Fostul Director al Institutului Geologic al României: “Proiectul de la Roşia Montană este de un primitivism înfiorător şi nemaiîntâlnit nicăieri în lume” Ion Longin Popescu | duminică, 22 septembrie 2013 | 19:38 | Un comentariu La Roşia Montană, luna august aduce festivalul fânului, FânFest. Mii de tineri din toată ţara ocupă munţii auriferi, atrăgând atenţia lumii că mineritul nu este calea cea mai bună de dezvoltare durabilă, într-un spaţiu atât de bogat în frumuseţi naturale, în patrimoniu cultural şi istoric. Chiar şi un specialist al cifrelor şi geologiei, cum este fostul director al Institutului Geologic al României, Ştefan Marincea, destituit ilegal în 2010, recomandă Roşia Montană pentru vestigiile ei antice şi nu pentru mina “primitivă”, propusă de o corporaţie, străină de interesele naţionale. Cuvântul său ar trebui să atârne de greu în orice decizie ar lua guvernanţii cu privire la aurul Apusenilor, iar funcţia de director al IGR ar trebui să-i fie redată imediat, ca urmare a deciziei finale a Curţii de Apel Bucureşti. “Institutul Geologic al României nu a fost consultat de autorităţile statului în privinţa proiectului de la Roşia Montană” - Institutul Geologic al României este vârful competenţei geologice româneşti. V-a consultat cineva în legătură cu proiectul Roşia Montană? - Institutul Geologic al României (IGR), înfiinţat de regele Carol I, în anul 1906, nu a fost consultat deloc de autorităţile statului în privinţa proiectului de la Roşia Montană. Abia curând (în anul 2010), directorul general al IGR a fost cooptat în Comisia de Analiză Tehnică (CAT) a proiectului, în vederea obţinerii avizului de mediu. Pentru mine, care îndeplineam în acea vreme funcţia de director general, a fost o surpriză plăcută, întrucât cunoşteam conţinutul proiectului şi îl evaluasem critic, la cererea mai multor prieteni din societatea civilă. Deşi la realizarea acestuia s-au folosit materiale ale IGR, iar experţii noştri au participat la elaborarea unor foi de hartă, nu au fost consultaţi nici de stat, nici de compania RMGC. - Câte zăcăminte de aur are România, domnule geolog? - România are 69 de perimetre aurifere! O parte dintre acestea au fost concesionate, în vederea efectuării prospecţiunii de detaliu sau explorării, unor companii străine specializate (Samax, Carpathian Gold, Transylvanian Gold, Valhalla Resources). Însă în România sunt, la ora actuală, solicitate doar două licenţe de exploatare: faimoasa licenţă de la Roşia Montană şi mai puţin mediatizata licenţă de la Certej. - Mulţi geologi români au ajuns să lucreze în slujba străinilor, deoarece descoperirile lor intră, de regulă, pe mâna corporaţiilor de peste Ocean. Cât adevăr este în aceste afirmaţii? - Aceste afirmaţii sunt, din păcate, adevărate. Dacă ne referim strict la datele obţinute anterior, nefericitele, în opinia mea, Norme de Aplicare a Legii Minelor (HG 1208/2003), le permit companiilor miniere şi petroliere, în anumite condiţii, achiziţia directă, de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, a unor date primare, contra unui cost pe care eu îl consider modic sau, mai corect spus, nesemnificativ, în raport cu investiţia de obţinere a acestor date. În acest sens, putem spune că geologii români lucrează sau au lucrat indirect pentru companiile străine. - Şi la Roşia Montană, şi la Certej, participaţia statului la volumul de acţiuni este de circa 19%, restul aparţinând corporaţiilor. Nu este prea puţin? - Evident, participaţia statului la un proiect minier trebuie tratată în mod diferenţiat. Pentru zăcăminte mari, cu perioadă de viaţă lungă, este preferabilă asocierea cu un dezvoltator (companie minieră) puternic şi perceperea unei cote părţi din profit. Pentru investiţiile speculative şi pentru zăcămintele de talie mică este preferabil un “joc” al redevenţelor miniere, care acum sunt, în opinia mea, mult prea mici. Particularizând, pentru zăcămintele de aur ale României se poate asigura rentabilitatea şi la redevenţe de 15% pentru aur sau cupru (şi nu 4%, cât s-a angajat să plătească Gold Corporation -n.red.)! Aceasta ar încuraja şi o exploatare complexă, conducând la valorificarea subproduselor (telur, germaniu, seleniu, plumb, zinc etc.), în scopul creşterii profitului net. “Patrimoniul cultural nu trebuie sacrificat” - Sunt atât de importante veniturile pe care le va obţine statul la Roşia Montană, încât să merite să distrugem galeriile romane unice, din masivele Orlea, Cârnic şi Jig Văidoaia? - Evident, exploatarea resurselor nu trebuie să se facă cu orice preţ. Ca cetăţean responsabil şi informat, nu aş sacrifica în nici un caz patrimoniul cultural în favoarea proiectului. O exploatare cu ignorarea intereselor cultural-istorice, de mediu sau sociale, este de neimaginat, iar România este semnatara unor acorduri specifice la nivel european şi mondial, care trebuie respectate. Particularizând, am convingerea că exploatarea aurului din România nu trebuie să înceapă la Roşia Montană, unde, după crima culturală a distrugerii Masivului Cetate, pe vremea lui Ceauşescu, ar urma să distrugem şi Masivul Cârnic, cu galeriile sale romane şi medievale. România are destule depozite aurifere, de notorietate mai mică, dar cu rezerve substanţiale. Rămâne să ne uităm dacă exploatarea lor nu ar fi mai puţin distructivă din punct de vedere patrimonial. - În calitate de fost membru al