DELICATEŢEA Am un prieten, profesor, şi e foarte delicat. Şi îmi spune el mie odată: „Părinte, mă gândesc câteodată cât de delicat e Dumnezeu”. Şi îmi place. Pentru că omul, de obicei, când gândeşte pe Dumnezeu, pune ceva şi din sufletul său în cunoştinţa de Dumnezeu. Trebuie să vă mai spun ceva fain! Şi-anume, mie mi-au plăcut totdeauna lucrurile delicate! Şi din Pateric mi-au plăcut lucrurile de o delicateţe superioară, de o delicateţe impunătoare. O istorisire care îmi umple sufletul de bucurie este la Avva Macarie cel Mare. Se spune că Avva Macarie (parcă nici nu-ţi vine să rosteşti aşa ceva, dar nu se poate să nu rosteşti, dacă citeşti) s-a făcut dumnezeu pământesc, şi spune de ce: pentru că aşa cum Dumnezeu acoperă lumea, deci ocroteşte lumea, aşa acoperea şi el păcatele oamenilor, pe care le vedea ca şi când nu le-ar fi văzut, şi cele despre care auzea, ca şi când n-ar fi auzit de ele. Este copleşitor de frumos şi de valoros. Pe Avva Macarie nu-l interesau păcatele oamenilor, nu iscodea păcatele oamenilor, nu scormonea în păcatele oamenilor. CREDINŢA NOASTRĂ Credinţa noastră creştină este credinţa bucuriei. Noi, credincioşii creştini, trebuie să fim oameni ai bucuriei, nu numai înmulţitori, ci şi purtători de bucurie. Trebuie să avem o euforie. Bine]nţeles că nu trebuie să căutăm lucrul acesta anume, dar nu se poate să trăieşti corect şi să nu-ţi dea Dumnezeu bucurie. Dumnzeu nu rămâne niciodată dator nimănui. Omul rămâne adeseori dator lui Dumnezeu, că nu împlineşte poruncile, dar Dumnezeu nu rămâne nimănui dator. Dumnezeu ne dă bucuria, ne face purtători de bucurie. Nu se poate să fii credincios şi să nu fii bucuros. Ce se va întâmpla cu cei care sunt străini de dreapta credinţă? Noi nu ştim ce face Dumnezeu cu cei care nu se pot folosi de mijloacele pe care ni le-a pus la îndemână Dumnezeu. Ceea ce ştim noi este că Dumnezeu poate să schimbe multe şi Dumnezeu, fiind El atotputernic, poate găsi modalitatea de a-i ajuta şi pe cei care n-au putut să se folosească de mijloacele Harului. Necazul cel mare este nu ce urmează după moarte, ce hotărăşte Dumnezeu – pentru că Dumnezeu fiind bun, poate să-i ajute pe oameni mult mai mult, eu cred personal că or să se mântuiască mult mai mulţi oameni decât gândim noi că se mântuiesc –, ci că nu se pot bucura de darurile credinţei în această viaţă. Credinţa noastră e o credinţă a tainelor şi învăţătura Bisericii noastre este o învăţătură de taină şi de taine. Credinţa noastră este o credinţă despovărătoare. CRUCEA Creştinismul e cu cruce, dar cu o cruce care aduce bucurie. Ce înseamnă asta, să-ţi iei crucea? Înseamnă mai multe lucruri, dar între altele şi aceasta: să-ţi iei partea de osteneală care ţine de depăşirea de tine însuţi, care ţine de împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Să ştiţi însă că omul care ajunge să-i devină normale virtuţile nu patimile, acela nu mai are probleme, nu mai are luptă cu el însuşi, are odihnă. Pe la noi, la mănăstire, au trecut nişte călugări francezi catolici care au devenit ortodocşi, şi când au trecut pe la noi, catolici fiind ei, un părinte, Placide – poate aţi citit cartea « Nostalgia Ortodoxiei» – a vorbit, era Duminica a treia din Postul Paştilor, Duminica Sfintei Cruci, şi îmi aduc aminte clar că a spus: „Crucea este faţa lui Dumnezeu îndreptată către oameni”. DUMNEZEU Sfântul Isaac Sirul zice că: „Încă n-a cunoscut pe Dumnezeu cel ce nu se minunează de Dumnezeu”. Asta însemnă că dacă cineva vorbeşte despre Dumnezeu şi Îl cinsteşte pe Dumnezeu, dar nu se minunează de Dumnezeu, n-a ajuns încă să se uimească de Dumnezeu, să fie uimit de