Franţa, o ţară care nu întreţine relaţii prea cordiale cu guvernul islamist al Turciei, a suscitat de această dată mare satisfacţie la Ankara, solicitând, prin şeful diplomaţiei pariziene, Laurent Fabius, „o reacţie în forţă a Comunităţii Internaţionale”. Franţa consideră că, dacă se va proba utilizarea de arme chimice de către unităţile regimului Assad, va fi sosit timpul să se treacă la acţiune. La rândul ei, Turcia, o fostă aliată a regimului Assad care a trecut între timp cu arme şi bagaje în tabăra rebelă, din care fac parte şi forţe islamiste, a apreciat că forţele guvernamentale „au încălcat mai multe linii roşii”. Anterior, acelaşi guvern islamist al Turciei, ai cărui membri au comis repetate derapaje calificate, de critici, drept antisemite, apreciase că puciul militar anti-islamist din Egipt ar fi fost "opera israelienilor". Întâmplător sau nu, ministrul israelian pentru informaţii şi strategie, Yuval Steinitz, a confirmat că în Siria s-a produs un atac chimic. Steinitz a calificat regimul Assad drept „excepţional de brutal”. Aceasta este realitatea. Pe care mai nimeni n-o contestă. Conflictul civil sirian s-a soldat cu peste 100.000 de victime omeneşti de la izbucnirea lui, în 2011, încoace. Dar SUA şi aliaţii lor occidentali nu se pot, totuşi, hotărî să intre în acţiune. Nu doar pentru că Washingtonul nu vrea să supere Rusia, ori teocraţia şiită, iraniană. Ci şi pentru că forţele angrenate în frontul opoziţiei libiene includ grupări islamiste, sunite, radicale, virulent antiamericane şi antioccidentale. În răstimp, debarcarea islamiştilor egipteni din Frăţia Musulmană pare să-l fi încurajat mult pe Assad. Fiindcă, spre deosebire de predecesorii lor islamişti la putere, generalii egipteni din jurul actualului lider de la Cairo, Abdel Fattah al Sisi, manifestă oarecare simpatie faţă de regimul de la Damasc. Simultan, frica de o nouă victorie islamistă, de tipul celor repurtate după revoluţiile magrebine, în urma eventualei înlăturări a regimului Assad, paralizează bună parte din lumea arabă, islamică şi occidentală. Chestiunea e cu atât mai complicată, cu cât imixtiunea în războiul civil sirian, de partea regimului Assad, a Iranului şi a grupării teroriste şiite, libaneze, Hizbullah, susţinută de Teheran, a plasat de partea adversă unele puteri regionale, precum Arabia Saudită. Care, pe de o parte, se teme de iranieni, iar pe de alta a salutat debarcarea Frăţiei Musulmane în Egipt. Nici una din părţi nu se va putea impune rapid. E clar, ca atare, că oprirea revoltătorului carnagiu sirian face imperativă o înţelegere internaţională. Sau, dacă ea nu e posibilă, o intervenţie apuseană. Administraţia Obama nu va putea evita la nesfârşit adoptarea unei decizii.
Posted on: Fri, 23 Aug 2013 18:21:33 +0000
Trending Topics
Recently Viewed Topics
© 2015