Despre legea reciprocităţii Astăzi, satele româneşti sunt - TopicsExpress



          

Despre legea reciprocităţii Astăzi, satele româneşti sunt sub asediul firmelor de prospecţiuni. Iar când oamenii cer respectarea dreptului lor la proprietate, pământurile le sunt şi mai abitir încălcate, copiii le sunt înjuraţi, iar ei sunt ameninţaţi cu braţul lung al legii (şi cu bastonul din dotare) – totul, cu scopul de a le distruge rezistenţa şi a-i expedia, cu un şut în fund şi un căluş la gură, afară din comuna care ascunde comori. Pentru a-i apăra, e nevoie ca voluntari din toată ţara să se strângă în jurul lor – întâi câţiva, apoi mai mulţi, până când, prin simpla forţă a numerelor, agresorii sunt puşi pe fugă... Scenariul ăsta tinde să se repete din Sibiu în Vaslui şi din Bihor în Constanţa – şi, de fiecare dată, e nevoie de o mini-revoluţie pentru ca muncitorii, firmele de pază şi protecţie şi PR-iştii să-şi abandoneze cablurile şi senzorii şi să se retragă. Din păcate, chiar şi după plecarea lor, mai rămâne o categorie de hoitari care se învârt din înălţimi deasupra satului, în aşteptarea unui moment bun pentru ripostă. E vorba despre managerii acestor companii de prospecţiuni. Pe ei îi găseşti prin vreun business center „dă Bucureşti” - în birouri amenajate cu gust, departe de praful şi durerea exploatărilor, ţin întâlniri de strategie şi PR, în care vieţile unor oameni devin cifre într-un buget, iar acţiunile brutale la adresa opozanţilor se transformă în linii dintr-o fişă Gantt. Comparativ cu gorilele de la pază şi protecţie, genul ăsta pare inofensiv, stilat, civilizat. Şi, de aceea, nu sunt băgaţi cu adevărat în seamă de protestatari. Noi nu îi luăm în colimator, când îşi trimit cefele late pe teren, nu îi tragem la răspundere pentru acţiunile de manipulare la care se dedau şi nu îi băgăm în seamă când îi acţionează în instanţă pe cei care li se opun, pentru dezinformare şi instigare la violenţă. ... şi mă întreb, uneori, cum ar arăta lumea satului românesc dacă directorii ăştia nu s-ar mai bucura de atâta imunitate. Dacă bula lor s-ar sparge în contact cu realitatea străzii – şi ar descoperi că sunt şi ei simpli oameni, la fel de uşor de fugărit dintr-un birou, ca şi ţăranii de pe pământurile lor. Dacă am aplica companiilor exact aceeaşi presiune pe care o aplică ele... Poate e mai greu să faci business, dacă managerii tăi îşi dau demisia unul după altul... again and again...
Posted on: Tue, 19 Nov 2013 07:37:58 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015