Fuego, premiat la “Salonul Internaţional de Carte”, - TopicsExpress



          

Fuego, premiat la “Salonul Internaţional de Carte”, Chişinău, 2013 Se potriveşte ca muzica să aibă o tainica legătură cu versul, iar emoţia unui cântec special reprezintă contopirea acestor două mirări. Nu putem însa omite că mesajul este conferit de cuvânt. Acel cuvânt care transmite, care completează şi desăvârşeşte muzica. O astfel de legatură s-a creat şi între maestrul Grigore Vieru şi artistul Fuego. Creaţiile celui dintâi au conferit sens şi substanţă muzicii atât de sensibile promovate de cel din urmă. Trei ani de colaborare au existat între cei doi, iar rezultatul acestora se regăseşte în volumul “TESTAMENT”, o carte mărturie, cu o prezentare şi un concept complex, într-un regal al poeziei şi excelenţei. La începutul acestei săptămâni, în cadrul “Salonului Internaţional de Carte 2013”, ediţia a-XXII-a, desfăşurat la Chişinău, volumul “TESTAMENT” a primit unul dintre cele mai importante premii, fiind în competiţie cu alte cărţi speciale din cele 18 ţări participante. Este vorba despre distincţia “ARTA CĂRŢII”, aceasta fiindu-i acordată lui Fuego pentru iniţiativa sa admirabilă, precum şi Asociaţiei Culturale “REGAL D’ART” pentru conceptul unic, pentru prezentare, calitatea execuţiei, conţinut şi aspect. Premiul a încununat şi a confirmat valoarea culturală a colecţiei, reuşind să demonstreze că opera maestrului Grigore Vieru este vie, militează pentru frumos şi pentru înalt. Diploma a fost înmânată scriitoarei Lucia Olaru Nenati, un spirit artistic desăvârşit, prietenă a poetului Grigore Vieru, precum şi a lui Fuego. Ea a rostit câteva cuvinte emoţionante cu privire la relaţia sa cu maestrul, la simplitatea şi genialitatea acestuia, precum şi impresii apreciative despre cartea “Testament”. Manualul de poezie “TESTAMENT”, editat şi lansat de Asociaţia Culturală “Regal d’art” cuprinde toată opera lui Grigore Vieru, scrisă în ultimii trei ani de viaţă pentru cel căruia i-a fost mentor şi formator, Fuego. Întreaga comoară, de cântec şi uimire, de vers pasionant şi idei ce incendiază constant conştinţa, aduce în prim plan creaţiile din ultimele clipe de jertfă pentru artă ale poetului, dedicate cu nobleţe şi sinceritate celui care i-a descoperit, asimilat şi apoi împărtăşit, cel mai elocvent, atingerea de geniu, celui pe care la considerat ca pe fiul său, Paul Surugiu. Această ediţie a fost editată în colecţia „Regal de poezie” şi este dedicată bibliofililor, cuprinzând înlăuntrul său un mănunchi de artă şi esenţă, de frumuseţe şi poezie. Cartea a fost prezentată pentru prima dată public anul trecut, în cadrul manifestarii de decernare a “Titlului de Artist al Poporului Republicii Moldova” lui FUEGO, pentru meritele sale aduse culturii, artei şi valorilor româneşti. Atunci, artistul a prezentat şi oferit cartea preşedintelui Basarabiei, Nicolae Timofti. Iată ce afirma Fuego cu privire la decernarea acestei distincţii: “Sunt onorat să primesc un astfel de premiu, cu atât mai mult cu cât el este destinat unui volum de cinste pentru memoria şi opera mentorului meu, nenea Grig, o lucrare de artă înnobilată cu poeme de lumină, un cântec pentru cei nesinguri, dezvăluind “Taina care mă apără”, poezia muzicii şi muzica poeziei. Meritele nu îmi aparţin, ele îndreptandu-se către cei ce au realizat cartea, în schimb sunt fericit să ştiu că misiunea mea, aceea de a promova în continuare idealul, gândurile şi minunile maestrului, are ecouri puternice. Am făcut legământ pentru a duce mai departe opera sa, iar acum pregătesc tuturor o surpriză. Voi realiza un spectacol de muzică şi poezie, denumit sugestiv “TESTAMENT”, în Sala Mică a Teatrului “Alexandru Davila” din Piteşti, în care imaginea va fuziona cu emoţia, cântecul va fi împletit cu versul, iar opera lui Grigore Vieru va fi readusă pe locul pe care îl merită. În inima iubitorilor de poezie.” Fan Club Fuego Romania fanclubfuegoromania fuegoromania fuego-noutati-fanclubfuegoromania https://facebook/fanclubfuego.romania https://facebook/FuegoFanClubFuegoRomania
Posted on: Sun, 08 Sep 2013 11:59:06 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015