Impozit pe venit şi pe veniturile obţinute din România de - TopicsExpress



          

Impozit pe venit şi pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi – modificari CF dupa plublicarea OUG 102/2013 Dupa cum stiti, în Monitorul Oficial nr. 703/15.11.2013, a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 – text integral aici – prin care au fost aduse modificări şi completări Codului Fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare. În articolul de mai jos, va supunem atentiei principalele modificări aduse regimului impozitul pe venit şi pe venitul microîntreprinderilor şi pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi, care vor intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2014. Speram sa va fie de folos. Impozitul pe venit Principalele modificări şi completări în ceea ce priveşte impozitul pe venit se referă la: - acordarea deductibilităţii cheltuielilor cu dobânzile aferente împrumuturilor în valută de la persoane fizice şi juridice, altele decât instituţiile care desfăşoară activitatea de creditare cu titlu profesional, în cazul contribuabililor care realizează venituri din activităţi independente la care venitul net anual se determină pe baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, la nivelul ratei dobânzii pentru împrumuturile în valută;. - crearea cadrului legal pentru deducerea din venitul brut din salarii a contribuţiilor obligatorii aferente unei luni, indiferent de faptul dacă acestea sunt plătite în Romania sau într-un alt stat membru UE sau stat membru al SEE, potrivit prevederilor regulamentelor Uniunii Europene, a legislaţiei SEE sau a convenţiilor/acordurilor privind coordonarea sistemelor de securitate socială în care Romania este parte. UTIL – Impozitul pe profit şi impozitul pe venitul microîntreprinderilor – noi modificări aplicabile dupa OUG 102/2013 – CLICK AICI - posibilitatea de actualizare a preţului mediu pentru determinarea venitului impozabil în cazul veniturilor obţinute de persoanele fizice sub formă de arendă primită în natură. - simplificarea tratamentului fiscal al veniturilor obţinute din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal prin abrogarea prevederilor referitoare la opţiunea contribuabililor de a determina venitului net din arendă în sistem real. - deducerea din veniturile realizate anual din categoria venituri din cedarea folosinţei bunurilor a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate. - neimpozitarea veniturilor obţinute din cultivarea terenurilor cu plante furajere graminee şi leguminoase pentru producţia de masă verde destinate furajării animalelor deţinute de contribuabilii pentru care venitul se determină pe baza normelor de venit sau care obţin venituri neimpozabile din activităţi agricole. - stabilirea tratamentului fiscal in cazul persoanelor fizice care primesc materiale publicitare, pliante, mostre, puncte bonus acordate cu scopul stimulării vânzărilor. - crearea cadrului legal pentru ca persoanele fizice rezidente într-un stat UE sau SEE, care obţin venituri impozabile din România, să beneficieze de deducerile fiscale prevăzute de lege pentru contribuabilii rezidenţi, ţinând seama de situaţia contribuabilului. - s-au introdus prevederi referitoare la tratamentul fiscal al veniturilor obţinute din străinătate de natura celor obţinute din România în situaţia în care acestea din urmă sunt venituri neimpozabile în sensul că se aplică acelaşi tratament fiscal ca şi pentru cele obţinute din România. Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi În cazul impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România noul act normativ prevede reducerea perioadei de deţinere a minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice române de la 2 ani la 1 an pentru acordarea scutirii de impozit a veniturilor de natura dividendelor plătite de persoanele juridice române către persoane juridice nerezidente.
Posted on: Fri, 22 Nov 2013 09:09:24 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015