Cine decide pentru noi. Și cum. de Maurizio Blondet Marea piața comuna SUA-UE avanseaza intr-un marș forțat. Acesta nu a fost niciodată discutată în parlamentele naționale, decizia de a o pune în aplicare nu a fost prezentat la vot, să nu mai vorbim referendum. Pe 13 februarie 2013, președintele Obama, Barroso și Van Rompuy au anunțat doar începutul negocierilor (cu ușile închise) pentru „Acordul de parteneriat transatlantic” pentru comerț și investiții. In ce sediu a fost decis? De catre cine? Adevărata muncă a fost realizat de către rețelele (networks): rețele de relații și interese între cei puternici, de bani și putere și corporații de care publicul nu are nici o bănuială. Tot procesul de prelucrare a parteneriatului pare să ducă la o instituție euro-americană puternică, care se definește exact ca o rețea: Transatlantic Policy Network (TPN). Condusă de un europarlamentar britanic, James Elles, care nu va spune nimic, dar, cu toate acestea, este în fruntea celorlalte două rețele: European Internet Foundation și European Ideas Nework. Aceasta din urmă are la rândul său, o cascadă de 48 de fundații în 18 țări; reunește șase sute de factorii de decizie politică și formatorii de opinie, jurnaliști, oameni de afaceri, consilieri politici, uniți de aceeași ideologie a pieței unice la nivel mondial. Toate aceste activități costă. Cine plătește? Să ne întoarcem la rețeaua rețelelor, TPN: de pe site-ul lor rezultă că au sprijinul financiar a zeci de companii multinaționale, bine cunoscutele: Boeing, Coca-Cola, Dow Chemical, Nestle, IBM, Microsoft, Walt Disney, obișnuite mari bănci (Deutsche Bank, JPMorgan), de mega-editurile și de divertisment (Time Warner, McGraw-Hill). Entitățile care nu sunt cunoscute a face donații fără profit. Pe pagina oficială, TPN declară că lucrează cu un profil public scăzut... La nivel de idei și proiecte, TPN este sprijinit de instituții prietenoase, inclusiv: CFR (Council on Foreign Relations al familiei Rockefeller), Chatham House (adică, Institutul Regal de Afaceri Internaționale al Marii Britanii: vechii formatori ai politicilor Imperiului Britanic, Brookings și Carnegie Endowment (cei doi vechi gănditori și ajutoare ale Departamentului de Stat și CIA). În esență, un centru clasic de influență și anglo-americană, din cele proiectate, începând cu al doilea război mondial, pentru a domina Europa, în care se pierd câteva minți germane (Bruegel) „Rari nantes in gurgite vasto” (înotători rari împrăștiați în vastul abis – n.t.) ... Aspen Italia care aparține Martei Dassù coincidență, vice-ministru în guvernul Letta. Pe de altă parte, Emma Bonino, aparține CFR Europa, instituția sora a CFR, finanțată în principal de Soros. Nimic nou aparent. Acestea sunt aceleași persoane și entități pe care le puteți vedea deja, și ei decid să conspire în spatele ușilor închise, într-o jumătate de duzină de impresionante sedii: Trilaterala, Bilderberg, Forumul Davos, la Institutul Peterson pentru Economie Internationala. Au luat toată puterea posibilă: băncile de investiții au zădărnicit orice încercare de reglementare, mega-corporatiile si banci sunt libere a deveni din ce în ce mai mari până ajung prea mari ca să falimenteze, cumpărând parlamentele întregi, făcând sau dezlegând guvernele (de la noi: Monti, Letta). La ce servește atunci acest ultim nod în rețea? Practic, TPN atrage și conformează politicieni deja aleși ( 8 % dintre membrii săi sunt deputați ), punerea lor în contact cu liderii celor mai puternice corporații și făcându-i prieteni ai propiilor interese. Acest lucru este tipic Parlamentului European, departe de privirea opiniei publice și în apropiere de mișcările de lobby: există 10 mii la Bruxelles, care informează zilnic parlamentari, le dau idei pentru noile proiecte de legi ( și ei, care nu au idei, le sunt recunoscători ) și îi conving de frumusețea și legitimitatea intereselor Coca-Cola, Disney, Nestle, JP Morgan. Evident, din acest continuu amestec incestuos între sfera politică și lumea de afaceri apare aproape spontan acea filosofie politică ce echivalează democrația cu piața comună și reduce esența democrației, la libertatea comerțului. Politicienii sunt educați în mod progresiv de a percepe legislația națională, cum ar fi cele care vizează protejarea mediului sau a sănătății, ca pe niște bariere, de îndepărtat pentru a atinge eficiența capitalului și a competitivității; și în general, orice drept din naștere la securitate