Cezar Ivănescu, Fratele Nostru Soarele (cvartet) (Procesiunea Rodului) (Dramă Simbolică) „Laudato sie, mi signore, cum tucte le tue creature specialmente messor lo frate sole.” Francesco D’Assisi În memoriam Johannes Climax Treapta întîi Logodna ! culcaţi alături c-o Chitară ne aţintim priviri prin Somn, prin Visul cărnii, mîndră Ţară, în care Viermele e Domn. al castităţii semn de-a pururi chitara stă-ntre noi ca o preaaurită navă-n ţărmii din care te-am răpit, Iseult şi stă ca o amară Limbă între noi doi, recunoştinţă, care în miezul nunţii plimbă a sîngelui curat fiinţă ! ! mi-i teamă s-o ating în noapte ca pe-un potir cu Taina Lumii, ascunsă zace-n întuneric ca Marea subt albeaţa spumii ! ! îmi pierd tot sîngele, o viaţă farmecul păsărilor cînd dorul şi-l culcă-n dimineaţă în mierea Soarelui cel blînd căci nu-i asceză ca iubirea nici moarte mai adîncă, vai şi-ndură trupul primenirea Timpului vecinic fără strai, dar rostuit îmi stă ca moara Destinul. asta mi-i averea: mă duce ca-n sicriu Chitara spre tine, Moarte, ca Tăcerea ! Treapta a doua Taina nunţii ! cel care îşi aşteaptă Moartea nu mi-i deloc asemenea, cel care îşi aşteaptă Moartea cel care îşi aşteaptă Moartea-şi aşteaptă numai Moartea Sa ! ! preafericit cel care-aşteaptă atît cît poate aştepta cel care îşi aşteaptă Moartea cel care îşi aşteaptă Moartea nu mi-i deloc asemenea ! ! el va muri ca o lumină a sîngelui ce-l lumina, eu voi culege trup şi sînge eu fără lacrimă voi plînge ţintind Damascu-n calea mea ! ! cel care îşi aşteaptă Moartea nu mi-i deloc asemenea, sînt ca o curvă lîngă dînsul mi-am spălat vinele cu plînsul curat din dulce geana sa ! ! cel care îşi aşteaptă Moartea şi vecinic o va aştepta, ascuns prin colţuri ca o slugă îşi strînge trupul să nu-i fugă şi să nu-şi piardă inima ! ! cel care îşi aşteaptă Moartea nu mi-i deloc asemenea, poate că semănăm la faţă dar asta fie-vă povaţă că Faţa Lumii-i faţă rea ! ! Masca Minciunii celui Tare ce vinde Firea pe tejghea, celui ce şi-a-nmulţit talantul tot viclenind pe celălaltul şi dîndu-l morţii, slujbă grea ! ! cel care îşi aşteaptă Moartea nu mi-i deloc asemenea, el va muri şi-i va fi bine ca-n leagăn Moartea îl va ţine căci i-a slujit ca mumă-sa ! ! iar eu m-am rătăcit prin lume şi de pe-acum abia mă port şi îmi fac murgul numai spume şi prin cetăţi mi-l strig pe nume pe blîndul meu, frăţînul mort ! ! că nu mai poate ţine Viaţa, numa-n cîntarul celui Rău; în Baaad coboară ceaţa şi urlu: Frate, dimineaţa roua-i de sînge: Trupul tău ! Treapta a treia Misterul ! aceea ce mi-i Maică prin iubire ca un Pămînt ales mormînt al transcendenţei, Pură Fire, m-a presimţit lovind plîngînd: suspinului nu-i află rădăcina dar bate ţărna-n pumni şi mult boceşte: – Spirit al morţilor, unde-i lumina făpturii lui de Rege-Peşte? cum îşi învîrte trupul ei de sfîntă secerătoare şi se farmă-n plîns, cenuşi ameninţă, iar vacii blîndă: – Unde l-aţi dus? Unde-l ţineţi? Unde l-aţi strîns? ! învîrte rîşnitoarea un crunt destin în gol, Femelă dar virilă Le Grand Tourneur de Meule ! ! cum nu apar, dar cum mereu pe faţă ca plînsul unui spirit mă simţeşte, greoi se-nalţă Muica-n dimineaţă şi roagă. şi blesteamă. şi boceşte: ţine soare ziua mare că ficiorul meu îmi moare, nu-i văd trupul să-l disferic l-au dosit la întuneric, cîntăreşte soare bine cît mînia grea mă ţine să nu-ntuneci mai devreme ca un foc mărunt de lemne că mi-ai supt doar pîntecu, Fiul meu, lumină-aců merg să-l cat pe frati-tu ! ! de-ar lovi în tine moartea tu să-mi ţii fecioare partea ca o sabie deasupră umbră albă, dulce cupă ! ! merg să-l cat pe frati-tu care zace mort acu frati cu-ntunericu ! ! rupe-ţi de pe ochi albeaţa şi pogoară dimineaţa, să mi-l caut prin sudori de păduri, de-i zic izvori, la surori fără durori şi la fraţi neîntrebaţi l-aţi lăsat ca într-un laţ: soare, soare, dă lumină, poate tu eşti fără vină, dar de-i vina mea şi-a ta? Fiule, nu mă lăsa, să pun blestemu-nainte, tu, cuminte-adu-mi aminte: îl lăsarăm, Pharaon într-un trai de rai pe tron cu mult Sfinţii Lucrători cei văzînd nevăzători, templele cu hierodule tari în şalele de mule aţintind cu inima inima ţărînii, grea, să n-abată către ură viclenita ei măsură ! ! şi struniţi, copii-copile strînşi în jurul Marii Zile prefăcuţi ziceau din luth ca şi cum n-ar fi ştiut că-i de aur tot, subt lut, (ca pînda balaurului) sănătatea aurului ei i-o descîntau, nu zici, strai regesc că-i fac din muzici ! ! şi regina lui de zIS I-S şoapte laptelui în vis s-o mîntuie de groază că-a venit pînă acasă ca să-mi spuie: – Săi, Muică – muica mumii!