Cred ca ma gandesc la faptul ca unii dintre voi, prieteni, colegi, amici nu au citit ...ceva despre care, dintr-o reticenta oarecare, nu am postat, ceva care va va bucura, eu asa cred...va parea, poate, anost si perimat sau egolatru si megaloman... o placheta de versuri a sotului meu...sincer, nu am postat pentru ca am crezut ca va supar/deranjez/creez reactie adversa etc...totusi indraznesc, pentru relaxarea/bucuria/meditatia voastra, rog nu va suparati, prezint anticipat scuze,da ? Si...o marturisire sine qua non la modul etic...iertati-ma, eu, sotul dumneaiei, as fi vrut sa am asemenea prieteni....mai ales de aceea am facut aceasta gafa, putin cam singur fiind am postat...ignorati-ma, rog iertare ! Multumesc mult ! 1) dantanasa.ro/2012/10/31/va-recomand-numarul-112012-al-revistei-vatra-veche/ 2) : EXERCIŢII FACILE I - II Vitraliu Ca într-un templu născut din spasmul iubirii Coloane din praful de zboruri rămase Udate cu rouă licoare din două Adunat sub tălpile mele De limba şerpoaică a primului clopot Mă secţionez în paralele egale Sculptez în carne o adiere şi … Smulsă din ce-a fost să fie Se schimbă-n păpădie. Nici mie nu mi-a fost dat păcatul Sunt om sau sunt vecie ? ARHETIP Sunt câmpii revărsate în mine Şi spaţii imense şi nu este timp Aidoma sunt geometriei micene Şi altfel e totul din ceea ce simt. Anthropos e zeul cuminte-l măsor Lăsaţi-mă-n pace moire viclene M-ating de fiinţe în vis le-nfăşor Şi chiar fara greci adormiţi de sirene Fără mine şi fără de voi Câtă nemărginire de jur-împrejur Şi blesteme doamne câte blesteme ! Vacuum Noi am fost cei mistuiţi Cu semnul plecării pe frunte Când vremuri se năşteau… Fără ca nimeni să ştie ( era ceva de ştiut?) Suntem ultimii pasageri la ultimul tren Şi gara rămâne pustie ! Peisaj Doi bărbaţi Stăteau în picioare Pe asfaltul magistralei Şi se priveau Punându-şi întrebări Cu ochii Gândind. Erau doi bărbaţi Peste timp Iar mie mi s-a întâmplat Să cred Că statuile lor Fac inutil Universul ! Monolog pentru un spirit de ceară Anihilat de mii de secunde Mă-mprăştii ca praful în trupuri Ciuntite de cărţi marginale Îmi târâii lutul ca pe o lebădă –n lanţ de aur Noaptea îl închid pentru jocuri binare Mă caut în el şi-n ceea ce sunt Urc coborând o scară orizontală (minunată pâine de secară cu miezul afară) …………………………………………. Mi-am înnodat sufletul la gât O, zdrenţuit era Şi urmele haotice ale inorogilor de abur …. Adânc-adormirea Sunt ca un copil îngenuncheat în faţa soarelui-răsare Câtă uimire minune şi câtă nepăsare Sunt ca două lacuri limpezi fără adâncuri Ca aerul sunt fără hotare Sunt la fel ca şi voi şi mă doare Adormiţi-mă oamenilor Vă văd şi vă simt Pentru mine nu se mai poate şi nu trebuie Risipiţi mult prea multă răbdare ! Monahală Dintr-o dată prieteni o nemaipomenită explozie de lumină… Se scuturaseră pomi siderali atât de multe petale Înroşite ca şi cum sângele meu ar fi trecut prin tulpină Câtă euforie şi rugăciune în jurul coapselor tale! Acum două dimensiuni temporale Iată în el se născuse bucuria Înrădăcinându-l într-o tăcere continuu virtuală Mătănii vă fac rostiţi şoptit laolaltă „O, dă-ne nouă trupul tău de veşnică fecioară Nu-mi pasă că înlăuntru ne vei acoperi O, dă-ne nouă pură esenţă din femeie Darul de a te cunoaşte !” Ex nihilo Liniştită mi se-mpăca soarta Când flori de soc îmi treceau pe la gene… Câtă minunare în faţa propriei mele cugetări ! …………………………………………….. Şi află nemernicie