Cu privatizarea în sine aveţi o problemă sau cu investitorul, - TopicsExpress



          

Cu privatizarea în sine aveţi o problemă sau cu investitorul, Grup Feroviar Român? Nici nu-l cunosc pe cel care vrea să fie proprietarul CFR Marfă. Au fost foarte mulţi aşa-numiţi investitori de carton care au fost umflaţi de guvernele succesive ale României prin relaţiile politice pe care le aveau. Că a fost Vîntu, că a fost Patriciu, că a fost amărâtul celălalt care e acum în puşcărie, Iordache, nu mai încăpea nimeni de contracte la Administraţia Naţională a Drumurilor şi, până la urmă, dezvoltarea asta forţată cu sprijin personalizat dintr-o parte sau alta a politicului n-a dus decât la colapsuri, la rateuri, pentru că nu poţi să te umfli peste noapte, sa devii un gigant, când tu ai plecat de la o locomotivă şi două vagoane acum trei ani. Când tu eşti cel care a drenat resursa din compania CFR Marfă, iar acum vii să o cumperi. Pe de altă parte, eu mi-am dorit un investitor strategic. Dacă vă aduceţi aminte, în fază iniţială, CSAT a respins strategia de privatizare pentru că Victor Ponta voia o privatizare care era ca la Oltchim, cu strigare. Or, eu am spus în CSAT: „Măi, oameni buni, noi discutăm de o companie gigant, de una dintre cele mai mari companii de transport feroviar din Europa Centrală şi de Est“. În condiţiile astea nu mă interesează strict unul care găseşte bani la bănci, cumpără 51% şi cu asta s-a terminat. Mă interesează ca privatizarea să se facă cu o companie care pe urmă dezvoltă şi modernizează această companie, pentru că urmează perioada de liberalizare a transportului feroviar în UE. Mie esenţa nu mi se pare neapărat privatizarea, vânzarea a 51% din acţiuni, esenţa mi se pare capacitatea investitorului de a moderniza rapid compania, de a o face competitivă pe piaţa europeană şi de a o face competitivă cu sectorul auto din România. Peste doi ani, România va avea 400 de km de autostradă mai mult. Vorbesc de ceea ce este contractat şi în execuţie. Eu aş fi văzut o privatizare cu un investitor strategic definit în primul rând de obligaţia de a moderniza compania. Şi nu mi se pare o treabă foarte serioasă când cel care a fost declarat câştigător aleargă ba prin Rusia, ba prin ştiu eu ce ţări să găsească banii cu care să cumpere. Altfel, compania este sortită să intre într-un proces căruia îi vor spune „restructurare“, dar care va însemna tăiere masivă de vagoane pentru a valorifica fierul vechi să plăteşti ratele la bănci. Aveţi informaţii că investitorul ar fi căutat bani în Rusia? Inclusiv în Rusia. Contractul de privatizare se va semna. Da, ar trebui să se semneze astăzi (luni - n.r.) după declaraţiile premierului. Oricum, a fost un investitor foarte favorizat în tot procesul. În plin proces de licitaţie, s-au transformat datoriile în acţiuni. Din iunie, de când s-a declarat câştigătorul, abia zilele trecute Guvernul a publicat Hotărârea, ca să-i dea timp să caute bani. Şi aici l-aş mai atenţiona o dată public pe premierul Victor Ponta, dacă nu cumva această întârziere a fost deliberată pentru a favoriza câştigătorul. Eu nu spun că un partener nu trebuie favorizat, un partener al statului nu trebuie ajutat, dar nu încălca regulile când îl ajuţi. Fă regula egală pentru fiecare ca să fii credibil. În timpul privatizării, cred că rămăseseră doi competitori şi aţi ieşit şi aţi spus că pe unul dintre ei îl vedeţi capabil să preia CFR Marfă. Dacă nu vă refereaţi la acesta, vă refereaţi la celălalt? Cred că la un moment dat i-am văzut pe toţi trei pentru că era Omnitrax-ul american. Vă refereaţi la Omnitrax? Şi la Omnitrax mă refeream. Aveam în vedere că o companie americană ar putea câştiga. Privatizarea a fost atât de prost pregătită, o companie de dimensiunile astea nu se privatiza prin anunţuri, fie ele în „România Liberă“ şi „Adevărul“. Pentru privatizarea unei astfel de companii se face un round show, adică reprezentanţi ai companiei îşi prezintă compania, situaţia ei şi obiectivele privatizării, în marile centre feroviare. Te duci la Paris, te duci la Londra, te duci în Olanda. Dacă toată prezentarea s-a limitat la a prezenta în câteva ziare ceva de licitaţie, de bună seamă nu avea cum să apară un investitor german, american. Privatizarea a început-o fostul ministru Fenechiu. Fenechiu, nu mă suspectaţi că i-aş fi vreun prieten, el a fost cu sabia deasupra capului pusă de premier. Ori o faci, ori nu mai rămâi ministru. În timpul pe care l-a avut, asta a făcut. În acordul cu Fondul, când s-au instalat ei în mai 2012, privatizarea CFR Marfă era în acord cu fondul. Nu trebuiau să lase privatizarea pe ultimele 45 de zile, înainte de intrarea în board-ul fondului, ca să spună dacă s-a încheiat cu bine sau dacă a deraiat. Trebuia să-ţi iei toate măsurile din vreme, au avut un an şi au lăsat totul pe ultimele 45 de zile. Este evident că ceva nu este în regulă. Ori proastă guvernare, ori un joc care să elimine exact partenerii strategici care puteau să vină la privatizare. Citeste mai mult: adev.ro/msie64
Posted on: Mon, 02 Sep 2013 20:16:02 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015