Comisia salută acordul „istoric” privind noua rețea - TopicsExpress



          

Comisia salută acordul „istoric” privind noua rețea transeuropeană de transport ....... Noua politică UE în materie de infrastructură are ca scop crearea unei veritabile rețele și nu mai pune accentul pe proiectele izolate. Orientările conțin hărți precise ale rețelei care a fost identificată pe baza unei metodologii obiective. Noul regulament prevede termene pentru a garanta că toate proiectele care contribuie la rețeaua centrală de transport sunt puse în aplicare cu titlu prioritar. El stabilește norme menite să asigure faptul că trenurile, navele, avioanele, camioanele și automobilele pot utiliza infrastructura de transport în condiții de siguranță și fără nicio problemă tehnică. Rețeaua centrală urmează să fie finalizată până în 2030. De exemplu, până în 2030, rețeaua feroviară centrală va fi dotată cu sistemul european de semnalizare ERTMS, care permite desfășurarea de operațiuni feroviare transfrontaliere cu ușurință și în condiții de siguranță. Statele membre vor trebui să ofere suficient spațiu de parcare de-a lungul drumurilor rețelei centrale pentru utilizatorii comerciali. Combustibilii alternativi ecologici trebuie să fie disponibili la principalele noduri ale rețelei. Vor fi create coridoare ale rețelei centrale pentru a promova dezvoltarea coordonată de infrastructură și modalități de utilizare a acesteia eficiente din punctul de vedere al resurselor. Noua politică se concentrează pe cele mai importante elemente: proiectele transfrontaliere, interoperabilitatea și a intermodalitatea între diferite mijloace de transport. Coordonatorii europeni vor sprijini statele membre și promotorii proiectelor în așa fel încât să se obțină beneficii optime din toate investițiile. europa.eu/rapid/press-release_IP-13-478_ro.htm
Posted on: Fri, 07 Jun 2013 10:31:37 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015