IONEL BOTA Haiducul Adam Neamţu, „puşcăria” din Oraviţa şi alte însemnări despre o veche clădire din capitala Ţării Caraşului În 1720, episcopul de Cenad solicită Biroului Aulic de Construcţii din Timişoara, care avea misiunea să sprijine operaţiunea modernizării edificiilor civile, militare şi religioase din întreg Banatul, un proiect de consolidare la casa parohială romano-catolică din Oraviţa. Încep o serie de aplicaţii edilitare şi apar noi clădiri destinate să intre în circuit oficial public. În 1736, arhitectul Fischer von Erlach şi inginerul Caspar Dissl, coordonatorii biroului, îşi pun apostila pe documentul care consacră intrarea în reparaţii sau chiar ridicarea unor edificii noi în zona Oraviţa, implicit refacerea locuinţei parohiale. Între aceste clădiri noi, sedii ale instituţiilor oficiale sau locuinţe, majoritatea purtând amprenta barocului târziu sau vienez, cum este acreditat acest curent artistic în lucrările specialiştilor, se află şi vechea închisoare imperială, activă chiar din 1721. De ea se va lega, mai târziu, în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, istoria haiducului Adam Neamţu, personaj în legătură cu care, prin 1983, Sergiu Nicolaescu se arăta interesat să filmeze pe baza unui scenariu realizat de un scriitor român din fosta Jugoslavie în colaborare cu un profesor de istorie din Oraviţa. După dezastrele din 1738 ale conflictului turco-austriac, cu desfăşurări multiple în ţinutul orăviţean, sunt aduşi special de la Timişoara Carl Alexander Steinlein, bursier al împărătesei Maria Therezia la Viena, cu o echipă completă de ingineri şi proiectanţi, între care fraţii Johann şi Wenzel Lecher, românul Theodor Kostka, fost student al celebrului Frémaut şi meşterul Anton Platet. Se reface şi clădirea, das gefängnis, unde un „lintel”, „sturz”, preia împingerile zidăriei de deasupra, fiindcü aici piatra ia locul cărămizii arse ori crude. În fundaţia „fondamenti”, „fondamente”, se practica sistemul de blocaj, emplectonul mixt „rottame di pietre”, „füllsteine”, „gussmanerwerk”. Fiind importantă între clădirile cu un etaj, infrastructura „unterbau” ori „sottostruttura” e din piatră moale (tuf calcaros) fiind încastrată la îmbinare o grindă de sprijin „balken”. În sistem amorsă, zidul alternează piatra făţuită şi nefăţuită dar,pe alocuri, se combină piatra şi cărămida, „adentellatura”, „ansatz”, „zahnsteine”. Etajul e organizat „a piano”, în genul clădirilor din nordul Italiei, din zona semiurbană Verona–Veneţia–Padova (cândva provincii ale Habsburgilor) dar avem asemănări şi cu tehnicile „geschoss”, „stock”, „stockwerk”, după modelul unor clădiri din Austria: Innsbruck, Schwaz, Graz. La fel şi beciurile, „cantina”, „keller”, sau împărţirea în celule, die zelle, carcere, die kerker, aşa cum arătau în secolul XVIII. Ferestrele sunt polilobe, în tehnica ambrazura, „strombatura”, „spaletto”, „fensterleibung”, „fensterwadung”, „fensternische”, stilul de amenajare a banchetelor de fereastră şi pervazelor se realizează în variantele „parapetto di finestra” şi „ fensterbank”. La multe ferestre, cremona era din tijă metalică, „spagnobetta di finestra”, „fensterriegel” iar cadrul din lemn, metal ori piatră, cerceveaua „telaio”, „fensterrahmen” este o structură mobilă. Ferma acoperişului, în pupitru, realizată în tehnicile jumătăţii de secol