Doi... soldaţi romani anunţă Festivalul Antic Tomis Graţiela - TopicsExpress



          

Doi... soldaţi romani anunţă Festivalul Antic Tomis Graţiela GHEORGHE ([email protected]) Primii vestitori ai Festivalului Tomis au poposit, de o săptămână, în Parcul Tăbăcărie CONSTANŢA, DIN NOU ÎN VEŞMINTE ANTICE După ce, vara trecută, mii de turişti, dar şi constănţeni au participat, cu mic, cu mare, la un eveniment cultural-artistic unic pe litoralul românesc, ce a adus la malul mării farmecul perioadei de glorie a Cetăţii Tomis, publicul estival se poate pregăti pentru un nou eveniment similar de o şi mai mare amploare. Constanţa este gata să îmbrace din nou, nu peste mult timp, veşminte antice, în cadrul celei de-a II-a ediţii a Festivalului Antic Tomis, care se va derula în perioada 16-18 august. PARCUL TĂBĂCĂRIE, PRIMUL POPAS AL VESTITORILOR „ANTICI” Festivalul, care a stabilit, din 2012, un nou model de manifestare cultural-istorică pe litoralul românesc, este anunţat şi promovat, anul acesta, într-un mod inedit. Două siluete de soldaţi romani, amplasate în parcurile Constanţei, vor vesti în tot oraşul apropierea mult-aşteptatului eveniment. Soldaţii - figurine din plastic realizate în mărime naturală - au poposit deja, de o săptămână, în „Ţara piticilor” din Parcul Tăbăcărie, atrăgând o mulţime de curioşi, cei mai entuziasmaţi fiind, desigur, cei mici, care nu au ratat şansa de a-i studia şi a se fotografia alături de ei. ARTIZANAT ARHEOLOGIC Potrivit organizatorilor care au pus la cale această inedită strategie de promovare, soldaţii romani care vestesc Festivalul Antic Tomis se vor „plimba” prin toate parcurile din oraşul Constanţa, până în prima zi a festivalului, dând astfel posibilitatea tuturor celor interesaţi să se pozeze cu ei şi să afle despre site-ul oficial al evenimentului, festivalulantictomis.ro. Toţi cei interesaţi găsesc, pe site, informaţii cu privire la programul celor trei zile de festival, precum şi un magazin online inedit, de unde îşi pot achiziţiona obiecte promoţionale, realizate special pentru cei care îşi doresc să susţină desfăşurarea evenimentului. Astfel, magazinul online oferă publicului prilejul să intre, alături de membrii asociaţiilor de reconstituire istorică, în realitatea istorică a Tomisului, putând să îşi achiziţioneze o tunică, o sabie gladius de lemn, sică şi fes dacic sau o insignă cu Festivalul Antic Tomis. Fondurile strânse la secţiunea cu vânzare a site-ului sunt destinate procurării necesarului desfăşurării evenimentului şi stimulează activităţile locale de producţie de artizanat arheologic pentru festival. După Parcul Tăbăcărie, soldaţii romani vor vesti mai departe apropiatul festival în Parcul Primăriei, parcul de la Gară ori în parcul din Tomis 2. ORGANIZATORI La fel ca şi anul trecut, organizatorii evenimentului sunt: Asociaţia pentru Dezvoltare şi Promovare Turistică Litoral - Delta Dunării şi Agenţia de marketing cultural Groove Hour Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa şi Primăria Municipiului Constanţa. De asemenea, anul acesta, zona de ateliere sub numele „Parcul de reconstituire istorică Tomis” este un proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.
Posted on: Fri, 05 Jul 2013 09:07:54 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015