– săi Muică din patul humii!– l-am lăsat dormind – să-mi spuie, – sub un pom de măr-gutuie!– ce otravă, ce murire mi-a mîncat Frumosul Mire? sări măicuţă, sări şi vină, că nu-i nimenea-n grădină! mor smochinii sterpi, măslinii şi-i grădina ţarină, grea de-a morţii farină ! ! l-am cătat eu cu bucata şi l-am strîns de-a adunata ca o vrednică nevastă i-am strîns trupul într-o traistă, da nu-l ţine nici o pînză ! ! Maică, vezi-mi faţa plînsă şi obrazul plin de sînge, Doamne, moartea de m-ar strînge ! ! nu mă osîndi-nainte, Maică, rogu-mă şi rog, cată-i cele oseminte, mi-i destul atît noroc, şi-mpreună-i iar trupşorul şi dă-i inima ta, mamă, dă-ne patul şi pridvorul şi-apoi de-s greşită, ia-mă şi omoară-mă la sînul tău cel copt frumos ca grîul! – Soare! ţine-acum amiaza, blestemată ne-a fost casa, iart-o tu! s-o iert şi eu că-a intrat în patul meu, nu ştia,–i fără greşală, că noi toţi zăcem de-o boală a seninătăţilor hrana sănătăţilor ! ! înconjoar-o cu văpaie ca Mireasa-ntr-o odaie vîr-o-n matca sîngiurilor blînda soră-a îngerilor ! ! şi pe mine plimbă-mă ca pămîntul lingă-mă ca un cîine şi-o căţea vineţiţi de varga mea ! ! merge-oi măcinînd ca moara Vremea, răii, cei gunoaie, să-mi găsesc ficior-ficioara cîrtiţoi şi cîrtiţoaie prea v-aţi întrecut măsura i-aţi mîncat ochii şi gura, voinicia lui ca leul şi blîndeţea lui ca mielul ! ! ţine soare ziua mare că frăţîne-tu mort moare pînă-n veacul veacului de nu-l aflu să-l adun, că nu-i muritor – ce bun? osînda săracului! – Soare, Soare, frate Soare, Muica poate, Muica-i mare dar de nu-i lumini tu ochii nu mă strînge-n poala rochii dar de nu-i lumini tu calea farmă dealul uscă valea, ca o neagră-albă coarbă că-i frumoasă şi e oarbă şi picioarele ei sfinte stau ca-n balsame-n morminte ! ! dacă ţi-am fost frate, frate, scapă-mă de strîmbătate că mi-s tot – fără de vină, nu mă doare, nu m-alină suferinţa nici durerea, dacă ai în mîni puterea scapă-mă tu frăţioare, scapă-mă că nu mai pot, Soare, Soare, frate Soare nu de moartea ursitoarea scapă-mă de închisoarea întunericului tot ! ! cît am stat adînc pe creste am văzut că moartea este nu ca bezna, ca lumina, ca o floare, fără veste mîncînd din mormînt ţărîna frate-tu, – cu soarta plină, ară-mi faţa cu lumină cu Plug Roş mă desţelină ! ! dă-mi oasele să le... mămăle – tătăle... oile-mi furatu pe mini m-o legatu ! ! mămăle – tătăle or venit străinii mi-or furat şi cîinii oile-mi furatu pe mine m-or legatu ! ! mămăle – tătăle berbecele mare parte-i la frigare parte-i în căldare ! ! mămăle – tătăle dă-mi oasele să le mînurile spele... Frăţioare – surioare Soare, Soare, Soare Soare Soare Soare Soare al Nostru ! Treapta a patra, a Rodului Copilul Bătrîn ! Alba mea Soţie Soare tămîiet doar din şapte-n şapte zile te mai văd; sîngele ca apa seacă subt blestem îmi îngheaţă gura cum să te mai chem? ! Alba mea Soţie Soare tămîiet doar din şapte-n şapte zile te mai văd, Alba mea Soţie Soare tămîiet doar din şapte-n şapte zile te mai văd ! ! patul nunţii noastre alb şi neatins ca pămîntul iarna subt zăpezi cuprins şapte nopţi într-una nu-l cunosc şi nu mă mai vrea ca pînte– cu ce mă născu, şapte nopţi într-una nu-l cunosc şi nu mă mai vrea ca pînte– cu ce mă născu, Alba mea Soţie Soare tămîiet doar din şapte-n şapte zile te mai văd, Alba mea Soţie Soare tămîiet doar din şapte-n şapte zile te mai văd ! ! vii mereu Fecioară Soarele meu mult blîndul meu războinic sîngerînd te culc şi prin întuneric roşietic, ud, cum îmi măsuri viaţa inima-ţi aud, vii mereu Fecioară Soarele meu mult blînda mea Walkirie ornic alb şi crunt tot mereu Fecioară Soarele meu mult doar din şapte-n şapte zile te aud, Alba mea Soţie Soare tămîiet doar din şapte-n şapte zile te mai văd, tot mereu Fecioară Soarele meu mult doar din şapte-n şapte nopţi te mai aud !
Posted on: Tue, 06 Aug 2013 18:13:04 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015