Exagerarea - vineri 19 iul. 2013 (Larisa Bălaşa, ) Fereşte-ţi - TopicsExpress



          

Exagerarea - vineri 19 iul. 2013 (Larisa Bălaşa, ) Fereşte-ţi limba de rău şi buzele de cuvinte înşelătoare! (Psalmii 34:13) O tânără pe nume Margareta s-a întâlnit cu Suzana, o prietenă din copi­lărie. Au povestit despre activităţile şi preocupările lor, dar în conversaţia lor au ajuns să vorbească şi despre Dana, o cunoştinţă comună ... - Ai auzit că Dana vorbeşte cu un băiat? - Da? Nu ştiam. Cum îl cheamă? Cum arată? Hai, povesteşte-mi tot, că sunt foarte nerăbdătoare să ştiu mai multe. - Ei, am aflat şi eu, dar nu ştiu sigur dacă e adevărat. - Nu-i nimic, spune ce ştii! - Bine, am să-ţi povestesc. Am aflat foarte multe. Şi tot aşa, din vorbă în vorbă, aproape au ajuns să plănuiască cum să se îmbrace la nunta Danei şi alte amănunte legate de aceasta. Vi se pare de necrezut sau se poate întâmpla oricăreia dintre noi să exa­gerăm? Chiar dacă uneori ne place să vorbim de toate, ar trebui să ne concen­trăm atenţia doar la cele mai alese cuvinte. Orice cuvânt rostit nu poate fi întors, dar poate clădi sau poate răni sufletul cuiva. Tendinţa firească este să vorbim despre o a treia persoană ... Dacă totuşi eşti hotărâtă să faci acest lucru, gândeşte-te mai mult decât ai făcut-o până acum. Foloseşte filtrul minţii tale: o interesează pe acea persoană cu care vorbeşti ce vrei să-i spui tu despre altul? Ceea ce-i spui e adevărat sau exa­gerezi? E necesară şi constructivă acea discuţie? Te-ai întrebat vreodată cum te-ai simţi dacă ai fi în locul celei de-a treia persoane? Cum e să ştii că cineva vorbeşte despre tine?! Ai vrea să le vezi mimica feţei sau gesturile? Oare ce au de vorbit despre mine? Oare e de bine sau de rău? Oare ce am făcut? Cu ce am greşit? Întrebările pot continua ... Să evităm discuţiile despre alţii. Bunul Dumnezeu ne învaţă să fim echi­libraţi în toate aspectele. Dorinţa Lui este să fim mântuiţi şi să folosim tim­pul petrecut cu alţii în mod benefic. Decât să vorbim tot ce ştim şi ce nu ştim, să inventăm, să exagerăm, ar fi mai bine să tăcem. Exagerarea devine minciună. Vizitele şi întrunirile să aibă un scop constructiv şi bine definit, iar cântecul şi bucuria să ia locul vorbelor fără folos. Când eşti întrebată de un lucru sau despre o anumită persoană, gândeş­te-te ce ar răspunde Isus în locul tău? Sau ce ar face Isus? Viaţa e formată din lucruri mărunte. Dar ştiaţi că cele mai mici lucruri dau farmec vieţii? Să dăm importanţă lucrurilor care ne clădesc caracterul şi să lăsăm deoparte exagerările care pot deveni minciună şi ne îndepărtează de mântuire.
Posted on: Fri, 19 Jul 2013 08:56:15 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015