Ei, cîinii, sînt îngerii păzitori ai noştri. De ce? Pentru că ei ilustrează cele mai înalte virtuţi ale fiinţelor vii pe pămînt: credinţa, fidelitatea, dragostea dezinteresată, sacrificiul. Pe mine nici un cîine nu m-a trădat, niciodată. Oamenii, în schimb, m-au trădat. Şi cu cît le făceam mai mult bine, cu atît îmi băgau mai vîrtos cuţitul, pe la spate. Indivizi cărora le-am schimbat destinul şi pe care i-am ajutat să devină ceea ce nici nu visaseră vreodată, atunci cînd m-au văzut prigonit şi lovit, m-au atacat şi ei, în haită. Nu cîinii atacă în haită, ci oamenii şi „presa ticăloşită”. Nu mai intru în amănunte, am trăit o dată, pe viu, această decepţie, nu vreau s-o mai trăiesc şi atunci cînd o scriu. Acelora care poate că nu înţeleg de unde iubirea aceasta năvalnică pentru animale şi, îndeosebi, pentru cîini, le voi răspunde simplu: nici eu nu-mi explic, poate că e setea mea lăuntrică, ancestrală, de loialitate. Şi acelora care spun că ei, cîinii, fac rău, muşcă, se reped, le dau un sfat: încercaţi să le întindeţi o bucată de pîine, sau un rest de mîncare, şi-o să vedeţi cum pînă şi cea mai agresivă fiară se face mieluşel. Uitaţi-vă la cîinii fără stăpîn cum se ţin, înnebuniţi de foame, după sacoşele gospodinelor: aceasta e stema României contemporane, din nefericire. Atîta timp cît societatea românească nu e capabilă să rezolve problema sutelor de mii de cîini vagabonzi din marile oraşe, dar şi a acelora care vagabondează pe marginea şoselelor, ca nişte siluete halucinante, în căutare de hrană, pînă nu se mai pot ţine pe picioare de slăbănogi şi sînt făcuţi zob de maşini – ei, bine, ea, această societate, n-are nici un drept moral să se plîngă de vicisitudinile Istoriei. Nu FMI, şi nici Banca Mondială sînt de vină pentru drama legiunilor de „îngeri” flămînzi, care tremură de frig şi caută prin gunoaie, unii murind chiar înainte de a şti ce se petrece cu ei, fiind nişte pui fără prihană şi fără orientare în spaţiu. „Gradul de civilizaţie al unei societăţi se vede după grija faţă de animale” – afirmase Mahatma Gandhi. Desigur, nici nu mai trebuie să spun că prima grijă trebuie să o avem faţă de oameni, printre care coasa morţii fîşîie ca şarpele, tot mai aproape şi mai ameninţător. Dar oamenii sînt oameni, îşi pot purta şi singuri de grijă, se mai ajută între ei, se descurcă în vreun fel. Animalele, nu. Ele stau la mila Omului, care stă la mila lui Dumnezeu. Oh, cîinii mei, scumpele mele făpturi cu ochi de licurici şi năsuc de mură neagră! Ce farmece şi vrăji mi-a făcut stirpea voastră, de nu mă mai vindec de dor! Atunci cînd voi trece şi eu Vămile Văzduhului, veniţi degrabă în braţele mele, să refacem echipa şi să hoinărim prin Cîmpiile Elisee, să scutur peste voi crengile de zăpadă şi să vă arăt ierburile de leac ale primăverii, pînă la capătul veşniciei, pentru ca nimeni, niciodată, să nu ne mai despartă… (citeşte textul integral: goo.gl/v0IEf7 ) CORNELIU VADIM TUDOR
Posted on: Mon, 30 Sep 2013 18:20:27 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015