Ieri toată ziua mijloacele de informare în masă ne-au informat - TopicsExpress



          

Ieri toată ziua mijloacele de informare în masă ne-au informat despre situaţia din Consiliul municipal Chişinău, despre coaliţia monstruoasă dintre PL şi PCRM, aşa o numeau mai mulţi, despre faptul că noua coaliţie nu face decât să-şi satisfacă propriile ambiţii etc., ba chiar reprezentanţii PLDM au convocat şi o conferinţă de presă prin intermediul căreia să spună întregii ţări cine sunt cei de la PL şi PCRM, şi că ei, consilierii PLDM, sunt cheie de biserică şi nu vor altceva decât să facă regulă în municipiu, bănuiesc că şi în ţară. Chiar m-au făcut să râd, iarăşi vorba moldoveanului „Văd paiul din ochiul altora, dar nu văd bârna din ochiul lor”, păi cum vine asta, taică, de ce voi, cei care aţi făcut şi mai continuaţi să faceţi atâtea năzdrăvănii în raionul Floreşti împreună cu Partidul Comuniştilor nu spuneţi la lume că nici voi nu rămâneţi în urmă, că vă faceţi mendrele bine-mersi de doi ani şi ceva într-un raion care, din mila voastră, nici până astăzi nu are preşedinte? De ce nu spuneţi că aţi făcut-o tot din interes personal şi anume pentru a împărţi funcţiile în raion? De ce nu spuneţi cum aţi „chidănit” Partidul Democrat, cărora le-aţi jurat credinţă la timpul oportun, făcând alianţă cu PCRM (Oare asta nu este coaliţie monstruoasă cum o numiţi voi?) şi într-un timp foarte scurt aţi eliberat din funcţie comisarul de poliţie, directorul spitalului raional, şeful direcţiei generale educaţie, medicul şef veterinar, şeful secţiei cultură, alţi funcţionari publici, iar în loc au fost numiţi membri ai PLDM-ului. Nu ştiu cum vi se primeşte, dar o faceţi în teritoriu atât de iscusit, că PCRM nu se alege decât cu şifonarea imaginii pe care o va simţi în campania electorală, dar de fapt la Floreşti, odată cu adoptarea deciziei de fuzionare a şcolii primare din oraş cu liceul „Miron Costin” deja se simte. Ieri, în faţa şcolii primare Floreşti, circa patru sute de părinţi, bunei, profesori, scandau ca pe timpuri „Jos comuniştii””, iar înaintaşul comunist care suplineşte funcţia de preşedinte de raion, aflat în faţa mulţimii, o dăduse de măligă. Printre cei adunaţi se auzeau glasuri de genul „Bravo lor, o să vadă votaţi când s-a urca porcul în cireş!”; „Sunt mincinoşi şi ăştea, sus spun una, jos fac alta, cum să-i mai crezi!”. Aş putea la acest capitol să vă spun multe, dar vorba moldoveanului „Măsura astupă gura!”, iar măsura unei mişcări politice este măria sa votul, aşa că mai vedem noi care vă va fi dimensiunea politică după campania electorală, că pofta vă este foarte mare!
Posted on: Fri, 06 Sep 2013 04:28:51 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015