măreţiile lui Dumnezeu, încă n-a cunoscut pe Dumnezeu. Atunci e începutul cunoştinţei de Dumnezeu, a adevăratei cunoştinţe, când ne uimim de Dumnezeu, când Îl avem pe Dumnezeu în conştiinţa noatră ca mai presus de noi. Psalmistul zice: „Cât de minunate-s lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune Le-ai făcut” (Psalmul 103). Dumnezeu e ca un râu îmbelşugat care-şi varsă apele, care vine cu îmbelşugare, care îi cuprinde pe toţi aceia care intră în râu, e ca lumina care n-are nici o împiedicare, se revarsă peste toată făptura, nu face nici o deosebire între buni şi răi, între ce-i frumos şi ce nu-i frumos; Se revarsă şi scoate la iveală şi ce-i frumos şi ce nu-i frumos, dar n-are nici o reţinere. „Bucură-te că te dărui ca lumina prin ocheane” este o vorbă cuprinsă în Acatistul Sfântului Calinic. Nu numai că se dăruie lumina, dar lumina care se dăruie prin ocheane, parcă-i şi mai mare prin ocheane decât este ea. Aşa face Dumnezeu: Se revarsă. Nu ştiu, parcă pe mine m-a stingherit totdeauna când am auzit că Dumnezeu Se şi mânie. Parcă aş vrea să fie un Dumnezeu care nu Se mânie. Că Dumnezeu pedepseşte, că Dumnezeu trăzneşte... Totdeauna când am auzit aşa ceva, mă gândeam că Dumnezeul meu e altfel. Totdeauna am avut o aderenţă la lucrurile acestea pozitive. Fiecare dintre noi, dacă ne judecăm pe noi înşine, dacă ne cercetăm, dacă ne analizăm, ne dăm seama că Îl înţelegem pe Dumnezeu cumva şi în legătură cu ceea ce suntem noi. În anul 1954, eram la Câmpulung Moldovenesc. Am stat acolo câtva timp cu rostul de a ajuta o familie încercată prin pierderea vederii fiicei unor părinţi evlavioşi. Şi în timpul cât am stat la Câmpulung, am aflat un cuvânt spus de Goethe, şi anume: „Aşa cum este cineva aşa este şi Dumnezeul lui. De aceea Dumnezeu de-atâtea ori este de batjocură în această lume”. Mi s-au împlântat în minte aceste cuvinte şi le-am purtat, iată, în sufletul meu timp de 40 de ani. Noi totdeauna stăm cumva la suprafaţa cunoştinţei de Dumnezeu, că nu poate om mărginit să cuprindă nemărginitul. Cred că v-am mai spus eu că Fericitul Augustin şi-a propus să scrie o carte despre Dumnezeu. Şi gândindu-se el la lucrul acesta, a văzut pe malul mării, când se plimba odată, un copil care a făcut o groapă în nisip şi cu un vas ducea apă din mare în groapa din nisip. Şi când l-a întrebat ce face, el a zis că vrea să mute marea în groapa din nisip. Şi atunci Fericitul Augustin a avut un gând: uite, ce vrea copilul acesta să facă vreau şi eu când vreau să scriu o carte despre Dumnezeu. Părintele Serafim de la noi de la mănăstire zicea: „Măi frate, să ştii că Dumnezeu n-are pe nimenea de pierdut!”. E o realitate. Adică Dumnezeu vrea să ne ajute, vrea să ne mântuiască. Nu poate fără noi, dar e totdeauna gata de a ne ajuta. Dumnezeu nu are nevoie de ceea ce Îi oferim noi. Noi avem nevoie de ceea ce Îi oferim. FERICIREA Dumnezeu nu doreşte ca fiii Săi să fie nişte tânguitori, privitori cu faţa spre trecut, ci vrea să fie nişte oameni fericiţi, privind spre viitor şi spre veşnicie. Cine sunt fericiţi? Ştiţi cine? Cei ce cred, cei ce cred în Dumnezeu, aceia sunt oameni fericiţi. Şi dacă crede cineva în Dumnezeu şi nu este fericit, să ştie că nu crede în Dumnezeu, sau, în orice caz, nu crede destul. Credinţa în Dumnezeu este izvor de fericire. Dacă mergi pe calea fericirii, chiar şi în condiţii de nefericire, poţi să fii fericit. Parintele TEOFIL PARAIAN,” Veniti de luati bucurie” -calindragan.wordpress/2009/10/29/pr-teofil-paraian-”veniți-de-luați-bucurie”/.
Posted on: Fri, 28 Jun 2013 11:20:31 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015