Literatura in Korea In perioada celor trei regate și a regatului - TopicsExpress



          

Literatura in Korea In perioada celor trei regate și a regatului Silla sunt semnalate existența cantecelor și poemelor în care animismul tradițional, prima formă de religie în Coreea, înaintea budismului si taoismului, este sursa de inspirație. Cantecele celebrează prin textele și melodia lor legătura dintre terestru și sacru, ele au valoare filozofică și spirituală, reprezentand în același timp și un mijloc de conservare a memoriei, prin faptele istorice și prin legende. Cea de-a doua perioadă a istoriei poeziei coreene este semnalată în vremea regatului Goryeo (918-1392), ea se caracterizează prin existența poemelor lung , însoțite de refrene, acompaniate de muzică, sunt poeme populare, cu autori anonimi, care începand cu secolul al XV-lea au fost retranscrise în alfabetul hangeul. O altă formă de poeme este aceea a textelor literare savante și didactice, cand strofele aveau 6 versuri. Ele alcătuiesc un stadiu intermediar între utilizarea limbii chineze și a celei coreene, cu o structură combinata de cuvinte, aparținand acestor limbi. Poemele scurte din vremea dinastiei Silla coexistă cu acelea din dinastia Goryeo, ultimile sunt în mare parte canoane confucianiste, scrise de autori educați, care trebuiau să respecte numeroase reguli, în pronunțarea și recitarea lor, iar acestea aparțin în mare parte călugărilor și preoților, care practicau meditația, filozofia și contemplația. Sursa --> koreafan.eu/Thread-Literatura-inSeoul, Korea Minim
Posted on: Fri, 13 Sep 2013 17:49:22 +0000

Trending Topics



t dem i
More STEIN shit. The psych soc. books are saying only 25% of the

Recently Viewed Topics




© 2015