mi s-a spus deodată. Că eşti pentru că sunteţi şi am plâns Lacrima şarpelui am plâns Şi am venit către mine susurându-mi, Nu te înălţa Eşti unic căci oare,spuneam, Există oare şi altceva în afară de lumină ? Acest anotimp atâta risipă de substanţă feminină softul ajuns fără voie la rang de totalitate acest anotimp ca un autobuz la ultima staţie îşi vede sfârşitul stors dezvelit pipăit este să fie o culme a umilinţei ! De prea plin între anumite linii imaginare totul a devenit oblic până şi anorganicul izbucneşte servil sau poate că toamna e anotimpul servilităţii de prea plin de prea greu de prea mult dor de a fi ce a fost creanga se apleacă matern către toate punctele cardinale ! Arhetip II fiecare cădere a frunzei mi se pare o intensă lovitură de bici tresare amintindu-şi pământul din mine urme cristaline ca şerpii pe epidermă în fiecare toamnă sunt pus la stâlpul infamiei ! A fi un joc esenţial Ca într-o mastabală Cu o superbă sfială Intru în tine încremenită urnă ………………………………. Coloanele-ţi veşnic se năruiesc În necontenite împărtăşanii Spaţii moi prelungite se târăsc Spre procrearea animalului sublim Fiecare moleculă Un sân crescut înlăuntrul corpului meu Arc întins atingerii imobil înălţat Durităţii unei petale …………………………………… O Izolare Cea mai curată indecenţă A unei nebuloase inorogale Migdalele pupilei tale... Neant Cât de albastră şi imaterială Precum praful stelar din ochii unei fecioare ciuntite Precum aburul visceral al unui licorn Precum cea mai fecundă idee… Şi totuşi exişti aievea Nu mă atinge ! Exercitii facile II Odă cavalerului năuc …doamnei mele, Andra, cu rouă de afecţiune ! A fost odată un cavaler năuc Cu mintea mătăsoasă ochi de cuc Cu zbuciumul cărunt si adâncit In mori de vânt şi-n os de fum uimit Nu era plăsmuit din lumea aceea Dar o iubea şi-o plăsmuia pe Dulcineea Fără podoabe şi fără de glas Icoană dintr-un sfânt Parnas O cavaler ieşit din spuma mării Ca altădată o zeiţă goală E-atâta zarvă-n jurul tău că serii I-e teamă de-o războinică Pharsală O cavaler fără de prunc rămas Sunt pruncul tău cel fără de habar Cu lancea ta mai fac incă un pas Cu voia ta…prin rai sau prin Tartar ! Cuvinte pentru o pasăre neutră Ab initio ochiul meu ţintuit în marea Furtunilor Îşi clătina greoi pupila către planeta temporară Un domn plutind pe ape îmi interzicea privirea Cu călcâiul său neatins încă de uleiul cedric Din genele Magdalenei … De ce mi s-a părut, mie mi s-a părut ? De ce catifeaua apelor se mai limpezise Cândva prin ramificaţiile mele placide ? Şi mişcarea aerului de parcă eu însumi … Şi asperităţile lutului, grosului , Mănosului, se mlădiau la frământările braţelor mele ? De ce mi s-a părut ca pamântul are Forma formelor celei… Formele formei celei… Ca poartă o femeie în pântece ? AVE Ştiu tu eşti existând Cât de imens şi frumos Un ochi mi se scurge plângând Şi sunetul tău atât de duios … Mă frâng inainte-ţi azurul azurul Să zboare lutul din aripi tocmit Tu încă mai afli că dorul E verde în totul şi prea risipit ! Fiinţă uimită şi frică de zeu O frunză albită de ramuri sihastre Niciodată şi este durere mereu Cu mine alături pe lacrimi albastre ! Lasă-mă…să-ţi cânt nemurirea Voia de arbori şi voia de plans Lasă-mă să-ţi mângâi privirea Nu-i cina de taină, e ultima noapte de… prânz ! Indiscreţii Vântul mi se-mpleteşte printre degete Şi ochii irisul meu şi-au pierdut cuprinderea De a fi de a nu mai fi Până şi oasele îmi respiră