De mai bine de două decenii, Universitatea trăiește din amintiri – fără vreo performanță. Când Nețoiu i-a pasat echipa lui Staicu, toată suflarea olteană a respirat ușurată: mai rău nu se poate – e inadmisibil să dai meciuri lui Dinamo. Iar Știința a retrogradat prima oară din ligă. Când Staicu a făcut troc cu simbolul orașului pe o stație Peco, oltenii au fost iar fericiți: mai rău nu se poate, umilința picării în B nu se va putea repeta. A urmat un cincinal fără performanțe, încheiat cu o altă retrogradare și doi ani fără fotbal – era Mititelu. S-o putea mai rău? Adrian Mititelu are meritele lui: a luat echipa într-un moment în care nu era tentantă pentru nimeni; a investit în infrastructură – cele două terenuri din spatele stadionului; a promovat tineri din regiune. Că a fost singurul ofertant – din postura de mână dreaptă a vechiului patron Dinel, că a băgat bani ilegal în bunuri care nu-i aparțineau pentru a le revendica mai apoi, că a mizat pe materia primă autohtonă – mult mai ieftină decât cea externă – sunt doar amănunte. Omul a încercat să facă performanță după priceperea proprie, aprobată de yesmenii din jur, infirmată de realitate. Relațiile proaste cu conducătorii fotbalului, cu autoritățile locale, cu presa, și, în primul rând cu proprii suporteri – acceptată inclusiv prin preluarea motto-ului rapidist – Singuri împotriva tuturor! – nu au făcut altceva decât să izoleze echipa. Managementul financiar dezastruos – cu salarii exorbitante nejustificate de rezultate , dublat de politica de a nu vinde jucători – schimbarea antrenorilor precum șosetele, în funcție de mofturile vedetelor, a șubrezit stabilitatea clubului. Și astfel, din prea multă iubire, Mititelu a îndreptat clubul spre faliment. Plină de datorii, implicată în nște sute de procese, Universitatea lui Mititelu și-a pierdut candoarea de odinioară. Și nu pare a avea cale de scăpare. Olguța Vasilescu a câștigat alegerile și urmare a promisiunii de a readuce fotbalul în Bănie. S-a bătut preț de un an umăr la umăr cu Mititelu, implicându-se implicit în războiul din instanțe. S-a dezmeticit și a realizat, probabil, la un momentdat, că fotbalul a fost inventat pentru tribune, nu tribunale... Văzând că nu e nici cea mai mică șansă ca Mititelu să poată forma o trupă performantă, ori măcar să cedeze o parte din puterea de la club, să coabiteze – că tot e la modă termenul - a acționat logic: nu a adus Corona ori Damila, ci a mizat pe ideea menținerii identității. Singurul club care o oferea: CS Universitatea Craiova, inclus în asociere. A cerut „binecuvântarea“ Maximilor – adică a celor fără de care Știința ar fi fost un fel de Poli Iași ori Farul. Și s-a orientat spre investitori potenți, care să gireze performanța. La mijloc sunt suporterii, care polemizează de zor asupra oportunității ivite. Opiniile celor interesați de subiect sunt împărțite în trei categorii: sunt cei cu Știința e numai una!; cei care au achiesat la proiectul CS Universitatea Craiova; cei care vor calea de mijloc: să preia municipalitatea clubul de la Mititelu. Să le luăm pe rând: Știința e numai una! Adică, este cea înregistrată și pasată de pe o societate comercială pe alta de Mititelu. Aia cu leul. Care, dacă nu e o nadă aruncată de Mititelu, va fi mutată la Petroșani. Ori înscrisă în D, potrivit ultimelor zvonuri. E echipa aia strămutată pe la Severin, cea pentru care ultrașii nerecunoscuți de patron au încasat pulane la intrare în București, în prologul unui meci cu Dinamo. Fanii care o susțin sunt, firesc, liberi să urmeze drumul de 170 km al Petroșaniului, ori să meargă pe tăpșanele din județ - dar fără a se compara cu ultrașii timișoreni. Pentru că această comparație e imposibilă: timișorenii își susțin echipa LOR, craiovenii ar susține echipa lui Mititelu. E adevărat: cu leul. Proiectul CS Universitatea Craiova, are girul fostelor glorii – celor care au scris istoria acestui club. E legitimat de cei care și-au rupt picioarele, de cei care au adus Benfica ori Leeds în Bănie. Nu e suficient? Ori trebuie o hârtie pe care să scrie palmares 1994-2013. (apropo, important palmares a avut echipa în perioada asta). Mai mult, înseamnă o ASOCIERE: municipalitate – adică reprezentanții votați ai Craiovei – club-mamă și oameni de afaceri. Adică, nu e vorba de sloganul Singuri împotriva tuturor. E vorba de unirea unor entități ce are drept scop performarea echipei. Înseamnă bucuria de a fi pe stadion. De a scanda pentru favoriți ori de a huidui arbitrul, fiecare după cum și-o manifestă. Înseamnă o șansă să mai vină la un momentdat o Benfica prin Bănie. Calea de mijloc am descoperit-o în mesajele unor facțiuni din galerie: nu-l vrem pe Mititelu, nu vrem „hibridul“ Olguței, ci să preia primăria echipa de la Mititelu. Ori, așa ceva, e IMPOSIBIL! Dar de ce să nu ne scărpinăm invers, că doar suntem olteni? Nu are rost să repetăm viralul ce a circulat pe net: Știința e a mea și o las moștenire copiilor copiilor copiilor. Mititelu nu va ceda vreodată echipa, nici măcar controlul ei. Mărturie stă inclusiv in formarea de formă a asociației suporterilor,constituită și deținută de apropiații săi. Sa presupunem totusi ca ar accepta ideea, si ar ceda echipa? V-ar conveni ca din bugetul Craiovei sa se plateasca milioane de euro datorii catre FISC, Piti, terti, facute de eventuala veche administratie? Ce fac suporterii acum? În linii mari se înjură între ei pe net, apreciind că susțin astfel una dintre opțiuni. Ce ar urma pentru fiecare dintre cele trei categorii să facă în septembrie? Primii, după cum spuneam, ar trebui să ia drumul Petroșaniului ori al stadioanelor gestionate de Silviu Bogdan, cei din a doua categorie: să se ducă pe stadionul Ion Oblemenco. Iar ultimii să aștepte în liniște momentul în care Mititelu va accepta ideea de a vinde ori face un troc cu clubul, sigla, palmaresul etc.
Posted on: Sat, 06 Jul 2013 20:51:10 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015