Câteva fotografii, dar și niște puncte din Catehismul Bisericii Catolice :) 1602. Sfânta Scriptură se deschide cu episodul creării bărbatului şi al femeii după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu89 şi se încheie cu viziunea "nunţii Mielului" (Ap. 19, 7, 9). De la un capăt la altul, Scriptura vorbeşte despre căsătorie şi despre "misterul" ei, despre întemeierea ei şi despre sensul pe care Dumnezeu i l-a dat, despre originea şi despre scopul ei, despre diferitele ei realizări pe tot parcursul istoriei mântuirii, despre greutăţile ei izvorâte din păcat şi despre reînnoirea ei "în Domnul" (1 Cor 7, 39), în noul legământ dintre Cristos şi Biserică. 1605. Faptul că bărbatul şi femeia sunt creaţi unul pentru celălalt este afirmat chiar de Sfânta Scriptură: "Nu e bine ca omul să fie singur". Femeia, "carne din carnea lui", fiinţa aflată faţă în faţă cu el, egala lui, cea mai apropiată de el, îi este dăruită de Dumnezeu ca un "ajutor", reprezentându-l astfel pe "Dumnezeu în care este ajutorul nostru97". "De aceea va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi amândoi vor fi un singur trup". Domnul însuşi arată că aceasta înseamnă o unitate nestrămutată a vieţilor celor doi, reamintind care a fost "la început" planul Creatorului: "Astfel, ei nu mai sunt doi, ci un singur trup" (Mt 19, 6). 1646. Iubirea conjugală pretinde soţilor, prin însăşi natura sa, o fidelitate inviolabilă. (...) 1647. Temeiul cel mai profund se află în fidelitatea lui Dumnezeu faţă de legământul său, a lui Cristos faţă de Biserica sa. Prin sacramentul Căsătoriei soţii primesc dreptul să reprezinte această fidelitate şi să dea mărturie despre ea. Din sacrament, indisolubilitatea căsătoriei primeşte un sens nou şi mai profund. 1648. Poate părea dificil sau chiar imposibil a te lega pentru toată viaţa de o fiinţă umană. De aceea este mai necesar ca oricând a proclama Vestea cea Bună că Dumnezeu ne iubeşte cu o iubire definitivă şi irevocabilă, că soţii sunt părtaşi la această iubire, că ea îi susţine şi că prin fidelitatea lor, ei pot fi martorii iubirii fidele a lui Dumnezeu. Soţii care, cu harul lui Dumnezeu, dau această mărturie, adesea în condiţii foarte grele, merită recunoştinţa şi sprijinul comunităţii bisericeşti. 1652. "Prin însăşi natura lor, instituţia căsătoriei şi iubirea conjugală sunt orânduite în vederea procreării şi educării copiilor, şi prin aceasta îşi află încununarea". Copiii sunt darul cel mai preţios al căsătoriei şi contribuie în cea mai mare măsură la binele părinţilor înşişi. Dumnezeu, care a spus: "Nu este bine ca omul să fie singur" (Gen 2, 18) şi care "l-a făcut pe om de la început bărbat şi femeie" (Mt 19, 4), voind să-i comunice o anume participare deosebită la lucrarea sa creatoare, i-a binecuvântat pe bărbat şi pe femeie zicând: "Creşteţi şi înmulţiţi-vă" (Gen 1, 28). Prin urmare, trăirea autentică a dragostei conjugale, precum şi întreaga structură a vieţii de familie care izvorăşte din ea tind, fără a subestima celelalte scopuri ale căsătoriei, să-i dispună pe soţi să colaboreze cu tărie sufletească la iubirea Creatorului şi a Mântuitorului care, prin ei, îşi sporeşte şi îşi îmbogăţeşte neîncetat familia.
Posted on: Tue, 20 Aug 2013 07:30:04 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015