XVIII, „cavalletto”, „binderdreieck, „dachstuhl”, aduce cu impozanta clădire din Viena imperială a „puşcăriei civile” din Burghaus. Ca şi tipul de căprior, un specific al clădirilor baroce, „puntone”, „sparren”. Lucarna „dachfenster”, „giebelfenster”, apare la acoperişul clădirii de secol XVIII. Spaţiul podului unde chiar mici încăperi sunt amenajate, servea atunci doar ca loc de depozitare pentru diverse utilităţi şi încăpere de locuit pentru offizierprisonn, gefängnisfhrer, gefängnisleiter. Acoperişul era în terasă pe una din laturi, cu parapet de protecţie la bază şi pantă între 8-10 grade, versantul din faţadă fiind retezat de un fronton trapezoidal, cu învelitoare proprie peste încăperi aşa cum au acoperişurile articulate din cartierul vechi al oraşului. Clădirea, în ansamblu, are aspectul unei hale „mercato”, „kaufhaus”, incinta spaţiului locuibil, „ringmaner”, „umfriedung”, are o latură lipită de trama stradală şi curtea o bănuiai după zidul şi poarta înaltă. Ca un specific, influenţa organizării spaţiului curţii interioare de la coloniştii tirolezi, se identifică aici în „curtea de aerisire”, cu „atriu”. Printr-un „corridolo”, spaţiu de trecere, nici îngust, nici larg, intri direct din stradă spre celelalte încăperi ale clădirii. La etaj, culoarul de tip „passagio” ori „verbindungsgang” e caracteristic dar şi gangul lat, boltit spre curtea interioară, „kreuzgang”, „galeria di chiostro. În epocă, secolele XVII-XIX, holul de la intrare pardosit cu faianţă de Liverpool, „vorraum”, „vorsaal”, deschis şi spre curte. Organizarea pavimentului curţii interioare are imbricaţia lamelelor de piatră, polilobate, în genul „schuppenornament”, bosajul e un paviment din blocuri de piatră, în tehnicile rustica, dalajul, un paviment din dale e aşezat în tehnica „lastricamento” şi în stilul „fliesenboden”. Sistemul de pavaj în carelaj (piatră, gresie, ceramică), în tehnicile „ambrogetto”, „mattonamento”, „pavimento a mattonelli”, „fliesempflaster” e al aleilor interioare, astăzi distruse, sunt acoperite cu paviment din carouri de piatră, „fliesen”, „bodenfliese” dar aveam, tot aici, şi carourile din piatră, „mattonella”, „piastrella”, „kachel”. Montarea cărămizilor în „kantenweise” („canto”) pentru efect decorativ, a lăsat urme la îmbinarea etajelor, se simţea nevoia creării impresiei de esplanadă „vorplatz” şi deschiderii perspectivei. Fântâni mici cu bazin, prevăzute uneori cu robinet şi o ţeavă de scurgere, „acvamanila”, „giessgefäss” ori „giesslöwe”, există în zonele în care se realizau ieşirile la apelul de seară şi de dimineaţă. Erau şi două bazine cu ţâşnitoare „wasserbecken”, aduse de la Gosslar, din Germania, o dată cu altele, de la Casa Iucu, de exemplu. Dar în cele patru curţi interioare şi în grădina din latura nordică a clădirii era montat câte un modest havuz. Astăzi, vechea „puşcărie”, azi clădire împărţită în locuinţe, ar putea fi amenajată pentru vizitarea de către turiştii veniţi din toată lumea, atraşi de povestea lui Adam Neamţu. S-a păstrat, în colecţia unui istoric bănăţean, însemnarea conţinând schiţa părţii din edificiu pe unde trebuia să evadeze haiducul Adam Neamţu şi textul codificat, cifrat, al detaliilor evadării. O placă memorială ar putea să explice, pe scurt, şi importanţa edificiului în istoria Oraviţei, a Ţării Caraşului, a Banatului Montan.
Posted on: Mon, 30 Sep 2013 10:59:40 +0000