LA UZDIN A AVU LOC ADUNAREA ANUALĂ ELECTORALĂ A ASOCIAŢIEI - TopicsExpress



          

LA UZDIN A AVU LOC ADUNAREA ANUALĂ ELECTORALĂ A ASOCIAŢIEI CIVICE BANATIC-ART DIN VÂRŞEŢ Continuarea activităţii Miercuri, 18 septembrie 2013, la Uzdin a avut loc Adunarea anuală electorală a Asociaţiei Civice Banatic – Art din Vârşeţ, ne informează domnul Eugen Cinci, preşedintele acestei Asociaţii. Pe ordinea de zi au figurat trei puncte printre care adoptarea raportului de activitate pentru perioada 2008 – 2013, discutarea activităţii în momentul de faţă precum şi alegerea organelor de conducere ale Asociaţiei. În prezentarea raportului de activitate, preşedintele Asociaţiei, Eugen Cinci a amintit faptul că Asociaţia Civică Banatic - Art a fost înfiinţată pe data de 26.09.2008 la Satu Nou. Tot aici a fost adoptată hotărârea de înfiinţare a Orchestrei de Muzică Populară a Românilor din Republica Serbia Rapsodia Bănăţeană. În cei cinci ani de activitate Asociaţia Civică BANATIC - ART şi mai ales Orchestra Profesionistă de Muzică Populară a Românilor din Serbia Rapsodia Bănăţeană prin care această Asociaţie şi-a manifestat existenţa, a creat un produs artistic unic pentru românii din Voivodina. Pentru prima dată, aceştia au reşit să creeze o formaţie orchestrală, din proprie iniţiativă, alcătuită în majoritate din români, muzicieni profesionişti, cu permanenta dorinţă de a perfecţiona calitatea artistică a interpretării susţinând spectacole de excepţie la Vârşeţ, Panciova, Novi Sad, Uzdin, Râtişor, Coştei, Seleuş, Timişoara. Cel mai mare succes l-a reprezentat în orice caz seria de concerte organizată cu maestrul Gheorghe Zamfir în anul 2012. Cea mai mare problemă cu care s-a confruntat activitatea Orchestrei a fost cea financiară. În cei cinci ani de activitate, Orchestra a beneficiat în primul rând de sprijinul sponsorilor care au făcut posibilă persistarea în cele mai grele situaţii. Printre sponsorii care au sprijinit activitatea au fost dl. Cuzman Turcoane patronul firmei „Tehnika” din Vârşeţ, dl. Dănuţ Cioloca patronul întreprinderii „Žitobanat“ din Vârşeţ, firmele URMICO, „Fortuna”, „Rasing” din Vârşeţ. Dintre autorităţiile publice şi locale, cel mai consistent sprijin a fost primit din partea Primăriei Vârşeţ, prin proiectele depuse, urmată de Secretariatul Provincial pentru Cultură şi Informare Publică şi Secretariatul Provincial pentru Comunităţi Etnice, Administraţie, Reglementări şi Învăţământ. Nu poate fi uitat sprijinul acordat de către CC 3 octombrie sin Satu Nou şi domnul Sorin Boleanţu, CRS şi domnii Ion Cizmaş respectiv Ion Magda. Asociaţia Civică Banatic – Art a avut o colaborare de succes cu RT Victoria din Vârşeţ şi domnul Ioan Todoran, CPE Libertatea şi RT Voivodinei precum şi cu diverse asociaţii culturale din România. Când este vorba despre activitatea din prezent, s-a subliniat faptul că din cauza problemelor de ordin financiar activitatea orchestrei a fost oprită. În acest an, graţie propiectelor aprobate la Departamentul Politici pentru Românii de Pretutindeni de la Bucureşti, se va permite reluarea activităţii astfel că în perioada imediat următoare orchestra Rapsodia Bănăţeană va susţine concerte alături de maestrul Gheroghe Zamfir, menite în primul rând românilor din Serbia de Răsărit. S-a mai hotărât majorarea onorariilor membrilor orchestrei şi de asemenea s-au adoptat unele hotărâri cu privire la structura şi modalitatea de desfăşurare a repetiţiilor pe viitor, precum şi cu privire la componenţa acesteia. În partea şedinţei menită alegerilor, Adunarea a reales în funcţia de preşedinte pe dl. Eugen Cinci. În funcţia de secretar al Asociaţiei a fost reales dl. Darian Rachitovan iar în funcţia de preşedinte al Consiliului Artistic pe prof. Graţian Petrovici. În fruntea Consiliului Executiv a fost ales prof. Daniel Cheţ iar preşedintele Comisiei de Control este în continuare prof. Nicola Pascu. Mariana STRATULAT Pag 9 Cultură din 28 septembrie 2013
Posted on: Mon, 23 Sep 2013 11:06:40 +0000

Trending Topics



Recently Viewed Topics




© 2015