Europa FM se menține în topul clasamentului pe piața radio din - TopicsExpress



          

Europa FM se menține în topul clasamentului pe piața radio din România, consolidându-și poziția secundă, la nivel urban, cu 10.2% market share în timpul săptămănii și plasându-se înaintea Pro FM (8.8%) și Radio ZU (7.9%), conform noului val de vară al Studiului de Audienţă Radio, realizat de către IMAS – Marketing şi Sondaje SA şi GfK România – Institut de Cercetare de Piaţă SRL. Postul nostru de radio înregistrează și o creștere de 7% în privința numărului de ascultători din mediul urban – aproape un milion 100 de mii de români ascultă zilnic programele stației noastre. De altfel, avem cel mai mare timp de ascultare dintre stațiile private – 215 minute. Suntem singura stație privată cu un timp de ascultare de peste 200 de minute. Programul de dimineață Deșteptarea, realizat de Vlad Petreanu, Monica Anghel si George Zafiu este al doilea matinal din urban, cu o cotă de piață de 10.3%, la egalitate cu programul de la radio Zu. Emisiunea Europa Express a lui Ciprian Dinu se bucură de o creștere de 18% a numărului de ascultători si este lider absolut cu o cotă de piață de 11.8%. Jurnalul de prînz realizat de Sorin Dragomir are, de asemenea, aceeași creștere spectaculoasă a numărului de ascultători (18%) și este lider de piață între radiourile private cu o cotă de 11.6%. Cît despre România în direct, emisiunea lui Moise Guran, aceasta este lider de piață și ca număr de ascultători, și în privința cotei de piață – 315 mii de români sunt zilnic pe aceeași frecvență cu Moise, iar cota de piață a emisiunii este de 12 procente, cu mult peste Radio România Actualități și ceilalți competitori din mediul privat. Sondajul arată rezultate spectaculoase și pentru Radio 21, post deținut de Lagardère Active Radio International, alături de Europa FM, Smart FM și Vibe FM. Radio 21 înregistrează cel mai bun timp de ascultare din Bucuresti – 224 de minute, valoare unică pentru formatul "contemporary hit radio", cu mult peste competitorii direcți, dar și peste posturile de radio generaliste. Programul matinal se bucură de o creștere de 27% a numărului de ascultători și are o cotă de piață în creștere de la 3 la 6.3%, la diferență de doar 1 punct procentual de postul clasat pe locul 2, Kiss FM. Matinalul Radio 21 este al treilea matinal din București dintre stațiile private din punct de vedere al cotei de piață. Programul Andreei Berghea de la 10.00 la 13.00 are, de asemenea, creșteri de audiență spectaculoase : asistăm practic la o dublare de audiență din punct de vedere al numărului de ascultători, iar cota de piață crește de la 1.8% la 7.3%. Pe target-ul comercial (18-49 ani) de luni pînă în vineri, Radio 21 este a 3-a stație din București, cu o cotă de piață de 7.7%, la diferență de doar 0,3% de al doilea clasat, Kiss FM. Este cea mai mare creștere de audiență a unui post de radio în decursul ultimului an – de la 3.2% la 7.7% Valul de Vară al Studiului de Audiență Radio a fost realizat în perioada 29 aprilie – 18 august 2013, de către IMAS – Marketing şi Sondaje SA şi GfK România – Institut de Cercetare de Piaţă SRL. În cadrul cercetării, s-a măsurat audienţa posturilor de radio la nivel naţional, urban şi în municipiul Bucureşti. Eşantionul are un volum de 9.437 de persoane, cu o eroare maximă de eşantionare de +/- 1,0%. În mediul urban s-au realizat 7.400 interviuri (eroare maximă de eşantionare +/-1,1%), în mediul rural s-au realizat 2.037 de interviuri (eroare maximă de eşantionare +/-2,2%), iar în Bucureşti s-au realizat 1.800 interviuri (eroarea maximă de eşantionare este +/- 2,3%).
Posted on: Tue, 10 Sep 2013 14:27:08 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015