Ce este, a mai fost, şi ce va fi, a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut. Eclesiastul 3.15 Copilul pierdut În Anglia secolului al XIX-lea s-a petrecut o întâmplare, din care fiecare dintre noi, fiecare părinte, în mod special, poate învăţa ceva util. Un copil ieşise cu fraţii şi surorile lui să adune fructe de pădure şi, accidental, s-a despărţit de ei şi s-a rătăcit. După ce l-au căutat un timp în zadar pe micul rătăcit, copiii s-au întors pe înserate, ca să-i anunţe pe părinţi că fratele lor s-a rătăcit şi că nu-l mai găseau. La vremea aceea, pădurile erau pline de urşi. Întunericul unei nopţi înnorate se lăsă repede, şi tatăl, alertat, adunând câţiva vecini, se grăbi să-l caute pe copilul rătăcit. Mama rămase acasă aproape înnebunită de îngrijorare. În timp ce norii se adunau şi întunericul se făcea mai dens, tatăl şi vecinii, cu temeri mari, traversară pădurea în toate direcţiile şi strigară tare pentru a atrage atenţia copilului. Dar căutarea lor a fost zadarnică. Nu găseau nicio urmă a rătăcitului. Norii ce se adunau, ameninţau cu apropierea unei furtuni şi întunericul adânc al nopţii îi învăluise deja. Este greu să ne imaginăm sentimentele acelui tată. Şi cine-şi poate imagina cât de profundă era suferinţa care umplea sufletul acelei mame? Marti, 27 August 2013 … acest fiu … era pierdut, şi a fost găsit … Luca 15.24 Copilul pierdut Noaptea trecu şi veni dimineaţa, dar veşti tot nu sosiră. Toată afecţiunea şi interesul oamenilor din sat erau îndreptate într-o singură direcţie: copilul rătăcit. Pe la ora nouă dimineaţa, se trase focul de armă care anunţa că a fost găsit copilul. Mama, care stătea în faţa uşii, cu ochii plânşi şi inima tremurândă, nu mai putea să-şi stăpânească emoţiile. Când sosiră, mama se repezi în stradă, îşi strânse copilul la piept şi plânse mult. Câtă bucurie a fost în inima ei pentru copil care a fost găsit! În locul copilului pierdut să ne punem fiecare dintre noi. O mare bucurie este în cer pentru fiecare păcătos care se pocăieşte. Şi totuşi, povestirea aceasta este o imagine palidă despre dragostea Tatălui ceresc pentru copilul pierdut şi găsit. Dacă o mamă poate avea sentimente atât de profunde, cum pot fi simţămintele Tatălui ceresc pentru cei care au rătăcit în „pădurea“ păcatului, unde sunt atâtea pericole de moarte veşnică. Şi astăzi, chiar prin aceste rânduri, Tatăl ceresc caută pe cei pierduţi. Dragostea Sa nu a obosit căutând. El a dat la cruce pe unicul Său Fiu pentru iertarea păcătosului pierdut. Ascultă chemarea duioasă a Mântuitorului şi lasă-te găsit! Numai aşa vei fi veşnic fericit. gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2013-08-27
Posted on: Tue, 27 Aug 2013 21:45:38 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015