Doamnelor şi domnilor, fraţi şi surori, dragi prieteni în - TopicsExpress



          

Doamnelor şi domnilor, fraţi şi surori, dragi prieteni în Hristos, vă salut din inimă de aici, din Centrul Internaţional de Misiune din Krefeld, Germania. Este un mare privilegiu pentru mine să împărtăşesc cu naţiunile pământului scumpul şi sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu. În multe ţări avem programe de televiziune prin care încercăm să ajungem la cât mai mulţi oameni, astfel ca ei să audă adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu. Prieteni, tema rămâne aceeaşi: revenirea lui Hristos, împlinirea prorociilor biblice în timpul nostru, ştiind că mai întâi Dumnezeu dă făgăduinţe şi apoi, la împlinirea vremii El veghează asupra Cuvântului Său pentru a împlini ceea ce a făgăduit. Ne dăm seama că timpul în care trăim este timpul de sfârşit şi în fiecare biserică şi fiecare evanghelist care apare la televizor vorbeşte despre semnele timpului de sfârşit. Şi în această legătură, noi vedem lucrurile care se petrec în acest timp. În anul 2010 şi în primele luni ale anului 2011 s-au petrecut multe lucruri. Cutremurul din Chile, cutremurul din Haiti, cutremurul din Sumatra, cutremurul urmat de tsunami în Japonia. Ne gândim şi la erupţiile vulcanice nemaiîntâlnite în timpul nostru. Prieteni, se petrec lucruri care nu au mai fost până acum. Vedem şi criza petrolieră din Golful Mexic – ceva ce nu s-a mai întâmplat până acum. Apoi avem criza bancară, criză guvernamentală, criza din familii, criza din căsnicii – una după alta. Unde este soluţia? Privim apoi în Orientul Mijlociu, la criza care are loc acolo. Şi întotdeauna Israelul este ţinta. Prieteni, am fost în Israel de 23 sau 24 de ori, conduc grupuri de credincioşi în Israel. Eu iubesc Israelul din toată inima mea. În acelaşi timp, trebuie să admitem că, din cauza faptului că ei nu au recunoscut ziua cercetării din partea lui Dumnezeu şi nu L-au primit pe Mesia, Cel pe care-L aşteptau de 4.000 de ani, ei au trebuit să treacă prin mari necazuri şi prigoane. Dar Domnul, Dumnezeul lui Israel a dat făgăduinţa că-i va strânge din nou la sfârşitul timpului. Acest lucru se petrece sub ochii noştri. Domnul nostru a spus în Luca cap 21:24 că Israelul va fi împrăştiat printre naţiuni, până când se va sfârşi timpul naţiunilor. Apoi, nu ca să acuz pe cineva, dar naţiunile arabe pur şi simplu urăsc Israelul fără niciun motiv. Nimeni nu poate înţelege acest lucru. Chiar şi învăţătura lor susţine că „al 12 mag nu poate veni până când Israelul este complet distrus”. Aşa că ei trebuie s-o facă, după propriile lor învăţături. Ei trebuie să încerce să distrugă Israelul astfel ca „cel de al 12-lea mag să poată veni”. El este numit „Mahdi”[1]. Şi „când acesta va veni, în întreaga lume va fi pace şi semiluna va deveni lună plină”. Dar unde este o astfel de făgăduinţă în Cuvântul lui Dumnezeu? Iubiţilor, noi trebuie să o spunem în mod direct: noi trebuie să ne decidem dacă vom crede ceea ce spune o religie, ce spune papa, ce spun cardinalii, ce spun episcopii sau vom crede ceea ce spune Dumnezeu în Cuvântul Său. Eu m-am decis cu mulţi ani în urmă. Nu zâmbesc prea des pentru că eu iau în serios vestirea Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu şi acest lucru a fost prezent în toată viaţa mea. Când mi-am început slujba avem 21 de ani, dar am luat acest lucru în mod foarte serios. Şi acum, la aproape 80 de ani, privesc în urmă la aceşti mulţi ani de slujbă şi recunosc că Domnul a fost bun cu mine. Vreau să dau o