Când eram copil îmi imaginam că l-aş putea întâlni vreodată pe preşedintele ţării pe stradă sau într-un alt loc public - cum ar fi o alimentară, că de pâine cu siguranţă şi el are nevoie. Mai târziu mi-am dat seama că preşedintele e prea important ca să se ocupe de asta personal. Dar aşteptam în continuare să întâlnesc un primar, un mare şef local sau judeţean, ceva... la un magazin oarecare sau pe stradă, mergând pe jos de ici până colo, ca un cetăţean obişnuit. Şi îmi imaginam cu plăcere onoarea pe care o voi avea să-i salut ca un cetăţean pe alţi cetăţeni. Dar... nimic! Cu timpul am înţeles că astfel de lucruri sunt utopice. Acum reevaluez şi înţeleg că astfel de lucruri sunt (ar trebui să fie) normale. Şi încă mi le doresc, în naivitatea mea. :)
Posted on: Sat, 13 Jul 2013 07:10:32 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015