Colaborarea dintre Brâncuși și Coandă Sunt cel puțin două decenii de când sunt preocupat să descifrez misterul fotografiei avionului cu reacție a lui Henri Coandă, în care apar chipul inginerului, soția sa și un personaj cu joben și barbă neagră stufoasă. Am confruntat fotografiile sculptorului Brâncuși din perioada pariziană, destul de puține, și am ajuns la concluzia că bărbatul cam tenebros și în costum negru nu este altul decât Constantin Brâncuși. Și – printre altele – iată de ce. În 1905, Brâncuși, aflat doar de un an de zile la Paris, este înregistrat în asociația “Cercle des etudiants roumains”, în care mai găsim pe George Enescu, Ion Pillat, Ștefan Popescu, Camil Ressu, dar și “grupul aviatorilor” în spe. Traian Vuia, Aurel Vlaicu și Henri Coandă sau pe Constantin Nedelcu, cel care îl va seconda pe Vlaicu la începuturile sale de constructor și zburător în România, în 1929, Prof. C. Nedelcu era General-Commissioner of the Boy Scouts (cercetași, adică) of România. L-a vizitat pe Brâncuși la Paris și i-a scris: “Acum, după ani și evenimente cari au schimbat fața lumei, am găsit alt atelier, alte încercări de a rezolva ceea ce este mai greu, poate imposibil, dar am găsit aeelași suflet drept și onest.” În 1907, Regina Carmen Sylva intervine prin Maria Bengescu și Otilia Cosmuță, secretara lui Anatole France, pentru ca Brâncuși să fie primit în atelierul lui Rodin. În 1910, primăvara, este înființată “L’association amicale des Roumains de Paris”, printre fondatorii acesteia numărându-se și Brâncuși, președinte fiind nimeni altul decât C. Nedelcu. În 1910, toamna, se deschide la Grand Palais al doilea “Salon de locomoție aeriană” cu o mare participare internațională. Fotografia reflectă doar o secvență de la acest răsunător Salon. Ce caută Brâncuși aici? Rodin îi sugerase lui H. Coandă că dacă are dificultăți în construirea turbopropulsorului său, să apeleze la abilitățile tehnice ale lui Brâncuși în materie de tâmplărie și turnătorie în metal. Suntem, așadar, încă în interiorul Salonului, avionul va fi încercat după închiderea acestuia. Brâncuși, cel de pe bancă, stând interogativ în semi-profil, nu este un vizitator oarecare, ci „maistorașul” care a lucrat elementele de lemn ale fuselajului, aripilor și ampenajului, dar și la turbina motorului proiectată de Coandă. Ea seamănă izbitor cu moriștile de la morile de apă ale țăranului român din Transilvania. Turbina lui Coandă este formată din două rotoare alipite, executate după modelajul lui Brâncuși, mai întâi în lemn, apoi în aluminiu, reperabil într-o spirală tip arc de ceas, păstrată de artist în atelierul său și confundată uneori cu o alta căreia i s-a spus că reprezintă portretul lui Joyce. Piesa în spirală rotativă a turbopropulsorului este recognoscibilă și în pletele curbate ale părului de la prima Pogany și de la alta care are și un cerc final (în marmură albă) care e strâns de o mână stilizată, asemănătoare unei pale de elice de avion. Bucla rotundă a lui Pogany și finețea mâinii, de fapt o epură abstractă a acesteia, sunt un cifru care trimite la Coandă. Povestea că Duchamp l-a provocat pe Brâncuși să-i concureze elementele de aeronautică este posterioară Salonului, de unde rezultă că Brâncuși a ținut în secret colaborarea sa, cu Coandă, întreruptă o dată cu plecarea inventatorului în Anglia. Mai târziu, Brâncuși va sculpta o Mână, de asemenea asemănătoare cu un fragment de elice, lucrare destul de rar prezentată în albumele dedicate marelui sculptor. Ceea ce este interesant, în cazul colaborării tehnice dintre Coandă și Brâncuși, este faptul că poziții, componente specifice din invenția întâiului au migrat, au inspirat pe cel de al doilea sau, poate, viceversa. Nici unul, nici altul n-au scris o vorbă despre colaborarea lor “aviatică”, însă cu certitudine că există documente în acest sens în arhiva savantului Henri Coandă, de la Muzeul Aviației Române din București, încă nedeclasate. Secretul lor pare să fie bine păstrat. De altfel, această fotografie și încă alte câteva pot fi văzute in albumul bilingv Aripi românești/Ro-manian Wings de losif Rus și George Paul Sandachi, apărut sub auspiciile Asociației pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii și a Fundației Aerospațiale Române, fără an, probabil 1997, București. Mai notez faptul că Pasărea Măiastră din 1910, în marmură albă, trimite cu gândul la forma nervurilor de aripă ale unui avion H. Coandă, dar așezată pe verticală. M. N. Rusu gorjeanul.ro
Posted on: Tue, 13 Aug 2013 12:41:49 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015