mărturie despre lucrurile pe care ochii mei le-au văzut şi pe care urechile mele le-au auzit. Fiecare bărbat al lui Dumnezeu a avut o chemare, a cunoscut ziua când a fost chemat şi trimiterea pe care a primit-o de la Dumnezeu, fie că a fost în Vechiul sau Noul Testament. Domnul nostru a spus în Matei 23:34: „Vă voi trimite proroci, înţelepţi şi cărturari”. Şi dacă privim la Biserica nou-testamentară în 1 Cor. 12-14 şi apoi în Efes. 4, vedem că Dumnezeu a aşezat diferite slujbe în Biserică, în Trupul lui Hristos. Iubiţi prieteni, în timpul nostru Dumnezeu l-a folosit pe fratele William Branham într-un mod cu totul deosebit. Eu am avut privilegiul să-L cunosc pe Domnul deja din anul 1949. Dar apoi, în anul 1955, când fratele Branham a venit în Germania şi Elveţia, prieteni, am văzut zilele biblice, L-am văzut pe Isus Hristos ca Acelaşi ieri, azi şi în veci, am auzit predicată Evanghelia originală, am văzut Cuvântul lui Dumnezeu confirmat acolo, pe platformă. Am fost în multe adunări fie din Europa, fie din Statele Unite, atunci când Dumnezeu Şi-a confirmat Cuvântul. William Branham nu a fost doar un proroc, el a fost un văzător. El vedea în viziune persoana pentru care urma să se roage. De câte ori nu i-a arătat Domnul de unde venea acea persoană, chiar şi numele şi boala sau problemele pe care le avea… Eu sunt un martor al acestor lucruri, eu le-am auzit, le-am văzut. Când fratele Branham a predicat în Germania, el nu ştia niciun cuvânt în limba germană. Dar acolo, pe platformă, în prezenţa a mii de oameni Dumnezeu îi dădea vedenii şi el putea spune unei surori: „Tu vii din Hamburg, tu ai cutare boală”. El putea spune unui frate: „Tu vii din Berlin” şi să-i spună despre boala lui şi anumite amănunte din viaţa lui. Prieteni, aceasta a fost slujba pe care a avut-o Domnul nostru atunci când El a umblat pe acest pământ, pentru că El trebuia să fie un proroc conform textului din Deut. 18:15: „Domnul Dumnezeul tău îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine”. Despre această slujbă profetică, cu viziuni, puteţi citi în Ioan 5:19-20: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând – ce vede pe Tatăl făcând – ; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai”. Prieteni, aceasta nu este filozofie, este realitate. Eu sunt pentru lucruri reale. Şi vă rog să mă credeţi, Dumnezeu a dat aceeaşi slujbă lui William Branham în timpul nostru, ca să ne atragă atenţia la Cuvântul lui Dumnezeu, la făgăduinţele din Cuvânt. Apoi, în anul 1963, Dumnezeu a îngăduit acestui bărbat să primească descoperirea, deschiderea celor 7 peceţi. Prieteni, întreaga carte a Apocalipsei, cu cele 22 de capitole ale ei a fost descoperită şi noi am putut vedea toate detaliile şi acum putem aşeza toate lucrurile în rânduiala corectă, divină. Dar acum, pentru câteva clipe, daţi-mi voie să vă întreb: ce credeţi dumneavoastră? În ce biserică vă găsiţi? Domnul nostru a spus în Matei 16:18: „Eu voi zidi Biserica Mea şi porţile locuinţei morţilor nu o vor birui”. Apoi, dacă citiţi în Zah. 4, prorocul a văzut sfeşnicul de aur. El a văzut cum uleiul curgea prin şapte ţevi spre cele şapte lămpi ale sfeşnicului de aur. Şi apoi dacă citim în cartea Apocalipsei, aflăm că Ioan, pe Insula Patmos, L-a văzut pe Isus Hristos umblând în mijlocul celor 7 sfeşnice de aur. Dar apoi citim în Zah. 4:6 făgăduinţa: „Nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul”. Şi apoi citim de două ori despre „piatra de încheiere”. Isus Hristos, Domnul nostru este piatra din capul unghiului (piatra de temelie), dar