socială și lupta pentru egalitate socială ( creații admirabile ale Europei de câteva secole ), fiind văzut ca un obstacol inutil pentru extinderea liberă a profitului. Multinaționale, induc politicienii a crea baza pentru lumea lor ideal: o lume în care forța de muncă este o marfă ( de valoare mică, având în vedere abundența de oferta), o lume a evaziunii fiscale de către corporații transnaționale , în care statul vede reduse veniturile sale fiscale, o lume, în cele din urmă ,în care calitatea produselor se agravează pentru profitul producătorilor multinaționale . TPN, a dus ani de muncă continuă pentru dialogul SUA și UE, a făcut de mese rotunde restrânse, grupuri de studiu , pacte discrete între companiile mari și camere de comerț pentru a decide armonizarea reglementărilor, întâlniri de înalți funcționari ai celor două parți. Păstrând mereu un profil public scăzut . Acesta se dezvăluie public ( mai mult sau mai puțin ), numai atunci când totul a fost deja decis . Astfel, în octombrie 2011, TPN emite raportului: Spre o viziune strategică pentru piața transatlantică tpnonline.org/pdf/TPN_Report_Towards_a_Strategic_Vision_For_the_Transatlantic_Market_October_2011.pdf În acest raport, este toată arhitectura instituțională de construit pentru piața comună SUA-UE și, de fapt, în fază de construcție de către servitoarea lume politică. Tonul este orwellian: în scopul de a realiza pe deplin potențialul neexploatat de noi locuri de muncă și creștere economică, declară raportul, facem apel la o copleta implicare transatlatica în cresterea economică și ocuparea forței de muncă și trebuie să includă un plan de eliminare până în 2020, a barierelor netarifare ce încă există în calea comerțului și a investițiilor, precum și pentru a muta spre zero taxele vamale pentru comerțul transatlantic. Gândiți-vă doar ce înseamnă eliminarea totală a taxelor obligatori pentru membrii UE : cealaltă pierderea suveranității, după moneda națională. Modularea taxelor a fost folosită întotdeauna ( mai ales de SUA ), pentru a proteja anumite sectoare propii, printre care agriculturiile autohtone, ce reprezintă, de asemenea, protecția peisajului, precum și unele produse alimentare de auto - suficiență. Fermierii și peisajul din Europa vor fi măturați de cereale american ieftine și, de asemenea, OMG-urilor. Raportul TPN, era adresat lumii politice și cu siguranță nu publicului. Și lumea politică răspunde cu rapiditate excepțional, ca și cum ar fi fost o comandă. Am spus că raportul a fost publicat în octombrie 2011. Ei bine, în noiembrie, o lună mai târziu, șefii de stat și de guverne din Europa, în procesiune la Washington, crează o instituție cu americanii pe care o numesc: High Level Working Group on Jobs and Growth, cu sarcina de a frământa și coace Pactul Transatlantic. Cine face parte din acest grup de nivel înalt? Lista de membri nu există, a răspuns Comisia Europeană celor care l-au solicitat în mod oficial. Un grup cu nici un membru. Cu toate acestea, ea a dezvoltat două documente: întocmite de către cine? Diferite departamente, a asigurat Comisia, au contribuit la discutarea și pregătirea rapoartelor Grupului-fără-membri. Dar nu există o listă de autori și pentru asta Comisia și-a cerut scuze. Who’s scripting the EU-US trade deal? - corporateeurope.org/trade/2013/06/who-scripting-eu-us-trade-deal De fapt, se pare că nu a existat nici o discuție, nici o contribuțiile și nici un membru. Cei doi lideri ai grupului la nivel înalt sunt americanul Ron Kirk, Reprezentant Comercial al Statelor Unite și Comisarul de comerț, Karel De Gucht, care au aplicat o foaie de parcurs deja decisă de ani. Poate că nu numai ei doi. Ei avand prelucrarea acestor decizii de la organisme, cum ar fi Dialogul Transatlantic al Afacerilor Mondiale (un alt mozaic de multinationale americane ); entitate care în 2013 a fuzionat cu un lobby puternic de companii multinaționale din Europa, European American Business Council, pentru a forma Consiliul Transatlantic Business Council, un talmeș-balmeș mai numeroas și puternic de corporații: Audi, BP, Coca-Cola, Ernst & Young, IBM, Lilly, Microsoft, Siemens, Total etc. Evident, acest corp ceresc uriaș are ca și sateliți, Confindustria germană ( și toate celelalte europene ), Uniunea Camerelor de Comerț Americane, Atlantic Council, German Marshall Fund, pe scurt, rețele în rețele în rețele. Ce nevoie este, o dată întinsă acestă rețea, să-ți faci griji cu privire