De ce este util Kafka ? 1. Pentru că încă trăim în lumea - TopicsExpress



          

De ce este util Kafka ? 1. Pentru că încă trăim în lumea lui. Fără a plăti chirie. Oricum, pivnițele sunt ușor de trecut cu vederea. 2. Deoarece este cool să afirmi că ești fan Kafka. Desigur, cu minima condiție de a nu-l fi citit vreodată. 3. Tații noștri seamănă când ești adolescent, destul de mult cu al său. Așa încât este util să îți închipui că ești cosemnatar al scrisorii către respectabilul Hermann. 4. Mereu logodnic, niciodată soț. Ce înseamnă să știi când trebuie să te oprești ! 5. Praghezii au avut curajul de a-l maneliza mai abitir decât am ști s-o facem noi cu Dracula. Merită să-i admirăm. Și, desigur, pe furiș, să-l compătimim. 6. Majoritatea proceselor din România au știința de a ne ajuta să îl interpretăm strălucit pe Joseph K. 7. Uneori simțim nevoia să îl dăm exemplu pe Georg Bendemann copiilor noștri. Însă așteptăm să se mai rărească circulația și e-mailul să ia chip de scrisoare către prieteni din Rusia. 8. De ce prietenia este atât de neascultătoare atunci când totul ar putea să fie cât se poate de simplu ? 9. Pentru că nici Auschwitzul, nici Gulagul nu au epuizat potențialul Coloniei penitenciare. 10. Deoarece ne putem imagina atât de ușor că secolul care a trecut, cel în pântecul căruia ne zbatem sunt doar pagini ale sale ascunse de Dora Diamant. Astfel, încă ne imaginăm că am putea să ieșim oricând din ficțiune spre a ne apuca să trăim. Desigur, după scoaterea la licitație a însemnărilor. 11. Pentru că astăzi se împlinesc 130 de ani de la nașterea sa. Peste 11 luni se vor comemora 90 de ani de la moartea sa. Ne aflăm într-un cerc. Care ar putea fi locșorul unde ne-am mai putea ascunde. 12. Din simplul motiv că nu am ajuns încă la performanța de a ne sătura de stilul său. De lumea sa, parcă-parcă. 13 Deoarece este lăudat și de Mircea Cărtărescu , și de Radu Mazăre. Adică este un om pentru toate anotimpurile. 14. Pentru multe altele. 15. Pentru că este palpitant să urezi La Mulți Ani unui scriitor al cărui personaj ești de atâta vreme. Până când obții naturalizarea în Oblomov.
Posted on: Wed, 03 Jul 2013 14:31:15 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015