DE PE UN BLOG ..In urmă cu aproximativ 2.000 de ani romanii au - TopicsExpress



          

DE PE UN BLOG ..In urmă cu aproximativ 2.000 de ani romanii au venit în Dacia pentru aur. Şi l-au avut, dar cu greu, după trei războaie, după o împotrivire apriga din partea dacilor, după lupte grele şi încrâncenate. După 2.000 de ani noi ce facem? Acceptam ca, prin semnatură a câtorva trădători, să cedăm ceea ce este al nostru de drept? ROMÂNIA DOARME?!?! Unde ne sunt curajul, implicarea şi patima moştenite de la strămoşi? Oare nu cumva, prin tăcerea şi lipsa noastră de acţiune si acceptand genocidul cu cianuri pentru noi si copii nostri ne batem joc de sacrificiul înaintaşilor noştri? Oare nu cumva, dincolo de problemele cotidiene pe care le avem fiecare dintre noi, exista lucruri care ne privesc pe toţi şi a căror rezolvare nu constă în like şi share pe net? Aici nu mai este loc de "periat" caracterele sensibile şi nici de avut grijă la discurs şi exprimare pentru a nu ofusca pe cineva. România şi românii vor primi o redevenţă de 6% din aurul de la Roşia Montană, asta după „aprige negocieri” ale „vajnicilor noştri lideri”. Aurul nostru va lua drumul străinătăţii dacă voi veţi accepta asta.Si nu e vorba doar de aurul ci si de 9 metale rare cu o valoare totala de peste 12 ori valoarea aurului furat de RMGC si guvernul tradator de tara Ce se zice la comunicatul de presă…. Proiectul de lege privind unele masuri aferente exploatarii minereurilor auro-argentifere din perimetrul Rosia Montana a fost adoptat marti in sedinta de guvern, el urmand sa fie transmis Parlamentului, a informat Executivul. CITEŞTE ŞI CINE ESTE ÎN SPATELE AFACERII mediasinfo.ro/numele-din-spatele-gabriel-resources-john-paulson-beny-steinmetz-si-thomas-kaplan/2011/08/30/ Daca va iubiti tara dati mai departe acest comentariu
Posted on: Fri, 30 Aug 2013 10:04:15 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015