Din cauza valurilor nu mai auzim manelele de la terasă!” - TopicsExpress



          

Din cauza valurilor nu mai auzim manelele de la terasă!” Vântul care a bătut zilele acestea pe malul Mării Negre a făcut mii de turişti români să se întoarcă acasă din vacanţele pe Litoral mai devreme decât plănuieseră. “Marea e atât de agitată că nu mai poţi arunca un chiştoc în ea, ca să nu mai zic de făcut nevoile”, se plânge un turist furios. Alţii au un motiv chiar mai serios de supărare: valurile se izbesc cu atâta putere de mal încât din cauza lor nu se mai aud manelele la terase. “N-am venit aici ca să aud nişte apă”, spune Jan Pavăză, un turist din oraşul Voluntari, “În concediul meu vreau să mă relaxez cu manele puse la maxim ca să se bucure toată plaja de ele, vreau să pot arunca un PET gol de bere peste umăr fără să mi-l azvârle valurile înapoi în cap! Vreau să mă aud cum sparg sămânţa în dinţi!” Oamenii sunt indignaţi şi spun că dacă nu se iau urgent măsuri împotriva naturii care le strică vacanţele, nu vor mai veni niciodată pe litoralul românesc. “Stăm acasă, în fond te poţi bronza şi la un grătar în cimitir”, spune alt turist, care a venit tocmai din Chiajna şi s-a enervat deoarece din cauza apei sărate i-a ruginit lanţul de aur cu care a intrat în mare.
Posted on: Wed, 21 Aug 2013 05:48:27 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015