la opinia publică și politică democratică? Toate această rețea de rețele a fost special conceput pentru a fi mai sus de oameni și pentru a le decide destin fără știrea lor. Pardon, mă corectez: Grupul la nivel înalt ( adică, Kirk & Gucht ), susține că a făcut trei consultări în 2012, în aprilie, septembrie și octombrie, cereând oamenilor și grupurilor de interese care se simt atinși de Pactul Transatlantic, de a face observațiile lor. Cum? Cu chestionare întocmite de același Grup. Pe paginile lor de internet. Ce lnu sunt exact agora democrației ideale. Cu această precauție, Grupul a obținut doar 48 de observații la proiectul său. Dintre acestea, 34 au venit de la lobby-uri industriale și financiare. Cinci de la companii private. Două de la țări ( Letonia , Danemarca ), o asociație de avocați internaționale. Numai 4 au fost observații ce provin de la persoane private și doar 2 de la asociațiile de bază ale cetățenilor, printre care una pentru protecția animalelor: foarte cunoscuta „Consiliul transatlantic pentru bunăstarea animalelor”. Practic, 40 din 48 de răspunsuri erau interese corporative de afaceri. Pe de altă parte, nu erau exprimate opinii libere, au trebuit să răspundă la un chestionar, ale căror înttrebări au fost atent proiectate pentru a exclude orice formulare de preocupări sociale și de mediu de gen: Ce legislati inutile împiedică afacerea dvs.? Ce barierelor comerciale netarifare împiedică afacerea dvs.? Întrebări în “orwellian newspeak” cu raspunsuri în aceiași limbă, desigur. Doriți să vă exprimați acum? Ne pare rău, consultări extinse sunt acum închise. Proiectul continuă. Este un proiect despre care Max Keiser, un jurnalist financiar bine - cunoscut, care scrie o coloană în Russia Today, nu ezitată să-l definească drept genocid, pentru acea legislație care pune marile companii pe același plan cu state, precum și interesele de profit privat deasupra intereselor generale protejate de legile naționale, cu companiile multinaționale care pot da în judecată statele pentru aceste standarde. Se pare exagerat? Nu, dacă ne gândim că astăzi Monsanto o face deja oriunde dorește: în primul rând infectează cu spori sai OMG câmpurile cultivate de fermieri cu sămânța naturală, iar apoi le raporteze pentru utilizarea semințele sale patentate fără să fi plătit licența. Acest tip de lege, cu Parteneriatul, va deveni regula și nu excepția. Max Keiser spune: Parteneriatul oferă toată puterea către entitățile care au distrus economia europeană, marile bănci care au aruncat economia în toaletă. Acum, ei dobândesc capacitatea de a da în judecată state pentru daunele pe care ei le-au provocat economiilor acelor state, pentru a smulge despăgubiri de la sisteme economice pe care ei le-au devastat. Imaginați-vă, de exemplu, Goldman Sachs. A devastat Grecia, a furat miliarde. Acum Parteneriatul îi dă posibilitatea de a urmări guvernul grec pentru compensații mai mari. Dimension génocidaire de l’accord de libre-échange USA-UE - dedefensa.org/article-dimension_g_nocidaire_de_l_accord_de_libre-_change_usa-ue_13_11_2013.html Este purul adevăr. După cum spunea De Gaulle într- o conferință de presă celebră în decembrie 1953: sunt la lucru sinarchisti care viseaza la un imperiu multinațional; le-au conceput în umbră, întuneric negociat, semnat în secret ... pentru a forma un guvern apatrid pe măsura tecnocrației. O putere supranațională, recrutată prin cooptare, fără responsabilitate și bază democratică, ceva ca un sinarchia. Și s-a lansat într-un atac asupra acestor conspiratori din umbră, întârziind cu cel puțin cu cel puțin 20 de ani acest proiect. Va mai fi oare in Europa un om de stat capabil să identifice precis inamicul și să i se opună fără lașitate? Nu este o coincidență faptul că tocmai în Franța au apărut organizații conștietei de pericol și decise să se opună: Confédération paysanne, Attac France, Conscience Citoyenne Responsable, Agir pour l’environnement, Union syndicale Solidaires, Minga, France Amérique latine, Artisans du monde, Mouvement régional des Amap, faucheurs volontaires d’OGM, Adéquations, OGM en Danger, Combat Monsanto, Veille au grain, Solidarité, etc.. In Belgia (no-transat.be/) ed econospheres.be. Și în Italia? ...si in Romania (nota traducatorului)? Tradus de pe: https://facebook/notes/marco-mazzocchi/chi-decide-per-noie-come-maurizio-blondet/654821104563276 Scuze pentru eventualele greseli.
Posted on: Wed, 20 Nov 2013 01:30:27 +0000