatul, formulat adesea de Sfinţii Părinţi, de “a trăi în fiecare zi ca şi cum ar fi ultima”, sfat care îl ajută pe om să trăiască cum trebuie “răscumpărând vremea”, după cum spune Apostolul Pavel (Efeseni 5, 16) şi să trăiască astfel fiecare clipă cu maximum de intensitate spirituală, să evite păcatul, să pună în practică poruncile divine şi să se lase în grija Domnului. Sfântul Antonie cel Mare arată: “Ca să nu fim nepăsători, e bine să medităm asupra cuvântului Apostolului: «Mor în fiecare zi»”. (I Corinteni 15, 31) Într-adevăr, dacă trăim ca şi cum ar trebui să murim în fiecare zi, nu vom păcătui, pentru că la deşteptare ne vom gândi că nu vom rezista până seara şi, la fel, când suntem pe punctul să ne culcăm, să ne gândim că nu ne vom mai trezi. “Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, aşa va înflori. Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte încă locul său”. (Ps. 102; 15, 16) Toate aceste îndemnuri ne vor ajuta să învingem demonul acediei, care “arată omului cât de lungă e durata vieţii” (Sf. Evagrie), încercând să-i inspire delăsare şi dezgust în faţa dificultăţilor care apar şi, mai ales, în faţa “ostenelilor ascezei”. - frica de Dumnezeu, constituie şi ea un puternic antidot împotriva acestei patimi; - efortul fizic; este un remediu important prescris de Sfinţii Părinţi. Osteneala trupului constituie unul din cei trei piloni ai vieţii sufleteşti, care trebuie întărit în fiecare zi, alături de rugăciune şi citirea din Sfintele Cărţi. Tot învăţăturile patristice ne amintesc că “Duhul Sfânt nu vine decât într-un trup istovit”, de aceea mai bine ne este “să muncim degeaba, decât să stăm degeaba”. Eforturile fizice ne topesc gândurile şi ne adună mintea în lucrul mâinilor, ajutându-l pe om să evite plictiseala, instabilitatea, apatia, somnolenţa, care sunt părţi constitutive ale patimii acediei şi contribuie în acelaşi timp la naşterea sau la păstrarea sârguinţei, la continuitatea de prezenţă, efort şi atenţie pe care le presupune viaţa spirituală şi pe care acedia caută să le rupă. La acelaşi efort ne îndeamnă şi Sfântul Apostol Pavel, adăugând menţiunea: “... Dar vă îndemn, fraţilor, să prisosiţi mai mult! Şi să râvniţi ca să trăiţi în linişte, să faceţi fiecare cele ale sale şi să lucraţi cu mâinile voastre precum v-am dat poruncă. Aşa încât să umblaţi cuviincioşi faţă de cei din afară (de Biserică) şi să nu aveţi trebuinţă de nimeni”. (I Tesaloniceni 4, 11) Acelaşi sfat salvator de medic compătimitor, ce ne aduce vindecarea, îl găsim şi în următorul citat al aceluiaşi apostol: “Dar unora ca aceştia le poruncim şi-i rugăm, în Domnul Iisus Hristos, ca să muncească în linişte şi să-şi mănânce pâinea lor”. (II Tesaloniceni 3, 12) Tot din acest text apostolic rezultă foarte clar că cei cuprinşi de această patimă vor trebui să renunţe la mijloacele audiovizuale şi ziaristice, ce au pus stăpânire, acum, la sfârşit de mileniu pe liniştea sufletelor familiilor noastre, mijloace idoleşti prin care această groaznică patimă stă mascată, agăţându-se de ele, tulburându-ne mintea, risipindu-ne timpul, banii, legându-ne comportamentul de bunurile vieţii pământeşti. În acelaşi timp, suntem manipulaţi psihic, fără măcar să sesizăm, să ne pecetluim voit cu lucrarea diavolului, să nu sesizăm lucrarea permanentă a lui Dumnezeu din lume, să nu folosim mijloacele de sfinţire pe care ni le oferă Biserica lui Hristos, să fim delăsători şi ignoranţi în promptitudinea restabilirii permanente a sănătăţii sufleteşti şi trupeşti, cu scopul de a pierde în final fericirea veşnică. Dacă Sfântul Apostol Pavel ne-a pus într-o lumină clară valoarea terapeutică a sfaturilor legate de osteneala trupului, Sfântul Ioan Casian ne indică să reţinem şi valoarea profilactică a efortului fizic, dându-ne recomandări potrivite celor sănătoşi, “pentru ca ei să poată