Fior de dor… 125 de ani de la dispariţia Iuliei - TopicsExpress



          

Fior de dor… 125 de ani de la dispariţia Iuliei Haşdeu Duminică, 29 septembrie 2013, începând cu ora 11.00, Sala „Victor Ion Popa”, Muzeul Naţional al Satului şi Asociaţia Iulia Haşdeu pentru UNESCO organizează întâlnirea culturală de comemorare a 125 de ani de la dispariţia Iulia Haşdeu, personalitate marcantă pentru literatura epocii moderne româneşti. Această întâlnire face parte din programul Mari personalităţi şi este menită să aducă aminte societăţii contemporane de oamenii care au făcut diferenţa în istoria noastră, îmbogăţind literatura, muzica, dansul, tehnica, medicina cu opera lor. În această ocazie, aducem în prim-plan personalitatea unei tinere a cărei viaţă scurtă, a marcat societatea modernă românească lăsând în urmă poezie, muzică, pictură, filozofie, teatru. Provenind dintr-o familie de intelectuali – savantul şi scriitorul basarabean Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Iulia, „o ardeleancă născută la Faliciu” - Iulia Haşdeu a fost un copil supradotat care şi-a desăvârşit studiile la Paris, devenid astfel, prima femeie româncă care a studiat la prestigioasa Universitate de la Sorbona. S-a stins din viaţă prea devreme – la numai 19 ani lăsând tatălui său sarcina de a publica opera sa. Este denumită de specialişti „genialul copil al literaturii române” . Programul propus pentru întâlnirea culturală va marca toate aspectele tratate de Iulia Haşdeu în opera sa, bucurându-ne totodată de povestirile, legendele şi basmele adunate în cartea „Fluieraş de os”, ce vor face cunoscută publicului aplecarea acesteia către folclorul şi tradiţiile româneşti. Program: 11.00 Bun venit – Conf. univ. Dr. Paula Popoiu 11.15 125 de ani de Iulia Haşdeu – dr. Aurelia Cosma – cercetător 11.30 Fior de dor… Iulia Haşdeu Viaţa şi opera în imagini 11.40 Destăinuiri lirice Scenetă – actorii Ion Arcudeanu, Doina Ghiţescu, Ana Maria Ghiur, violonista Alice Muller 12.00 Folclorul în creaţia Iuliei Haşdeu Dialog – Dr. Crina Bocşan Decusară, Sandrino Gavriloaia 12.15 Fluieraş de os… Ionel Pană 12.25 Versuri de Camille Armand Actriţa Simona Mihăescu 12.35 Doină pentru Iulia Haşdeu La nai – Narcisa Băleanu 12.45 Destăinuri despre Iulia Haşdeu Mimi Boescu 13.00 Mintea de dincolo Poeta Magda Bădoiu 13.10 Romantism parizian Tudor Niculescu Mizil - chitară clasică
Posted on: Tue, 24 Sep 2013 14:57:40 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015