Cum se ceartă femeile cu bărbaţii: - Ce ai, draga mea? - … - Iubito, ce ai? - … - Iubitoooo! - NU MAI ŢIPA AŞA!!!!!! - Nu ţip. Tu ţipi. - ŢIP PE DRACU EU!! Ce vrei? - Să-mi spui ce ai. De ce eşti supărată? - Nu am nimic. - De 4 ore taci. - De 4 ore şi 10 minute. - De 4 ore şi 10 minute. - Ce faci, mă îngâni? - Nu te îngân. - Ba mă îngâni. Nu vezi că repeţi tot ce zic? - Nu repe… Bine, repet, scuze. Acuma îmi spui ce ai? - Nu am nimic, te rog să mă laşi în pace. - Bine, dar… - Nici un „dar“, nu mai vreau să aud niciun cuvânt, OK? Lasă-mă! După încă cinci minute de tăcere: - Tu îţi baţi joc de mine, nu-i aşa? - Poftim? De ce îmi bat joc de tine? - Pur şi simplu nu-ţi pasă că sunt supărată. - Păi, nu te-am întrebat ce ai şi ai zis să tac? - Şi tu atâta ai aşteptat, nu? - ... - După ce că eşti nesimţit şi îmi distrugi viaţa, nici măcar nu-ţi pasă… - Dar ce-am făcut? - Ce-ai făcut? - Da. - Chiar vrei să ştii ce-ai făcut? - Da. - Păi aia e, că problema nu e ce-ai făcut, ci ce n-ai făcut… - OK, zi ce n-am făcut. - Te faci că nu ştii, da? - Nu, chiar nu ştiu, jur. Ea începe să plângă cu sughiţuri. Şi printre sughiţuri vorbeşte: - Şi când te gândeşti că erau şi alţii de faţă şi au văzut că mă tratezi ca pe o proastă. - Când te-am tratat eu ca pe-o… despre ce naiba vorbeşti? - Ţii minte, acum trei luni, la ziua ta, când te-am rugat să duci gunoiul, de faţă cu mama şi cu tata, şi ai zis că n-ai chef, că o să-l duci mai târziu şi că mai bine să aduc eu desertul ăla, ce întârzii atâta cu el?… - Aşa am zis? - Cuvânt cu cuvânt. Adică, vezi Doamne, eu eram proasta pe care o ţineai tu numai la cratiţă, să-ţi facă deserturi, şi tu nici măcar gunoiul nu te deranjai să-l duci. M-am sim- ţit oribil, să ştii, ca ultimul om... Din nou hohote. El încearcă s-o ia în braţe. - Ia mâna de pe mine! Sunt doar o bucătăreasă care nu merită respect. - Iubito, dar ai înţeles greşit. - Da, sigur, adică nici nu mă duce capul, asta vrei să zici, nu? Sunt o bucătăreasă fără creier. - Eşti cea mai deşteaptă femeie pe care-o cunosc. - Mai faci şi mişto de mine, ca un nesimţit… - Doamne fereşte! Chiar nu fac. - Cum poţi să-mi zici că sunt cea mai deşteaptă femeie pe care-o cunoşti? Ne-ai dat cumva la toate teste de inteligenţă? - Nu v-am dat, dar, na… aşa mi se pare. - Adică nici măcar nu eşti sigur. - Ba sunt sigur. - Eşti sigur pe dracu. - Pe cuvânt că eşti foarte deşteaptă, iubito! - Tu chiar vrei să mă umileşti în continuare, nu-i aşa? - De ce te umilesc? Pentru că am zis că eşti deşteaptă? Noi hohote. - Iubito, ce-i cu tine? De ce plângi aşa? - Mă faci urâtă, aşa, pe faţă, nu? - Poftim? Când te-am făcut eu urâtă? - Îmi repeţi că sunt deşteaptă, de parcă eu n-aş şti că aşa sunt consolate toate urâtele? - … - Taci, vezi? Te-ai blocat. - Păi m-am blocat, da, că nu ştiu ce să răspund la astfel de tâmpenii. - Acuma mă faci şi tâmpită, nu? - Nu. - Cum, nu? Insinuezi că sunt surdă? - Băi, încetează, exagerezi îngrozitor. - Am înţeles. Sunt urâtă, tâmpită, surdă şi exagerez. Şi locul meu e la bucătărie. Şi mai sunt şi curvă, o ştim de mult. - POFTIIIM? De unde-ai scos-o? - Mai ţii minte ce mi-ai zis, acum opt ani, când m-ai invitat prima oară la un suc? - Ce ţi-am zis? - „Unde stoarcem portocalele, la mine sau la tine?“. - Aşa, şi? - Adică, vezi Doamne, eu eram din aia care se culca cu bărbaţii de la prima întâlnire… - EŞTI NEBUNĂ, ERA O GLUMĂ! - A, da, acuma sunt şi nebună? - Nu am vrut să zic „nebună“ în sensul ăla. Pe bune, hai să ne calmăm un pic şi să… - DIVORŢEZ!
Posted on: Mon, 07 Oct 2013 07:14:14 +0000