Eroarea fundamentala Eroarea aceasta se refera la premize. La acele axiome mai niciodata chestionate, asumate ca adevarate, si care constituie baza pentru mai oricare din demersurile ulterioare. Una dintre aceste erori fundamentale sunt sistemele religioase si spirituale. Eroarea continuta in acestea, dupa cum se poate intelege, fiind la nivelul premizei, face ca intregul demers ulterior sa fie un fals, lovit de nulitate, sau, chiar, de rele si deturnatoare intentii. Ziceam ca Dumnezeu nu face "later edits". Adica, pe larg spus, am serioase indoieli ca Dumnezeu revine asupra celor facute, ca face adnotari sau are vreo revelatie ce-i dezvaluie ca necesara vreo noua solutie/cale pentru omenire. Fireste, sa asumam ca Dumnezeu are astfel de revelatii este oarecum hilar si absurd, fie si numai prin antroporfizarea implicita adusa de o astfel de consideratiune. Asadar, Dumnezeu, ca Dumnezeu ce este el, omnistient, omnipotent si omniprezent, nu ar avea vreun motiv de "second thoughts", de ganduri ulterioare. O alta consideratiune ce genereaza eroare, este considerarea lui Dumnezeu ca entitate de sine statatoare, situata undeva, cu o anume forma sau fara, cu intentii, judecati, preferinte, acte implicative, reveniri pe oarecari subiecte, etc. Ei bine, dincolo de hilarul antroporfizarii, nu vad vreun motiv pentru care Dumnezeu sa fie stabilizat in vreo entitate delimitata, fi si chiar sub forma unui infinit supraordonat infinitului deja existent. Mai degraba cad ca viabila existenta unui Dumnezeu simultan cu tot restul, in acelasi palier, suprapus perfect si identificat cu fiecare parte a sa. Adica un Dumnezeu ce nu se diferentiaza si nu exista in afara creatiei sale, identificandu-se pana la cel mai profund nivel de existenta, cu absolut tot. Dupa cum se poate intelege, o astfel de entitate nu se poate afla in vreo disonanta sau dezacord cu creatia sa, indiferent de palierul acesteia, fiind, de facto, suma partilor ce-l compun, parti ce incep a fi de la cea mai amarata particula subatomica. Asadar, pe fondul celor aratate, religiile si toate sistemele spirituale, propun ce? In esenta, toate propun mecanisme si "scurtaturi", de regula prin interpunere, garantand in variate forme apropierea de Dumnezeu, posibile recompense sau pedepse usturatoare pentru cei de alta opinie. In privinta acestora, a religiilor si sistemelor spirituale, exista mai multe probleme de fond: 1. Ele sunt ulterioare creatiei, asadar, sunt un fel de "later edits". Evident, este hilar si numai sa ne imaginam ca Dumnezeu, de undeva din afara creatiei sale, asa cum este el asumat de mai toate acestea, a avut intr-un oarecare moment revelatia necesitatii unei solutii alternative, la o anumita speta sau areal particular. Asta ca sa nu mai aduc in discutie o intarziere de cateva milioane bune de ani pana "i-a picat fisa" ca este nevoie de asa ceva. 2. In toate acestea, propunerea/solutia, la baza ei, solicita, mai mult sau mai putin imperativ, recunoasterea unui statut special al unor interpusi, deseori chiar acestia afirmand ca prin ei, omul poate ajunge la Dumnezeu, recompense si alte cele. Dupa cum se poate intelege, o atare activitate este mai degraba un cult al persoanei, deoarece am serioase indoieli ca Dumnezeu a concentrat preferential, cu o intarziere de iarasi cateva milioane de ani, in vreo entitate, legatura cu el. 3. Recompensa promisa este lipsita de fundament din simplul motiv ca, daca asumam ca adevarat ca Dumnezeu a creat, practic, un infinit intreg, "totul" in integralitatea lui, recompensa ar insemna un "+1" la acest infinit. Dupa cum se poate intelege, fie chiar si cu acesta suplimentare a infinitului, infinitul, fiind infinit, nu poate sa fie mai mare decat sine. Altfel spus, infinitul este egal cu sine, intotdeauna, deci nu-i poti aduna sau scadea elemente. 