Comisiei de Avizare Tehnică, v-aţi opus proiectului Roşia Montană, invocând tehnologia depăşită. Despre ce este vorba? - Din punct de vedere al tehnologiei de extracţie şi procesare propusă, proiectul de la Roşia Montană este de un primitivism înfiorător, lacunar şi unic în lume, întrucât exclude din procesul tehnologic două etape importante ale unui proiect “clasic” de acest tip: flotarea şi oxidarea minereului sulfuros “refractar” la cianurare. La o conferinţă Roşia Montană În fapt, într-un proiect ca cel despre care vorbesc, se cianurează un concentrat, şi nicidecum întreaga masă de minereu, cum propune Roşia Montană Gold Corporation în actualul proiect. Pentru a fi pe înţelesul tuturor, cianurarea întregii mase miniere permite doar recuperarea facilă a aurului nativ şi a celui din aliajul natural al aurului cu argintul, electrumul. În schimb, rămâne în şlamul de cianurare aurul inclus în sulfuri, care vor forma, în urma cianurării, sulfocianuri, cu descompunere întâmplătoare. În felul acesta se pierd toate metalele, altele decât aurul şi argintul, toţi metaloizii (telur, germaniu, seleniu, arsenic) şi o cantitate de peste 100 de milioane de tone de feldspat potasic (folosit în industria ceramicii). Practic, se aruncă milioane de euro (îngropaţi pentru 120 de ani – perioada de descompunere a cianurilor din iazul de decantare) şi se cresc inacceptabil costurile de mediu şi de întreţinere după terminarea exploatării, pentru obţinerea rapidă de aur şi argint “mai ieftine”. Prin eliminarea din fluxul tehnologic a uzinei de flotare şi a facilităţilor de oxidare a minereului “refractar” la cianurare se vor crea mai puţine locuri de muncă şi se va scădea durata de viaţă a proiectului. Nu ştiu să existe în istoria mineritului recent vreun exemplu de exploatare a unui zăcământ de această talie, în numai 14-16 ani! Cum stăm cu principiul dezvoltării durabile, care ne impune să nu epuizăm zăcământul într-o singură generaţie? “Un proiect sărac, care compromite industria mineritului!” - RMGC spune că zăcământul de la Roşia Montană este cel mai mare din Europa. Este adevărat? - E o minciună sfruntată. Zăcământul este cel mai mare dintre cele explorate în detaliu în România, definindu-se aici o rezervă de 330,5 tone de aur şi 1628,4 tone de argint. De fapt, la Roşia Montană, vorbim de 5 zăcăminte, apropiate spaţial. Răspunsul la întrebarea dacă acest ” zăcământ compozit” este cel mai mare ar trebui să îl dea Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, dar l-au dat celebrii geologi Ghiţulescu şi Socolescu încă din 1941. Când s-a pus problema refacerii rezervei de aur a Băncii Naţionale, în anii ’50, s-a exploatat un singur zăcământ, dar altul decât cel de la Roşia Montană. În concluzie, dacă zăcământul nu este cel mai mare din România, nu poate fi cel mai mare din Europa. - Propaganda oficială a Gold Corporation spune că proiectul lor va revigora industria mineritului în România. Cât adevăr este în această afirmaţie? - Proiectul Roşia Montană este un proiect sărac, care, dimpotrivă, compromite industria mineritului! Acceptarea ca atare a proiectului ar presupune costuri de mediu şi de imagine care ar afecta grav exploatarea aurului în România, unde avem, cum am spus, multe alte zăcăminte. Coborând inadmisibil de mult ştacheta de mediu, am îndepărta în mod cert alţi investitori şi, procedând prin simetrie, ne-am “alege” cu 2900 de hectare de şlam cianurat, numai la rezervele de aur estimate actualmente în Cadrilaterul Aurifer din Munţii Apuseni! - Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) pare un stat în stat. Cum ar trebui să funcţioneze această instituţie publică? - ANRM ar trebui să funcţioneze ca Birou de Concesiuni Miniere şi Petroliere, asumându-şi un rol tactic, în vreme ce Serviciul Geologic ar trebui să elaboreze studii, strategii şi să îi creeze un portofoliu de zăcăminte noi. Le explicam unor prieteni finanţişti că diferenţa între cele două entităţi este similară diferenţei între Ministerul de Finanţe şi Banca Naţională. Din nefericire, în geologie, România nu are o Bancă Naţională (Serviciu Geologic) şi a pasat o serie de atribute ale acesteia Ministerului de Finanţe (ANRM) şi băncilor comerciale (diferite entităţi geologice private). De aici, lipsa de informare (am văzut deseori proiecte de exploatare în care concesionarul – firmă privată – deţinea mai multă informaţie decât vânzătorul – statul reprezentat de ANRM), lipsa de transparenţă (aş spune secretomania stupidă), lipsa de perspectivă în gestiunea proiectelor miniere şi petroliere, care se dezvoltă necoordonat etc. - În fine, de ce credeţi că nici după 17 ani RMGC n-a obţinut avizele necesare demarării proiectului? Se tem miniştrii să-şi pună semnătura? - Nu cred că vreun funcţionar public cu rang de decizie ar dormi liniştit ştiind că a autorizat realizarea unui iaz de decantare a reziduului de 363 de hectare, care se va afla în spatele unui baraj înalt de 185 de metri şi este degradabil în circa 120 de ani! 120 de ani de risc şi o opinie publică destul de matură, într-o ţară europeană, ar constitui o ameninţare la adresa somnului liniştit al respectivului demnitar şi nu numai al lui. Pe scurt, nu văd nicidecum proiectul realizabil în forma sa actuală. Interviu publicat de Forumula AS
Posted on: Mon, 23 Sep 2013 17:53:22 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015