păstra veşnic sănătatea”. - rugăciunea; mergând mai departe cu remediile prescrise de Sfinţii Părinţi ne vom îndrepta atenţia către rugăciune, care constituie cel de-al doilea pilon al vieţii sufleteşti. Omul nu se poate elibera total de această patimă decât prin harul lui Dumnezeu, ce va veni asupra sa, atunci când îl cere, prin rugăciune. Fără acest remediu, toate celelalte remedii amintite până acum nu au decât un efect slab şi parţial, însă eficacitatea lor maximă o vor avea în urma rugăciunii particulare şi în Biserică, prin care omul primeşte ajutorul lui Dumnezeu. Deşi acedia îl împinge pe om să abandoneze rugăciunea şi îl împiedică să recurgă la ea, familia să-l încurajeze pe bolnav, să se roage pentru el şi să-i îndemne paşii către părintele duhovnic ca să împlinească taina restabilirii sufleteşti (spovedania) cât mai des; obţinând astfel încrederea în forţele sale, capătă puterea de a nu abandona rugăciunea sau să o reia dacă cumva a abandonat-o. Practica simultană a metaniilor este deosebit de recomandată în cazul acediei, pentru că ea face să participe imediat la rugăciune şi trupul, pe care patima îl amorţise, odată cu sufletul şi contribuie la scoaterea omului din letargia lui. Psalmodierea (rostirea psalmilor) apare drept o rugăciune deosebit de eficace împotriva acediei, ca şi rugăciunea inimii, după cum subliniază Sfântul Diadoh al Foticeei : ”Vom scăpa de această impresie de nepăsare şi de lipsă de vlagă dacă fixăm spiritului nostru limite foarte înguste şi ne îndreptăm privirile pe gândul unic, la Dumnezeu”; întradevăr, numai aşa spiritul va reveni repede la vârsta sa şi va putea să se sustragă acestei risipe nesăbuite. Se cuvine, de asemenea, să nu dăm uitării sfaturile primite de la duhovnic şi să cerem binecuvântarea acestuia pentru lucrarea rugăciunii ce dorim să o împlinim, cu care vom obţine continuitate şi calitate în rugăciune. - citirea din Sfintele cărţi; ultima prescripţie importantă dintre remediile împotriva acediei este citirea din Sfintele cărţi, ce constituie al treilea pilon al vieţii sufleteşti. Pentru a ne ridica în fiecare zi şi a înălţa ştacheta cât mai sus, pe acest drum al nesfârşitei perfecţiuni, este necesar să citim în fiecare zi şi să ne însuşim strategia prin care oamenii, cu aceeaşi suferinţă ca a noastră, au reuşit să înfrunte patimile, să se restabilească permanent până la sfârşitul vieţii pământeşti şi să devină moştenitori ai Împărăţiei Cerurilor. De aceea, recomandăm să se citească zilnic din Proloagele editate pentru fiecare lună, viaţa şi nevoinţele sfinţilor ce se sărbătoresc în fiecare zi şi cuvintele de învăţătură ce le însoţesc. Aplicarea integrală a remediilor indicate împotriva acediei (lupta împotriva patimei, rezistenţa care trebuie opusă acesteia, răbdarea de care să se dea dovadă, speranţa ce trebuie să se manifeste, doliul şi lacrimile, amintirea morţii, osteneala trupului, rugăciunea şi citirea din Sfintele cărţi) va avea ca rezultat dobândirea stării de calm (liniştea sufletească), însoţită de o bucurie infinită de viaţă ce ne va da elanul să mergem înainte. Parcurgând cele două exemple de boli mintale cu origine spirituală, tristeţea şi acedia, am văzut cu toţii, în primul rând, cum planul psihic se integrează planului spiritual şi este tributar acestuia, atât în ceea ce priveşte etiologia, cât şi terapeutica, iar, în al doilea rând, am văzut cum dimensiunea spirituală debordează şi transcede dimensiunea psihică. Bunul Dumnezeu să ne lumineze minţile şi inimile, să înţelegem şi să simţim toate aceste realităţi binefăcătoare pentru fiecare dintre noi. MIHAI POPA din cartea: ÎNDRUMAR PENTRU RESTABILIREA SĂNĂTĂŢII ...repet, cine vrea cartea, o trimit pe email, sa-mi dea adresa mantuirea e gratis :) ...
Posted on: Thu, 17 Oct 2013 06:40:32 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015