Când oamenii vor, dar statul nu poate, persoanele de peste 45 de - TopicsExpress



          

Când oamenii vor, dar statul nu poate, persoanele de peste 45 de ani sunt condamnate la moarte lentă, iar economia românească tinde să devină ‘asistat social’. Ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice și Ministrului Economiei A avea peste 45 de ani în România este, de foarte multe ori și din foarte multe motive, unul dintre ele fiind mentalitatea, echivalent cu a fi anulat. Atunci când ne raportăm strict la piața muncii, situația devine și mai problematică de atât, anularea socială atingând cote de-a dreptul paradoxale, această categorie de persoane neexistând practic. În afara norocoșilor (termen ce poate părea exagerat, din nefericire, cel mai potrivit poate pentru a arăta complexitatea și gravitatea situației) care au un loc de muncă, restul, deloc puțini, nu au altă variantă decât a trăi din mila familiei sau din ajutorul de șomaj, așteptând o pensie din care nu își vor putea asigura, oricum, decât pâinea zilnică. Dacă la modul teoretic, se oferă anumite, să le zicem, facilități, la modul practic, vorbim de milioane de ființe, care nu au nicio șansă, în afara celei a speranței sau a ajutorului providențial. Nu numai că este trist, dar este degradant cum, într-un stat cu pretenții de a fi unul civilizat, a trece de o anumită vârstă, considerată eligibilă, înseamnă pirderea oricărei ocazii de a trăi decent. Iar dacă în alte state europene, persoanele cu vârste de peste 45 de ani beneficiază de cele mai bune condiții de trai, se pare că, în România, ca paradox absolut, moartea vine din viață, odată ce numărul anilor crește. S-a spus și se spune despre noi că suntem un popor asistat social, iar faptele nu sunt departe de acest adevăr. De curând, vârsta de pensionare a crescut. În același timp, șomajul în rândul persoanelor trecute de peste 45 de ani crește alarmant, depășind media națională pentru cele cu vârsta între 45 și 49 de ani. Dacă aș face această observație numai din postura celui care, la cabinetul său parlamentar, primește zeci de audiențe care au drept obiect tocmai! găsirea unui loc de muncă, și tot ar fi tragic. Ca să nu mai vorbim de restul zonelor. Ca să nu mai amintesc aici și situația celor mai tineri. În condițiile în care categoria de persoane menționată mai sus îngroașă rândul șomerilor, al celor inactivi pe piața muncii, calitatea vieții se degradează direct proporțional, conducând la situații inimaginabile. Consider că este de datoria dumneavoastră să revizuiți complet politica de încurajare a intergării pe piața muncii a persoanelor respective, situație de care nu consider răspunzător și responsabil M.M.F. P.S.P.V., prins într-un cerc vicios, ci, în special, M.E., cel care ar trebui să fie cu adevărat motorul oricărei politici privitoare la piața muncii și nu numai, dar care, din păcate, pare să ofere doar soluții virtuale, fără aplicabilitate reală imediată, timp în care, zi de zi, dumneavoastră vă rezumați la politica strict socială, iar aceste persoane se rezumă la supraviețuirea pe muchie de cuțit. Consider că soluția nu este să încurajăm politica socială, oricât de benefică și de binevenită ar fi aceasta, ci economia, prin crearea de locuri de muncă și stimularea cu predilecție a integării durabile pe piața muncii a persoanelor trecute de 45 de ani, prin oferirea de garanții sigure, fără a se mai merge pe principiul conform căruia este preferabil ca aceștia să se asiste printr-un ajutor de șomaj vremelnic. Aici, cu nota dezolantă de rigoare, aș putea caracteriza situația drept: oamenii vor, dumneavoastră nu puteți, motiv pentru care, vă rog, doamnă ministru și domnule ministru, să îmi comunicați cu date cât se poate de clare, politica dumneavoastră comună în privința celor de mai sus, politica economică în acest sens și modalitățile rapide pe care intenționați să le aplicați pentru ca persoanele de peste 45 de ani să poată MUNCI pentru un trai decent, nu să rămână veșnicii asistați, în căutarea unui loc de muncă ce nu li se oferă sau le este refuzat. P.S. Nu credeți, doamnă ministru și domnule ministru, că datele relevate de recenta execuție bugetară publicată de Ministerul Finanțelor Publice (MFP), conform cărora transferurile pentru asistența socială au rescut, cu 1,8%, de la 44.497,1 milioane lei la 45.280,1 milioane de lei, ar trebui să vă determine, în sfârșit, să inițiați o politică coerentă în sensul celor de mai sus, în așa fel încât economia românească să nu devină, la rându-i, ‘asistat social’?
Posted on: Thu, 10 Oct 2013 11:10:16 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015