Domnului Ministru Daniel Constantin, Ministrul Agriculturii și - TopicsExpress



          

Domnului Ministru Daniel Constantin, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Domnule Ministru, Proiectul de lege privind unele măsuri de reglementare a vânzării–cumpărării terenurilor agricole din România situate în extravilan, de către persoane fizice, precum și înfiinţarea Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare, a fost supus dezbaterii publice de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Vă trimit observațiile mele, în calitate de Senator în Parlamentul României, asupra acestui nou proiect de lege. Vă reamintesc că prevederea din proiectul suspus dezbaterii publice, care se referă la limita de vârstă de 40 de ani la acordarea dreptului de preemțiune asupra terenurilor, intră în conflict cu Constituția, prin nerespectarea Art. 16, alin. (1) – ”Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”. Proiectul de lege intră în conflict cu Constituția României, care garantează proprietatea privată, prin nerespectarea Art. 44, alin. (1) al Constituției – ”Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege”. Legea fundamentală prevede restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi însă, în condițiile legilor organice, iar noul proiect este al unei OUG. Conform ART. 53 din Constituție, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. Art.44 din Constituţie garantează dreptul de proprietate. Pentru acest motiv, regimul general al proprietăţii este de domeniul legii organice, potrivit art.73 alin. 3 lit.m) din Constituţie, fiind un drept fundamental într-un stat de drept. Pe cale de consecinţă, limitarea înstrăinării unor bunuri, prevăzută de proiectul de OUG limitând dreptul de dispoziţie al proprietarului, nu poate fi instituită decât tot prin lege organică, întrucât acest drept este de esenţa regimului juridic general al proprietăţii. Este de principiu că limitările instituite prin Proiectul de OUG reprezintă o derogare de la un atribut fundamental al dreptului de proprietate, ce poate fi stabilit numai printr-o lege de aceeaşi natură cu aceea a legii de la care se derogă. Altminteri, însuşi regimul juridic diferit, cu caracter imperativ, instituit de Constituţie, pentru legile constituţionale, organice şi ordinare, precum şi garanţia constituţională pe care acest regim îl asigură, ar fi încălcate. Vă rog, domnule Ministru, să luați în calcul aceste observații pertinente și să analizați argumentele care au fost expuse. 18.11.13 Senator Mihai-Răzvan Ungureanu
Posted on: Thu, 21 Nov 2013 17:34:47 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015