4. Toate acestea pretind ca sunt mijloace si cai "directe" spre Dumnezeu. Ei bine, asta ar prezuma un Dumnezeu ascuns de creatia sa, situat intr-un palier de ne-simultaneitate existentiala, intr-un infinit paralel altui infinit. Daca Dumnezeu este in afara creatiei sale, intr-un deplin paralelism cu aceasta, cum de poate pretinde careva ca a reusit ca transforme paralelismul, in convergenta, sau cum de Dumnezeu isi revizuieste atitudinea, aleator, hotarand ca, uneori, nu e chiar paralel? Caci daca paralelismul e asumat, atunci interventionismul este eliminat, deci cum pot pretinde acestea vreo sorginte din vreo "interventie" divina? In privinta crestinismului, ca speta particulara, lucrurile sunt la fel de razna si contine aceleasi erori fundamentale, unele preluate ca mecanism din iudaismul anterior lui: o cale ulterioara, un soi de revelatie Divina a necesitatii unei cai alternative, subsumata unui personaj numit Iisus. Acest personaj, intr-o schema comportamentala deloc diferita de schizoidiile comportamental-atitudinale si declarative regasite in intreg Vechiul Testament, sufera o serie de trasformari, declaratiile sale avand oarecari schimbari de fond, asta pe langa o atitudine relativ "negustoreasca" in relatie cu "izbavirea". Initial, acest personaj, propune oamenilor sa-l gaseasca pe Dumnezeu in ei insisi. Propunere justa, caci, intr-adevar, in contextul unui Dumnezeu simultan cu propria creatie, acesta exista de-a dreptul, in orice, deci, poate fi gasit de fiecare, direct si neintermediat. Dupa care, lucrurile o iau razna: minunile ce denota favoritism si interventionism, fara a aduce, de fapt, ceva, fiind doar acte demonstrative, si cam atat; tonul care se schimba, si personajul profetic incepe sa aminteasca ca prin el omul poate ajunge la Dumnezeu, intr-o flagranta contradictie cu cele propovaduite initial; alegerea preferentiala a unor oameni spre a fi inca o clasa de intermediari; cateva momente disonante de indoiala, cum ca ar fi fost parasit de Dumnezeu. La aceasta ultima chestiune, intr-adevar, avand in vedere ce ajunsese sa faca personajul, nu-mi pare ca mai avea vreo treaba cu Dumnezeu. De asemenea, schimbarile amintite apar dupa oarecari "ispite" marturisite. Deci, nu stim cu siguranta daca personajul chiar a rezistat acestor "ispite", sau, fie si prin reusita aparenta impotriva lor, daca nu cumva a cazut intr-o ispita mai mare. Totodata amintesc ca simpla existenta a personajului presupune interventionism Divin local, favoritism si folosirea de mijloace cel putin nepotrivite, toate acestea fiind aspecte cu radacini puternice in spatiul iudaic, motivate de nevrozele, psihozele si complexele societatii iudaice(a nu se intelege ca doar spatiul iudaic are astfel de probleme, caci ele sunt general umane, cu forme specifice la fiecare, dar in speta de fata, spatiul iudaic este cel de provenienta si dezvoltare a personajului si adeptilor sai initiali). De asemenea, sa nu uitam ca este vorba de Dumnezeu, deci, daca vroia sa se stie ceva anume, in vreun fel anume, facea cumva sa fie stiut, fara sa insemne ca afecta in vreun fel liberul arbitru al individului, si ar fi facut asta din capul locului, nu dupa cateva milioane de ani. Asadar, pe scurt: in privinta lui Dumnezeu, daca exista, nu exista vreo "scurtatura" ulterioara, revelata cuiva, caci asta presupune "razgandeli" si "revelatii" avute de Divin, adica un Divin supus cresterii si invatarii; personajele "mesianice" sunt deturnari de atentie, nascute fie din prostie, fie din interes, fie din ambele; Dumnezeu fiind simultan cu creatia sa, omul, ca parte prezumata a creatiei, are deja tot ce-i trebuie in relatie cu acesta si intreaga creatie.
Posted on: Sat, 03 Aug 2013 08:21:13 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015