La capăt, nu de la capăt... Trăim vremuri tulburi, se vede cu ochiul liber! Omenirea este pândită de pericole la tot pasul. Cutremure nimicitoare, incendii devastatoare, inundaţii de proporţii, taifunuri de nestăvilit, uragane cu nume simpatice – Katrina, Gustav, Ike –, al doilea Big-Bang şi, posibil, o imensă gaură neagră care să ne înghită pe toţi, cu mic, cu mare, cu bogat, cu sărac, cu prost, cu deştept... Plus FMI, Comisia Europeană, Al-Qaeda, Rusia, Banca Mondială, Statele Unite, cancerul, neghiobia. Nu trăim pe un butoi de pulbere, asta e doar o figură de stil, ci pe un Pământ căruia îi otrăvim apele şi îi furăm oxigenul, pe care îl îndopăm cu deşeuri toxice, îl găurim în toate direcţiile şi îl defrişăm de la un meridian la altul, şi care dă semne că s-a cam săturat să ne mai rabde. Totul în numele progresului, al cunoaşterii şi al modernismului, în numele Crucii, al Semilunii şi, uneori, al zvasticii şi al Capului-de-mort, în numele binelui, al mai binelui şi, desigur, al prea-binelui. Nu există culmi de neatins, ci numai aripi prea scurte, filozofează luminaţii lumii, explicând într-un fel neostoita sete de nou a omului şi neodihna lui în scormonirea Universului. Da, descoperim zi de zi, ceas de ceas, lucruri noi, inventăm pe bandă rulantă, de-a valma, antidoturi la fel şi fel de boli, avioane supersonice, trenuri de mare viteză, pet-uri şi pungi din plastic care ,,trăiesc’’ sute de ani. Inventăm apa caldă, mersul pe jos şi gaura din macaroane, ne reinventăm pe noi înşine, prin clonare şi dedublare. Suntem infailibili, la o primă vedere, dar atât de nevolnici, la o adică... În faţa morţii, de exemplu!
Posted on: Sat, 06 Jul 2013 10:35:33 +0000