El este şi Piatra de încheiere, El este Cel dintâi şi Cel din urmă, El este Alfa şi Omega. El a răscumpărat Biserica Sa, El Îşi zideşte Biserica, El a înfiinţat Biserica Sa, El a pus toate darurile şi toate slujbele în Biserica Sa prin turnarea Duhului Sfânt. Iar acum, înainte de revenirea lui Isus Hristos, Biserica nou-testamentară trebuie reaşezată în starea în care era la început. Ce înseamnă aşezarea din nou, când Dumnezeu spune: „Eu voi aşeza din nou”? Ce înseamnă această reaşezare? Dacă ceva s-a prăbuşit şi trebuie adus la starea pe care o avea înainte de prăbuşire: aceasta este aşezarea din nou sau reaşezarea: aducerea la starea iniţială. Acum a sosit timpul când nu trebuie să mai interpretăm vreun verset din Scriptură şi nici vreo afirmaţie a fratelui Branham, ci să aşezăm fiecare lucru în legătura corectă din Biblie şi conform planului de mântuire. De curând am făcut următoarea afirmaţie: „Dacă nu puteţi crede fiecare cuvânt al lui Dumnezeu în felul în care este scris şi să-l lăsaţi aşa cum este scris şi în locul în care este scris, atunci undeva ceva este greşit”. Domnul nostru a spus că: „Cerul şi pământul vor trece, dar Cuvintele Mele nu vor trece.” Fiecare cuvânt care a fost în legătură cu prima venire a lui Hristos s-a împlinit cu exactitate. Fiecare făgăduinţă a devenit o realitate. Iar în acest timp, în legătură cu chemarea afară, a devenit o realitate ceea ce a făgăduit Domnul nostru: „Vă voi trimite pe prorocul Ilie ca să aşeze din nou toate lucrurile” (Matei 17:11). Domnul nostru a făcut această afirmaţie după ce i-a întâlnit pe Moise şi Ilie pe muntele schimbării la faţă şi când slujba lui Ioan Botezătorul se încheiase demult. Domnul nostru a spus: „Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie să aşeze din nou toate lucrurile”. Puteţi s-o credeţi? „Să aşeze din nou toate lucrurile.” Ioan Botezătorul a avut slujba de a „pregăti”. De fiecare dacă când citim despre slujba lui Ioan Botezătorul, găsim doar cuvântul „a pregăti”. În Isaia 40:3, în Mal. 3:1, în Matei 11, în Marcu 1, în Luca 3, oriunde citiţi despre slujba lui Ioan Botezătorul găsiţi cuvântul „a pregăti”. Chiar şi în Luca 1:16-17. Ioan Botezătorul şi-a dus la îndeplinire însărcinarea şi a pregătit poporul ca să-L primească pe Hristos, Domnul şi Mântuitorul. Ioan a arătat înspre El şi a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. Dar noi suntem acum înaintea revenirii lui Hristos, aşa cum este făgăduit în Ioan cap. 14: „Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi”. O credeţi? Prieteni, ajungem acum la un punct foarte serios. Dacă citim în 1 Cor. cap. 15, de la vers. 45; vă rog, citiţi-l cu grijă şi cu rugăciune. Întrebaţi-vă pe voi înşivă dacă puteţi fi de acord cu fiecare verset, cu fiecare afirmaţie scrisă în 1 Cor. cap. 15, de la vers. 45 până la sfârşit. În vers. 51 scrie că Domnul nostru va reveni într-o clipă, la o clipeală din ochi. Eu vă cer în Numele Domnului: nu mai urmaţi propriile voastre gânduri, propriile voastre interpretări. Nu încercaţi niciodată să spuneţi: „Dar prorocul a spus. Dar prorocul a spus”. Daţi-mi voie s-o spun cu toată sinceritatea: prorocul nu a spus niciodată ceva care să fie în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu. Este doar înţelegerea voastră greşită! Voi aţi înţeles greşit, pentru că nu îndrăzniţi să vă întoarceţi la Scripturi. Voi nu aveţi curajul să verificaţi totul cu Cuvântul lui Dumnezeu şi astfel la sfârşit să puteţi spune: „Aşa spune Scriptura”. De ce au apărut aceste învăţături greşite care