Clipe magice ( fragment din cartea în lucru) Spre dimineaţă, când abia începuse să se lumineze, am ieşit din cort cu gândul să văd răsăritul soarelui, dar am avut ghinion. Peste tabără se lăsase o ceaţă groasă, lăptoasă, care dădea peisajului un aer straniu. Am făcut câţiva paşi, desculţ, prin iarba udă şi rece, după care am vrut să intru înapoi în cort, dar am zărit o luminiţă. M-am încălţat cu bocancii şi-am plecat într-acolo. Când am ajuns destul de aproape, mi-am dat seama că luminiţa pe care o văzusem era de la focul lângă care stătea Apașu, încremenit ca o statuie, fixând cu privirea jocul flăcărilor. - Ce faci aici, mă, n-ai somn, l-am întrebat aşezându-mă lângă el zgribulit. - Nu prea... îmi spuse el şi văzându-mă că tremur, m-a întrebat dacă vreau un ceai făcut după reţeta lui. - După care reţetă, de dimineaţă sau de seară, l-am întrebat precaut. - De dimineaţă, zise râzând şi-mi turnă lichidul fierbinte într-o cană de aluminiu afumată şi îndoită. Apașu avea două variante de ceai: una ce conţinea o parte de rom şi trei părţi de ceai pentru dimineaţa, iar alta, o parte de ceai şi trei părţi de rom pentru seara. După câteva înghiţituri am simţit cum o căldură plăcută mi se răspândeşte în tot corpul alungând şi ultima urmă de frig. Apașu care îmi urmărea atent reacţia m-a întrebat curios: - Ei, cum ţi se pare? - E trăznet licoarea asta a ta, îţi scoate tot frigul din oase. - Şi eu vreau, zise Tiberiu, care se apropiase fără să-l auzim. Amintindu-mi că din cauza lui nu dormisem aproape toată noaptea, i-am spus lui Apașu: - Nu-i da, până nu recunoaşte că sforăie mai ceva ca un urs. - La ora asta recunosc orice, numai daţi-mi şi mie, că mi-a intrat ceaţa asta până în măduva oaselor, se plânse Tiberiu. Între timp tabara începuse să prindă viaţă. Ici, colo vedeai licărind câte un foc ce parfuma aerul tare de munte cu miros de cetină arsă. La sfârşitul unei lupte tăcute, razele soarelui au reuşit să străpungă marea de ceaţă, împrăştiind-o în toate zările şi făcând loc unui cer albastru agăţat de crestele munţilor. Oamenii ieşeau din corturi îndreptându-se cu feţe posomorâte spre pârâiaşul care se juca zglobiu şi gălăgios printre colţii de stâncă. Acolo se producea o transformare miraculoasă, după ce se spălau cu apa cristalină, oamenii deveneau veseli şi plini de viaţă. Apropo, de revenire la viaţă, în dimineaţa aceea de-abia am reuşit să-l trezim pe Piciu şi asta s-a-ntâmplat numai după ce Daniel i-a trecut pe la nas o bucată de slănină înfiptă într-o ţepuşă şi friptă la jar. Piciu a ieşit din cort adulmecând mirosul ca un căţeluş şi a întins mâna ca s-o ia, dar în loc de slănină vărul său mai mare i-a pus în mână un săpun şi l-a trimis să se spele. Neavând încotro, Piciu s-a îndreptat spre apă, lansând în urma ameninţarea lui preferată către cu vărul său: - Las-că cresc eu mare, creşti tu mic şi-ţi arăt eu ţie atunci! - Stergi-o mă, că vin la tine şi nu ştiu pe unde scoţi cămaşa! - Care cămaşă, nu vezi că am tricou, fraierule, zise Piciu luând viteză. - Îi drăcos ăsta mic, observă Apașu calm. - Las’ că-i scot eu dracii din cap, unul câte unul, spuse Daniel. - Mă, tu ţi-ai greşit cariera, dacă ştii să scoţi dracii, de ce nu te faci popă, îl întrebă Valentin, râzând. - Dacă tot vorbiţi de scos ceva, vă anunţ că mai e o jumătate de oră până se dă startul şi-or să scoată ăştia sufletul din noi, zise Apașu aducându-ne cu picioarele pe pământ. Ioan Gelu Crișan
Posted on: Sat, 06 Jul 2013 00:41:43 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015