Fiecare dintre noi caută în permanență acel ceva care - TopicsExpress



          

Fiecare dintre noi caută în permanență acel ceva care consideră că i-ar aduce fericirea mult dorită. Acel grăunte de mulțumire după care alergăm neîncetat toată viața și în jurul căruia gravităm. Pentru unii oameni acel ceva înseamnă bani, carieră ori familie. Sau poate înseamnă orice altceva. Fiecare e liber să își imagineze în fel și chip fericirea. Eu cred că fericirea e acel moment extrem de scurt, de câteva secunde până la câteva minute, în care ți se taie respirația și în care simți că ești de neînvins și că ai toată lumea la picioarele tale. E acel moment memorabil în care simți că nu mai ai loc în propria piele și în care ai impresia că mai ai puțin și te desprinzi de pământ într-un zbor de neoprit. Da, e într-adevăr de scurtă durată și nu îl simți atât de des pe cât cu siguranță ți-ai dori. Dar acele momente în care nu-ți mai încapi în piele de fericire merită toată alergătura, tot efortul, toate sacrificiile.
Posted on: Mon, 02 Sep 2013 18:41:23 +0000

Trending Topics




© 2015