cutreieră întreg pământul? De ce? Pentru că fraţii care au scos aceste învăţături şi îşi au propriul lor drum se referă întotdeauna la proroc, dar nici măcar o dată nu se referă la Biblie! Înţelegeţi ce vreau să spun? Înţelegeţi? Prieteni, eu sunt unul care l-a cunoscut pe fratele Branham pentru o perioadă de 10 ani, din 1955 până în 1965. Eu sunt cel dintâi care a dus mesajul acestui ceas în toată lumea, la toate naţiunile. De ce? Pentru că am primit o trimitere directă din partea Domnului. Daţi-mi voie să o spun din nou. Eu niciodată nu am înţeles greşit spusele fratelui Branham. Eu nu am văzut nicio contradicţie între ceea ce noi numim „mesajul acestui ceas” şi Biblia. De ce? Pentru că prin harul lui Dumnezeu, eu nu numai că am auzit ceea ce spunea fratele Branham, eu am şi înţeles ceea ce spunea el. Eu am ştiut ce a vrut el să spună atunci când făcea o afirmaţie. Prieteni, a fost harul lui Dumnezeu care mi-a fost acordat de la bun început. Eu nu am două lucruri, mesajul de o parte şi Biblia de altă parte. Eu nu am ştiut decât un singur lucru: că Dumnezeu a trimis pe slujitorul şi prorocul Său în timpul nostru ca să ne întoarcă la Cuvânt, la toate adevăratele învăţături despre dumnezeire, despre botezul în apă, despre botezul cu Duhul Sfânt, despre prima înviere, despre alegerea mai dinainte de întemeierea lumii, ca să ne arate şi să împărtăşească cu noi toate tainele împărăţiei lui Dumnezeu, începând cu păcatul originar din Grădina Eden. El ne-a făcut cunoscut întreg planul lui Dumnezeu într-un mod cum n-a mai fost făcut în ultimii 2000 de ani. Aşa cum apostolul Pavel a fost folosit de Dumnezeu în timpul său pentru a atinge toate temele biblice necesare Bisericii, la fel a fost folosit fratele Branham în timpul nostru. Dar noi Îl predicăm pe Isus Hristos! Şi eu o spun din nou, nu este nicio contradicţie, nici în 1 Tes. cap 4 de vers. 13. Vă rog, vă rog, nu introduceţi propriile voastre gânduri, propria voastră imaginaţie şi nici nu aduceţi afirmaţia „Dar prorocul a spus…”. Vă rog, nu faceţi aceasta niciodată!!! Niciodată în viaţa voastră!!! Nu o faceţi niciodată! Nu folosiţi niciodată cuvintele: „Dar prorocul a spus”! Dacă voi îl faceţi pe proroc să spună altceva decât a spus Dumnezeu în Cuvântul Lui, ştiţi ce faceţi? Nu, prieteni, nu cu mine şi nu cu Dumnezeu, nu cu Cuvântul. Slujitorul şi prorocul lui Dumnezeu a fost un proroc al Cuvântului şi Domnul Dumnezeu l-a folosit într-un mod atât de puternic. Trebuie să închei şi o spun din nou: noi suntem foarte aproape de a doua venire a lui Hristos. Şi atunci când El vine, eu vreau să fiu gata. Noi am vorbit despre crize şi toate aceste lucruri, dar daţi-mi voie să spun în încheiere: în întreaga lume, toţi cei ce sunt o parte a Bisericii Mireasă ascultă ceea ce spune Bisericilor Duhul. Ei se pregătesc, în dragostea lui Dumnezeu, în Duhul Sfânt, în Cuvântul lui Dumnezeu, fiind uniţi ca Mireasă cu Mirele. Ei se pregătesc pentru acel moment când trâmbiţa va răsuna, vocea arhanghelului va fi auzită şi Domnul va coborî cu o voce poruncitoare. Şi mai întâi vor învia cei morţi în Hristos iar apoi noi cei vii vom fi schimbaţi şi împreună vom fi luaţi în slavă ca să-L întâlnim pe Domnul pe norii cerului şi apoi să mergem cu El la ospăţul de nuntă al Mielului. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să fie cu voi, aceasta este rugăciunea mea. În Numele sfânt al lui Isus. Amin. ultimachemare.ro/slujba-biblica/emisiunea-27-2011/
Posted on: Wed, 13 Nov 2013 07:50:29 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015