Dan Turturica ce scriam în urmă cu două luni devine realitate. - TopicsExpress



          

Dan Turturica ce scriam în urmă cu două luni devine realitate. potrivit declarațiilor făcute în această seară, la b1, nu cred că mai există vreun dubiu că președintele îl va susține pe antonescu, dacă lupta finală la prezidențiale se va da între acesta și ponta. tristețea este că traian băsescu pare să fi abandonat și el orice speranță că un candidat al dreptei îl va învinge pe antonescu. deși ține în mare măsură și de el ca o finală de tipul iliescu-vadim să poată fi evitată! ce scriam pe 22 septembrie: ”(...) Din nefericire, după cum se poartă până acum, candidatul/candidaţii dreptei vor fi carne de tun în bătălia de anul viitor. Absenţi total din dezbaterea despre Roşia Montană, incapabili să articuleze un discurs credibil în favoarea unei soluţii constructive, fără replică atunci când Antonescu îi acuză chiar şi de lucrurile de care se face el vinovat, aşteptând parcă în continuare de la Traian Băsescu să facă totul, să candideze şi în locul lor dacă s-ar putea, nu realizează că riscă să rămână pentru totdeauna în afara jocului. Da, oamenii de bună-credinţă nu îi vor ierta lui Antonescu încercările repetate de demolare a statului de drept şi de distrugere a parteneriatelor noastre strategice, însă cei ce bagă bani într-un contracandidat cu şanse reale de a-l învinge pe Ponta – al doilea centru de putere – nu vor ţine cont de asta. Dacă va sta mai bine în sondaje, în el se vor investi majoritatea resurselor, iar lor nu le vor rămâne decât firimiturile. Instinctul de supravieţuire al celor ce încearcă să împiedice alegerea lui Ponta ca preşedinte, frica de ce îi aşteaptă dacă susţinătorii acestuia vor deţine toate pârghiile puterii, aşa cum nu a mai avut nimeni din 1996 încoace, îi va face să încerce imposibilul. Adică să vopsească un antioccidental convins ca Antonescu în prieten al Americii şi Europei, în democrat şi reformist, mai degrabă decât să parieze pe un cal mort. Ceea ce ar echivala cu o catastrofă. În cea mai importantă bătălie politică a ultimilor zece ani, milioane de români care aşteaptă de ani buni ca succesorul lui Traian Băsescu să facă tot ceea ce acesta nu a reuşit, să marcheze ruperea definitivă de trecutul neocomunist, ar rămâne fără reprezentant.”
Posted on: Tue, 12 Nov 2013 08:40:21 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015