Din cînd în cînd, măcar de vreo două ori pe an, în aşa-zisa noastră quality press îşi face loc cîte un reportaj cu multe poze, de măcar o pagină, dacă nu cumva două, faţă în faţă, prezentînd pe un ton de entuziast – click aici, n-o să-ţi vină să crezi! – latura frumoasă a lumii contemporane, modelul pozitiv care îţi reaminteşte că sufletul contează, că mai există speranţă în viaţa noastră copleşită de stres şi lipsită de sens. E vorba mereu de una şi aceeaşi poveste duioasă, încurajatoare (precum ştirea cu un nou născut ursuleţ panda ori leuţ alb, strecurată periodic în jurnalul tv între baba violată, apoi ucisă cu toporul, cinci accidente îngrozitoare de masină, patru cutremure, prevestirea celei mai secetoase veri sau celei mai geroase ierni din ultimii o sută de ani, bref, între zorii Apocalipsei şi starea vremii): un corporatist a fost pălit de iluminare, direct prin tabla Mercedesului său de ultimă oră, mai ceva decît Saul pe drumul Damascului, a renunţat la slujbă, şi-a vîndut tot ce avea prin oraş şi s-a mutat undeva la ţară, într-un cătun izolat, în inima naturii. În reportaj, corporatistul cu pricina se căieşte amarnic de calea greşită pe care a urmat-o pînă acum în viaţă, se dezice de ea, apoi îşi laudă „căsuţa modestă” (în fapt, ditamai viloiul) pe care şi-a construit-o departe de lumea dezlănţuită, cu un confort de cinci stele mascat cu ţoale de cordele pe jos, cu vase tradiţionale şi bîte de ciobani atîrnate pe pereţi, cu buturugi în loc de scaune şi mese, cu linguri de lemn aşezate în străchini de lut etc. Totodată, vechiul corporatist îţi va preamări aerul curat, mersul desculţ prin iarba proaspăt cosită, cîntecul greierilor şi, mai ales, viaţa lipsită de griji a ţăranului român, care a devenit un ţel autentic în noua lui existenţă. Chiar n-am nicio problemă cu bula luxuriantă construită de un corporatist la ţară – e pe banii lui, treaba lui –, în schimb, mă intrigă şi mă amuză în acelaşi timp naivitatea, ca să nu zic stupizenia, cu care vorbeşte despre viaţa lipsită de griji a ţăranului român. Ar fi bine şi frumos pentru respectivul să înţeleagă că, în cazul unui ţăran profi, viaţa la ţară nu-i cu nimic less stressfull decît cea a unui corporatist, ba din contră, job-ul acestuia e un challange mult mai mare. Frăţioare, încearcă tu să nu-ţi plantezi porumbul, să nu-ţi aduni grîul ori fînul, să nu culegi strugurii la deadline. Iar acesta să nu-ţi fie comunicat cu exactitate. Aşteaptă-l tu pe Big Boss să-ţi bage o ploaie ori s-o oprească fix atunci cînd îţi trebuie. Încearcă să stabileşti un meeting cu el, ca să-ţi dezvolţi project-ul pe termen scurt, mediu şi lung. Asigură tu un cash flow decent pentru familie cînd trebuie să vinzi o tonă de grîu (pe care, oricum, nu prea ai unde şi cui s-o vinzi din cauza importurilor masive), ca să poţi cumpăra de la mall, în schimb, o pereche de blugi şi o bluză pentru fiecare copil. Ia-ţi copiii la un workshop de săpat floarea-soarelui şi sfecla de zahăr pe o căldură de peste 30 de grade, de păscut oile pe furtună, de cosit iarba timp de 12 ore pe zi. Ori organizează un team building de cărat două tone de bălegar pe grădină, de adunat cîţiva saci de buruieni pe zi pentru porci şi iepuri. Fii martor la un brainstorming dintr-o familie săracă de la ţară, care discută despre ce-o să mănînce mîine. Call 112 şi cronometrează cît se scurge pînă apare Salvarea într-un sat oarecare din România. În fine, fă un research pe bune despre viaţa la ţară, scrie un report despre asta şi prezintă-te cu el în faţa lui Big Boss. Abia apoi, frăţioare, să vorbeşti despre viaţa lipsită de stres a ţăranului român. Din Suplimentul de Cultura de sîmbătă.
Posted on: Mon, 02 Dec 2013 10:48:47 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015