Imperiul Otoman a ajuns la apogeul dezvoltării sale în perioada în care a fost condus de faimosul sultan Suleiman Magnificul. Campaniile sale militare au adus în interiorul graniţelor imperiului teritoriul Irakului de astăzi, mare parte din Africa de Nord cu Algerul şi Tunisul, Arabia şi Yemenul. În acelaşi timp, otomanii ajunseseră şi o temută forţă navală, cu impresionante flote comerciale şi de război. Unul dintre cele mai puţin cunoscute rezultate ale expansiunii otomane a fost apariţia şi stabilizarea elementelor etnice slave nu doar în rândul trupelor de ieniceri, ci şi în cadrul elitei conducătoare. Între popoarele slave prinse în această situaţie se remarcau în primul rând sârbii, iar limba sârbă era des auzită la Înalta Poartă, fiind larg folosită şi în cadrul scrierii documentelor oficiale, alături de limba turcă. După cum scria istoricul italian Paolo Giovio, „La curtea marelui sultan Suleiman se vorbesc mai multe limbi. Turca este limba conducătorilor, araba este limba legii musulmane şi a Coranului, iar slavona este vorbită mult în rândul ienicerilor şi al grecilor”. Călătorul polonez Jan Strijkowskij nota în anul 1574 că, atunci când poposise la Istanbul, străzile erau străbătute de cobzari care cântau în limba sârbă despre victoriile turcilor asupra papistaşilor. Iar un înalt oaspete italian al sultanului Suleiman Magnificul scria că acesta respecta atât de mult valorile şi obiceiurile Roxelanei, încât învăţase foarte bine limba ucraineană pentru a vorbi fluent cu soţia sa favorită. Ţinuturile Ucrainei de astăzi nu au fost niciodată cucerite de otomani. Cu toate acestea, au servit deseori drept adevărate „rezervoare de sclavi albi” pentru Înalta Poartă. Sclavii ucraineni printre cei mai căutaţi de către turci, aceştia fiind atraşi, fără îndoială, de frumuseţea unică a femeilor slave, precum şi de statura fizică impunătoare a băieţilor capturaţi pentru a deveni ieniceri de elită.
Posted on: Wed, 17 Jul 2013 08:45:32 +0000