aer traumatizat Ştiu draga mea neştiută Lasă… între mine şi altcineva Stau monstruoase luminile oraşului ! Frumoasa mea necuprinsă ! Atmosferă O floare de câmp… Se uită pământul reavăn Cutremurat de ruşinea păgubirii… Eu vin din imensităţile orizontului Pustiit ca o petală Împrăştiat în toate cele nespuse Prea temător şi prea puternic Perpetuu incontinent rapace Tu nu eşti floarea mea de câmp ! Starea de graţie Sunt oameni prinţesă Pentru care comorile tale Se dovedesc mai nevolnice Decât şoaptele nopţii Cuvinte şi mai multe Cuvinte şi starea lor de graţie Imposibila lor stare de graţie Este germinativul strai de poezie Ca muzică tandreţe Ca duioşie ingenuitate Ca patimă ca ardere Germinativul strai de poezie Nimic nu mai este din tine Aşa cum ţi se-mplinea Nici apa nici focul Nici pamântul nici dragostea Prinţesă el este mai mult Decât toate acestea ! Mă mai iubeşti, Doamne ? Şi-au pierdut păsările aripile în zbor năuc, Păsările din mine, Doamne ! Cresc apocaliptic trandafiri diluvieni Cu ruşinea dezvelită în ochii morţilor mei, Doamne ! Ard, Preaînaltule, Flacăra mâinilor tale străpunge-n strigăte neîncepute piatra tăcerii, O, Hymeneus! Dincolo deasupra ta şi peste tine Viforul adierii … Mâinile tale se vlăguiesc Duhul tău se prăbuşeste… Fă-mă orb , Doamne ! Iţi cauţi memoria gesturilor şi cuvântul, Neînceputule? Ai murit, Doamne , Când eu m-am arătat genunii. Ai murit de mai multe ori Când eu m-am cuprins în voalul năprasnic Al brizei brăzdate de Marele Taur subpământean Nu tu, Doamne , fructul tău Cel smuls veşniciei. Nu eu, ci mătasea limpede a ierbii, Căldura plină a humusului Mustos de învieri păgâne, Verdele profund şi diafan Din miezul mugurilor târzii, Pâinea dospită în mine, Sângele zvâcnind în vârful degetelor mele , Furia fiarelor , Altarul mătăniilor inverse… Eşti în carnea mea tânguirea păsării Phoenix… Mă cuprind prin Tine pe mine însumi Şi îmi iubesc mlădierile corpului, Buzele întoarse în mine îţi îngână Dansul liniilor oprite ! Zeiţă pudică, zeiţă lascivă, o, adiere! Mă ascund în adâncimile tale, nu-mi spune cât se pierde din cât nu va rămâne ! Sunt orb… văd râsul sălbatic al celei care m-a zămislit. Mi-e dor de mine, Doamne , Şi nu am lacrimă sub pleoape. Miresmele aprige ale adierii pe care nu Tu, ci eu însumi Am risipit-o aici şi acum şi pururea ! Arhetip II Făcutu-m-ai, mama, lut Să mă duc si să sărut... Făcutu-m-ai , Doamne, vatră de muieri ! Minte deşartă Făcutu-m-ai ce ai vrut Mamă... Doamne .... Eu sunt slut ! Mă întorce-un gând în gând, Bate clopotul plângând ... Mă mai cânta ploaia-n doi , Unde sunt eu , unde noi ? Mi se naşte din pământ vâna de Mai vino vânt ... Câte unul rând pe rând Vino să ne spui ... Nicicând ! V. Răşcanu Fie ! Într-o vreme de apus mi s-a pus ce nu s-a spus omului cu drumul dus… Îngânarea zorilor, împreuna morilor zvâcnetul fântânilor, geamătul copilelor orgile durutului, dorul începutului… Nimănui… nu e vecie o femeie plânsă…fie blestemat de umbre, de pământ, pustie, înrobită mie …lui…catafalc de prea mânie… fie ! Doamnă, tu mă cerţi cuminte mă săruţi şi sunt…cuvinte nu ţi-e teamă ? doar cuvinte… V. Răşcanu...sau Robert de Cluny...are vreo importanta ? Rog frumos ...nu comentati, pot avea zile foarte " senine" aici, dar sunt poezii ...se cer citite asa cum sunt, inferioare sau ...multumesc frumos !
Posted on: Sun, 02 Jun 2013 15:19:25 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015